***

… privirea ei (a Tlascalei) o căuta pe a mea, se oprea cu plăcere asupră-mi și se întorcea de la mine cu neliniște. Îmi vorbea puțin (…) dar de cîte ori mi se adresa, glasul îi tremura, vorbele i se opreau în piept încît cea mai indiferentă convorbire părea a dovedi, vrînd-nevrînd, o intimitate crescîndă. Tlascala credea că a găsit în mine un suflet ca al ei. Se însela, sufletul ei era acela care se revărsase în al meu, îmi dădea aripi și mă purta pe calea faptelor mari. Eu însumi am început să-mi fac iluzii despre tăria mea de caracter. Gîndurile îmi căpătau proporțiile unor visuri, (…). Cel mai adesea mă afundam în depărtate trecători ale munților și ecoul lor era singurul confident al dragostei pe care nu îndrăzneam s-o mărturisesc femeii adorate în taină. (…) Nu vă pot descrie așa cum s-ar cuveni conviețuirea noastră. Din parte-mi era ceva împins aproape la fanatism, iar din partea ei un foc sfînt, a cărui flacără p ațâța în visare și tăcere. Destăinuirea simțămintelor ne umbla pe buze, dar nu îndrăzneam să-i dăm glas. Era o stare de farmec nespus, cu a cărei dulceață ne îmbătam fără încetare și pe care ne temeam s-o schimbăm în vreun fel.

Jan Potocki, Manuscrisul găsit la Saragosa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.