Cel mai „la modă” obicei pe Facebook am observat că este doliul. Cu siguranță avem cu toții un prieten care și-a actualizat fotografia de profil pentru a arăta că o persoană dragă a părăsit această lume.
În timp, au fost multe modalități de a susține diferite cauze sau partide politice prin intermediul unor rame ce se suprapun pozei de profil. Dar cel mai bizar, din punctul meu de vedere, este doliul.
Dacă ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naştere – doliul acestei lumi.
Emil Cioran, Amurgul gândurilor
Ce reprezintă de fapt această imagine publicată imediat ce a decedat o persoană dragă/importantă pentru noi? Cu ce ne ajută pe noi acest obicei pe care îl fac tot mai mulți oameni? Cât timp se păstrează această fotografie?
Să zicem că am aflat nefericita veste că unul dintre părinții sau bunicii noștri au lăsat în urmă această lume. Care ar fi primul nostru impuls? Să ne schimbăm poza de profil? Pentru cine facem de fapt această schimbare?
Ruda sau prietenul decedat poate vedea postarea noastră? Multitudinea mesajelor de susținere și părere de rău din partea unor persoane pe care cel mai probabil nici nu le cunoaștem în viața reală (cei pe care îi cunoaștem și ne sunt apropiați în viața reală vor fi aproape de noi în realitate) ne diminuează durerea pierderii? Dacă nu ne schimbăm poza de profil înseamnă că nu ne-a păsat de persoana care a părăsit această lume?
Poate fi de fapt acest trend un mod de a atrage atenția? Un mod de a cerși alinare pentru că de fapt ne simțim singuri și nealinați în viața reală? Dacă toate persoanele importante pentru tine te susțin în cele mai grele momente, de ce ai dori să împărtășești asta cu persoane necunoscute?
Sunt sigură că o parte dintre cei care vor citi acest articol vor simți nevoia să condamne viziunea mea, dar avem curaj să privim în sufletul nostru? Putem să ne recunoaștem motivele pentru care am făcut sau am face asta? Este durerea adevăratul motiv? Dorim atenție sau acționăm ca urmare a efectului de turmă?
O problemă de imaginație pentru cei care ar reflecta la cele de mai sus și ar considera încă normal să ținem doliu virtual: cum treceau peste un deces oamenii înainte de apariția Facebook-ului?
Înainte de lansarea acestei rețele de socializare oamenii mureau, nu trăiau veșnic. Cum supraviețuiau rudele fără această postare? Cum își găsea liniștea sufletul decedatului? Există Facebook pe lumea cealaltă?
Nu cunosc decât două modalităţi de consolare în aceste circumstanţe (de doliu). Prima (a se plânge) este nepotrivită pentru că neagă pur şi simplu viaţa şi cealaltă (moartea), care este mai eficace, este rezervată numai persoanelor vârstnice…
Sigmund Freud, Scrisoare către E. Jones
Distribuie pe:
Categorii:Gânduri
Bookmymind 
Lasă un răspuns