Autor: Daniel Keyes

Editura: young art

An apariție: 2015, București

Număr pagini: 264

Copertă: Alexandru Daș

Traducător: Dan Rădulescu

Titlul original: Flowers for Algernon, 1966

Daniel Keyes este un autor american ce trăiește în Florida și care s-a născut în anul 1927. În anul 2000 i-a fost acordat titlul de Autor Emerit de către asociația Science Fiction and Fantasy Writers of America. A publicat mai multe romane printre care „The Touch (1968), The Asylum Prophecies (2009), Mințile lui Billy Milligan (1981).

Romanul „Flori pentu Algenon” a fost scris în anul 1966 (primind în același an Nebula Award) ca urmare a succesului înregistrat de nuvela cu același nume în anul 1959, nuvelă ce a primit Hugo Award în anul 1960.

Tema cărții a prins contur cu paisprezece ani înainte de scrierea nuvelei „Flori pentru Algernon” și a fost inspirată de numeroase evenimente din viața autorului, despre care acesta relatează în lucrarea autobiografică Algenon, Charlie and I: A Writer’s Journey (2000).

Acest roman este scris sub forma unui jurnal ce îi aparține lui Charlie Gordon, un bărbat de 32 de ani ce suferă de o întârziere mintală atât de gravă încât nu este capabil să scrie sau să citească oricât s-ar chinui. Alungat din familia care l-a supus multor abuzuri din neputința înțelegerii stării lui și din rușine față de societate, Charlie lucrează la o brutărie și face tot ce îi stă în putință să își atingă visul de a fi deștept.

Nu poate înțelege majoritatea lucrurilor din jurul lui, știe doar că nu este la fel de deștept ca și ceilalți, își dorește să cunoască tot ce este posibil și caută ajutor la Centrul pentru Adulți Întârziați, unde încearcă fără succes să scrie și să citească. Motivația sa puternică de a deveni deștept pare că va da roade, pentru că Charlie îi cunoaște pe profesorul Nemur și Dr. Strauss, iar cei doi tocmai au descoperit o metodă de a crește inteligența. Singurul experiment cu rezultate clare până atunci a fost făcut pe un șoarece alb, Algernon.

Are de făcut diferite teste, inclusiv întreceri cu Algernon care este mai deștept ca el și rezolvă totul mai rapid. Cu un IQ foarte mic, neputând înțelege nici conceptul de IQ, Charlie încearcă să învețe de la Algernon, dar nu reușește să căștige decât după ce suferă aceeași operație ca și șoarecele.

Empatia cititorului este pusă la încercare după operația suferită de Charlie. Dublarea IQ-ului îl „trezește” pe acesta; devenind mai deștept realizează cât de prost era în anumite situații. Înțelege de câte ori lumea își bătea joc de el, doar pentru că nu era capabil să își dea seama de penibilul situației în care era pus; amintirile care îi inundă mintea îl răscolesc și îi pun semne de întrebare asupra veridicității lor.

Ceea ce mă încurcă de câte ori iese ceva la iveală din trecutul meu este că nu-mi dau seama dacă s-a întâmplat întocmai, sau dacă așa mi s-a părut mie atunci, sau dacă născocesc eu totul. Sunt ca un om care a fost toată viața pe jumătate adormit și care încearcă să știe ce era înainte să se trezească. Totul este foarte greoi și tulbure.

Noua perspectivă prin care vede viața, datorată unui IQ mare, îl face pe Charlie să studieze tot ce poate găsi, să afle toate informațiile posibile ajungând într-un timp foarte scurt mai deștept decât profesori universitari și doctori. Dintr-un întârziat mintal transformat într-un geniu, își schimbă trăsăturile de caracter care îl făceau să fie prost, dar plăcut, fiind perceput ca o persoană arogantă și chiar de speriat pentru unele persoane cu care intră în contact.

Când eram întârziat aveam mulți prieteni. Acum nu mai am niciunul. Sigur, cunosc multă lume. Multă, foarte multă. Dar nu am prieteni adevărați. Nu așa cum aveam la brutărie. Niciun prieten pe lume care să însemne ceva pentru mine și niciunul pentru care eu să însemn ceva.

Inteligența nou căpătată îi oferă posibilitatea de a descoperi cum sunt persoanele pe care le-a crezut mereu o familie, îl pune în încurcătură cauzându-i probleme de morală pe care nu știe cum să le gestioneze fiind pentru prima dată când le observă și trăiește.

Ajunge deranjat de cum este tratat de către cei care l-au operat, se simte la fel ca Algernon, doar un șoarece de laborator. Încearcă să le demonstreze lor, dar și lui, că era o persoană și atunci când nu era deștept; își caută rudele dorind să înțeleagă trecutul său pentru a descoperi cine este el. Dorește să își folosească noile cunoștințe pentru a ajuta omenirea, are o mulțime de proiecte pe care ar vrea să le ducă la bun sfârșit, dar începe să se simtă presat de timp. Datorită numărului impresionant de limbi străine pe care le-a învățat, a acumulat informații importante din multe domenii și pe lângă alte analize pe care a dorit să le facă, a început să lucreaze la un studiu independent al proiectului al cărui experiment i-a adus cunoașterea. Descoperirile sale sunt importante pentru știință, dar cel mai important pentru Charlie e că a înțeles că urmează un nou moment important pentru mintea sa, moment ce îi va schimba din nou radical viața.

Cum îi vedeam pe acești oameni odată și cum îi văd acum! Și ce prost eram când credeam că profesorii sunt niște uriași intelectuali! Sunt și ei oameni – și se tem că restul lumii va afla că sunt doar oameni.

Genialitatea pe care o are nu îl ajută în schimb să scape de dualitatea prost – geniu, Charlie-nou și Charlie-vechi, pe care o experimentează mai ales pe plan amoros. Copilăria își pune amprenta asupra comportamentul său, iar lipsa de experiență îl încurcă de fiecare dată când este în preajma femeii iubite.

Este greu, fiindcă n-am mai trecut niciodată prin așa ceva. Cum poate învăța cineva cum să se poarte cu o altă persoană? Cum învață un bărbat să se poarte cu o femeie? Cărțile nu prea sunt de folos.

Reușeste Charlie să treacă peste blocajele emoționale pe care le are? Experimentul care i-a mărit inteligența va avea efect permanent? Se va obișnui cu noua viață și se va adapta schimbărilor? Acestea sunt doar câteva întrebări care îți vin în minte în timpul lecturii. Trăiești împreună cu el, descoperi trecutul lui ca și cum ar fi al tău; suferi, te îngrozești și cauți răspunsuri de parcă ar fi propriile tale însemnări. Un zbucium sufletesc al unui prost ca să fie deștept și al unui geniu care înțelege cum este să fii prost. O dualitate pe care probabil o avem cu toții în interior, doar că nu la fel de disociată ca în cazul lui Charlie.

Recomand această lectură persoanelor de toate vârstele pentru a nu „face aceeași greșeală ca toți ceilalți care se uită la o persoană slabă de minte și râd pentru că nu înțeleg că sunt în joc sentimente omenești.”

„Flori pentru Algernon” a avut mai multe adaptări pentru televiziune și teatru, a avut o versiune cinematografică pentru care Cliff Robertson a primit Oscarul pentru cea mai bună interpretare masculină, a fost înregistrat pe casete audio și studiat în școli și universități din întreaga lume.

Trailer film „Flori pentru Algernon” mai jos:

Categorii:Daniel Keyes

Etichete:Daniel Keyes, Flori pentru Algernon