Drumul spre stele ne obligă, uneori, să trecem prin mai mulţi nori.

Marin Voiculescu

Trăim într-o perioadă ce pune foarte mare accent pe individ, pe om ca și membru al societății, pe drepturile, obligațiile și mai ales plăcerile acestuia. Consumerismul ne îndeamnă să cumpărăm cât mai multe lucruri și servicii care să ne aducă satisfacție și fericire. Dar câte astfel de achiziții facem pentru că ne respectăm cu adevărat pe noi ori pentru că acestea ne sunt necesare cu adevărat?

Găsim satisfacție în cumpărături de tot felul; ieșiri la restaurante scumpe pentru a fi răsfățați cu bucatele și băuturile selecte, achiziții vestimentare în surplus, utilizarea diverselor servicii care ne dau senzația că lumea se învârte odată cu noi, și chiar dobândirea bunurilor de mare valoare precum automobile sau locuințe, toate acestea doar pentru a căuta acel ceva necunoscut a cărui lipsă o simțim.

Indiferent de gen, oamenii au deprins obiceiul de a se îngriji de exterior excesiv, de a-și construi o imagine care „să dea bine” și care să îi reprezinte. Mentalitatea umană „s-a îmbâcsit” parcă cu izul mândriei, superficialității și ignoranței. Nu ne mai întrebăm „cum ne simțim”, ci „ce ne lipsește”, de parcă interiorul nostru ar putea fi vindecat de lucrurile externe.

Mulți tineri acceptă non-valori drept modele, doar pentru că nu au alte puncte de reper la care să se raporteze. Societatea se bazează atât de mult pe orice formă de publicitate, încât fiecare individ trebuie să fie propria reclamă, propriul banner, tocmai inversul deja vechii zicale „nu judeca o carte după copertă”. Dacă am fi cărți, cred că am fi doar niște albume cartonate, cu imagini frumoase și pagini strălucitoare; cât conținut am avea fiecare din noi și ce am putea transmite „cititorilor”? Cartea pe care o reprezinți tu este una căutată sau doar una de duzină?

În goana după frumusețe exterioră mulți dintre noi uită de interiorul ce necesită constant îmbunătățiri, schimbări, dar mai ales contemplare. Când ți-ai acordat ultima dată timp să te analizezi? Să stai relaxat, calm și să te gândești la propriile sentimente, trăiri, reacții, sentimente; să le identifici și apoi să le diseci până în cele mai mici detalii pentru a analiza adevărata lor proveniență, scopul lor real. Este mereu supărarea noastră bazată pe un motiv just? Sunt dorințele noastre întotdeauna corect raportate la cei din jur? Este normal să fim dezamăgiți ori de câte ori cineva nu ne îndeplinește propriile așteptări? Ne bucură obținerea recompenselor materiale cu adevărat?

Suntem atât de independenți încât spiritul nostru să poată fi liber? Imi imaginez o lume în care fiecare persoană ar fi așa cum își dorește, iar asta nu ar deranja pe nimeni, pentru că toată lumea ar fi exact așa cum își dorește să fie. Nu ar exista răutate, pentru că nimeni nu se naște cu adevărat rău, niciunul dintre noi nu este rău de la sursă, sursa noastră este dragostea, iar aceasta nu conține nimic rău; răutatea provine din latura noastră umană pe care uităm să o distingem de cea spirituală.

Trebuie să căutăm drumul înspre noi indiferent câte cărări încărcate cu ciulini ar trebui să străbatem. Poate încă visez, dar văd acea versiune a noastră ce stă ascunsă în dedesubtul ființei noastre.

Unde să fugi, dacă nu în adâncul fiinţei tale? Unde să te închizi dacă nu în cămările sufletului? Şi aici s-a întâmplat minunea: Omul căutându-se pe sine, s-a întâlnit cu Dumnezeu.

Roman Braga, Adevărata călătorie a lui Zahei

Categorii:Gânduri

Etichete:Gânduri, iubire de sine, spiritual