Speranța la fericire

De câte ori simți nevoia să fugi, să te ascunzi în acel colț al minții tale, fără ca nimeni să te poată găsi? De câte ori nu ai vrut să îți pui sufletul într-o valiză și să evadezi?

Dar de cine fugi? Unde?

Oare fugim de noi, tot la noi?

Suntem de fapt propriii noștri agresori? Ne facem singuri rău, prin simpla noastră nemulțumire? Când te-ai simțit ultima dată împlinit?

Când ai privit ultima dată răsăritul și ai simțit că renaști odată cu el? Când te-ai contopit cu nuanțele apusului? De când nu te-ai mai bucurat de vitalitatea și simplitatea unui fir de iarbă? De muzica ploii? De cântecul păsărilor, greierilor ori broaștelor?

Când ai avut ultima dată senzația că trăiești? Că ești viu, că ești conectat și că ceva mai măreț decât rutina zilnică te înconjoară?

De când nu ai mai alergat prin ploaie, nu te-ai mai bucurat de zăpadă ori nu ai lăsat mintea să zburde în infinitul imaginației? A, nu mai ești tânăr? Dar natura oferă doar anumitor categorii de vârstă minunile ei?

Nu ai timp? Nu ai o jumătate de oră ocupată cu nimic inutil sufletului tău? Cât timp te uiți la dramele altora? Cât timp te rănești singur/ă privind viața fericită a altor nefericiți, pe Facebook?

Îți poți asuma răspunderea pentru propria nefericire? Ai puterea să îți recunoști că doar tu ai putea să aduci lumină, bucurie și dragoste existenței tale? Dacă da, atunci fugi! Aleargă, bucură-te de fiecare detaliu ce te înconjoară! Zâmbește! Fii blând!

Dar ar fi prea simplu, nu? Nu se poate ca fericirea să vină din lucrurile ce îți încălzesc sufletul, ce îți fac inima să bată și îți înseninează chipul.

Nu crezi că lucrurile mici ar face diferența? Dacă după ce ai citi acest articol ți-ai da șansa să fii fericit, dacă ai înțelege că fericirea chiar vine din interior?

Mi-aș dori să știu o formulă magică prin care oricine să poată deveni fericit. Dar, din păcate nu știu. Știu doar ca bucuria noastră este numai și numai în puterile noastre, că nu trebuie să ne refuzăm acest drept doar pentru că nu avem viața perfectă pe care o vedem afișată opulent pe rețelele de socializare.

Am înțeles că nimeni nu este mai în măsură ca mine să mă facă fericită. De ce? Pentru că nimeni nu mă cunoaște mai bine ca mine, nimeni nu are percepția asupra vieții mele așa cum o am eu, nimeni nu face alegeri în locul meu, nimeni altcineva nu trăiește experiența mea.

Ce trăiesc de mă face fericită? Totul. Fiecare detaliu, fiecare necaz, fiecare bucurie, fiecare fior. Mă delectez cu fiecare experiență pe care mi-o oferă viața și mă hrănesc cu energia dăruită de acest univers perfect.

Mirosul primăverii parcă îmi însuflețește spiritul și mă face să renasc. Măreția cerului, o expoziție infinită de artă, îmi dă senzația de apartenență, de vastitate și de eternitate.

În ce constă până la urmă viața? Într-un partener care să fie materializarea gândurilor induse de povești de dragoste? Într-o casă atât de mare și somptuoasă încât să dea senzație de singurătate mereu? În ieșiri la localuri scumpe doar pentru a hrăni ego-uri, nu trupuri înfometate? Călătoriile ar mai fi așa interesante dacă nu am avea o viață obișnuită, într-un loc obișnuit?

Avem o mulțime de cărți, filme, emisiuni despre cum să fim fericiți; clișee pe care le învățăm, le repetăm și ne spunem că nu ni se pot aplica nouă. Invidiem fericirea altora, având tendința de a considera cu atât mai real, cu cât este mai superficial.

Ignorăm lucrurile care ar putea să facă o diferență și ne scufundăm în melancolie și depresie. Ne ascundem după ecrane pentru a ne arăta personalitatea înfloritoare și radiantă, dar în realitate suntem goi de tot ce e mai plin de substanță.

Uităm să ne iubim, să ne apreciem și să ne respectăm pe noi înșine. Tot ceea ce facem e pentru societate; e pentru a aprecia alții că suntem fericiți sau cum trebuie să fim, în funcție de ceea ce credem că e etalonul lor. Dar dacă cei pentru care noi facem atâtea eforturi să ne aprecieze ar fi cu adevărat fericiți, s-ar mai sinchisi de aparențele noastre? Oare nu trăim într-o societate atât de pierdută în iluzii încât marea ei majoritate nu e fericită?

Ce ai fi fără nici un bun material? Ce ar rămâne din tine cel adevărat dacă dintr-o dată tot ce este cuantificabil în bani ar dispărea? Cât de bogat te-ai simți dacă singura ta bogăție ai fi DOAR TU?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.