Băiatul cu pijamale în dungi (recenzie)

Autor: John Boyne

Editura: rao, 2016

Număr pagini: 219

Titlul original:  The Boy in the Striped Pyjamas, 2006

Îmbracă haina care trebuie și te vei simți persoana care pretinzi că ești.

John Boyne este un scriitor irlandez născut în anul 1971. După cea mai cunoscută carte a sa, „Băiatul cu pijamale în dungi”, s-a realizat o ecranizare în anul 2008.

„Băiatul în pijamale cu dungi” este o carte emoționantă, ce îl are în prim-plan pe Bruno, un băiețel de 9 ani din Berlin. Tatăl lui Bruno este în serviciu lui Fury (Hitler), iar dinamica familiei este serios impactată de avansarea acestuia și necesitatea mutării familiei la noul loc de muncă al tatălui.

Bruno nu își dorește această schimbare de domiciliu și îi place cu atât mai puțin atunci când ajunge în noua locație.

Locul i se pare pustiu, iar lipsa prietenilor îl întristează peste măsură. Nici Gretel, sora lui Bruno, nu este încântată de schimbare, dar cei trei ani în plus față de fratele său o ajută să accepte mai ușor situația.

De pe geamul lui Bruno se vedeau mulți copii; aceștia locuiau în niște bărăci, alături de alți bărbați mai în vârstă ce păreau murdari și triști. Gardul care despărțea casa lui Bruno de restul vecinilor era un motiv de neînțeles pentru acesta, dar nici nu exista cineva dispus să îi explice motivele separării.

Visul de a fi explorator îi oferă lui Bruno singura opțiune de distracție în acel loc mohorât, iar astfel, îl întâlnește pe Shmuel, un băiat cu pijamale în dungi care stătea retras după gard. Intrând în vorbă cu acesta, Bruno descoperă multe lucruri comune între ei; de la data nașterii până la necesitatea mutării lor dintr-un loc fericit, în Out-With, actualul lor domiciliu.

Discuțiile dintre cei doi băieți în vârstă de 9 ani au durat aproximativ un an, iar prietenia lor a fost secretă. Cum a reușit Bruno să o țină ascunsă și profunzimea conversațiilor prin gard vă las să descoperiți citind cartea.

-Mâinile noastre, zise el. Sunt așa de diferite. Uită-te! Cei doi băieți se uitară în același timp. Diferența era ușor de remarcat. Deși Bruno era mic pentru vârsta lui și în mod categoric nu era gras, mâna lui părea prea sănătoasă și plină de viață. Venele nu erau vizibile pe sub piele, iar degetele nu erau mai mici decât niște rămurele. Totuși, mâna lui Shmuel spunea altă poveste. Cum de au ajuns așa? întrebă Bruno.

– Nu știu, răspunse Shmuel. De obicei arătau ca ale tale, dar n-am observat când s-au schimbat. Toată lumea de pe partea mea a gardului arată acum așa.

Pentru a putea experimenta cu adevărat trăirile lui Bruno este necesar să lăsam informațiile minții adulte și să vedem totul prin ochii naivi ai unui copil.

Chiar dacă cititorul matur își va da seama ce se întâmplă la Out-With, Bruno nu va realiza în pofida detaliilor pe care le află cu greu din diferite surse.

-Plictisitoare? întrebă tata. Fiul meu numește studiul istoriei plictisitor? Lasă-mă să-ți spun ceva, Bruno, continuă el aplecându-se înainte și gesticulând cu cuțitul spre băiat, istoria e cea ne-a adus astăzi aici. Dacă n-ar fi fost istoria, nici unul dintre noi n-ar mai sta acum la această masă. Am fi stat în siguranță, la masa noastră din casa de la Berlin. Aici, noi corectăm istoria.

Chiar dacă Shmuel îi temperează lui Bruno dorința de a scăpa de gardul ce îi despărțea pe toată durata prieteniei lor, ultima zi a băiatului în Out-With și dispariția „misterioasă” a tatălui lui Shmuel, îi încurajează pe băieți să exploreze interiorul gardului pentru a primi indicii. Mai mult decât atât, Bruno va primi pijamalele cu dungi care îl atrăseseră atât de tare și va reuși să ajungă la sutele de copii ce trăiau de partea interzisă a gardului.

Cartea este dramatică, iar finalul te lasă cu un gol în suflet. Inocența poate fi ușor distrusă, cu atât mai mult în perioada nazistă și în vecinătatea unui lagăr.

Nu sunt multe de spus despre această carte pentru că ea trebuie citită, explorată și trăită. Se citește ușor, eu am reușit să o termin în câteva ore. Este un alt mod de a vedea stricăciunile unui sistem bolnav, o modalitate de a realiza cât de perfide sunt ghearele morții atunci când sunt lăsate libere.

Bruno dădu din cap, se întoarce și părăsi bucătăria fără să se uite înapoi. Stomacul i se răsucea și pentru o clipă avu impresia că e gata să vomite. Nu se simțise niciodată în viața lui așa de rușinat; nu-și imaginase niciodată că ar fi fost în stare să se comporte atât de crud. Se întreba cum un băiat, care credea despre el că e bun, poate să se comporte cu un prieten într-un mod atât de laș.

Bruno poate fi considerat simbolul inocenței acelor vremuri, o caracteristică a umanității pe care oamenii importanți ai sistemului nazist au lăsat-o deoparte de parcă nici nu ar fi existat, sau pe care au anihilat-o prin egoismul creat de grandoarea acțiunilor atât de importante pentru nație. Bruno și Shmuel nu sunt doar doi băieți ce poartă discuții banale de copii, ci noi vlăstari a două tabere ce nu realizează ca diferențele dintre ele sunt doar din lipsa umanității, atât de infinită în sufletele copiilor. Bruno reprezintă pentru mine sufletul neamului german, singura pată de bunătatea pe o inimă înnegrită de ură.

Evaluare: 4.5 din 5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.