Roșu pentru totdeauna (recenzie)

De Lady Dot on 8 mart. 2020 • ( 0 )

Autor: Craig Russell

Editura: Rao, 2012

Număr pagini: 407

Traducere: Lingua Connection

Titlul original: Eternal, 2007

Noi, oamenii, suntem simple variațiuni ale aceleiași teme – cu toții. Ceea ce a fost va fi din nou. Cel care a trăit o dată va trăi din nou. Iar și iar. Istoria înseamnă noi începuturi. Istoria înseamnă creație, nu nimicire.

Craig Russell este un romancier scoțian, născut în anul 1956 care a scris și sub pseudonimul Christopher Galt, și este singurul non-german care a primit Steaua Poliției (Polizeisternul) de la poliția din Hamburg. A fost preselecționat pentru numeroase premii, inclusiv pentru cel mai mare premiu literar din lume pentru ficțiune criminală. Seria Jan Fabel („Vulturul însângerat”(2005), „Fratele Grimm”(2006), „Roșu pentru totdeauna”(2007), „The Carnival Master”(2008), „The Valkyrie Song”(2009), „A Fear of Dark Water”(2011), „The Gosts of Altona”(2015)) a fost tradusă în peste 23 de limbi, dar Russell a mai scris și Lennox series („Lennox ”(2009), „The Long Glasgow Kiss ”(2010), „The Deep Dark Sleep”(2011), „Dead Men and Broken Hearts”(2012), „The Quiet Death of Thomas Quaid”(2016)), dar și romane autonome: „Biblical (2014) (scrisă ca Christopher Galt și lansată ca broșură britanică ca Al Treilea Testament (2015))” și „Aspectul diavolului (2019)”.

Personajul principal, Jan Fabel, este pus în situația de a dezlega alături de echipa sa de investigatori, unul dintre cele mai ciudate cazuri. Două victime sunt găsite scalpate la diferență de 24 de ore una față de cealaltă; victimele aparent nu au nicio legătură una cu cealaltă, iar săpatul în trecutul acestora se constată a fi vital și anevoios.

Criminalul este un perfecționist, iar la ambele locuri ale crimei singurul indiciu ce i-a „scăpat” este un fir de păr roșcat, ce nu aparține victimelor și care a fost tăiat cu zeci de ani în urmă.

Acum ședea în liniște pe întuneric, luptându-se cu emoțiile ce se revărsau ca o cascadă din adâncul ființei sale. Trebuia să se concentreze asupra momentului prezent. Să înlăture orice factor perturbator și să fie atent. Să fie disciplinat. Japonezii aveau un termen pentru starea acceasta: zanshin. Trebuia să ajungă la zanshin: o stare de pace și relaxare, de totală absență a fricii în fața pericolului, care permite minții și trupului să acționeze cu maximă eficiență și acuratețe. Cu toate astea, avea sentimentul indubitabil că era pe cale să se împlinească mâna destinului, într-un mod spectaculos. Nu numai că se pregătise toată viața pentru acest eveniment, dar fusese nevoie de o serie de reîncarnări ca el să ajungă în locul și în momentul de față. Punctul de convergență era aproape. La doar câteva clipe distanță.

Acțiunea cărții este plasată pe mai multe linii temporale, iar misticismul este îmbinat subtil cu activitatea polițistă. Se pune mult accent pe trecut și pe efectele acestuia asupra vieții personajelor.

Nu este un roman polițist fără substanță, ci plin de detalii istorice plasate delicat într-o poveste plină de cruzime și morbiditate. Locurile crimei sunt adevărate tablouri ale groazei, iar criminalul a fost imposibil de intuit pentru mine. Mobilul și autorul actelor terifiante de cruzime este în continuă schimbare, iar fiecare nouă moarte îl aduce pe Fabel mai aproape de adevăr.

Nu este vorba despre un psihopat care omoara întâmplător cu sânge rece, ci despre crime calculate, pline de simbolism, iar scopul acestora întâmpină obstacole datorită dedicării lui Fabel și a echipei lui, lucru care îl aduce pe Fabel în contact cu criminalul și îi pune viața și familia într-un real pericol.

-În fine, reluă ucigașul. În ce mă privește, reîncarnarea nu e o simplă presupunere, ci o certitudine. O lege a naturii, la fel de adevărată și de incontestabilă ca gravitația. Scoase din geantă un sul de catifea pe care îl așeză pe coala de plastic, lângă scaun. Vezi tu, Leonard, mie mi s-a dat un dar. Darul amintirilor – amintiri care merg dincolo de momentul nașterii sau al morții. Amintiri din viețile mele anterioare. Am de îndeplinit o misiune. Misiunea de a răzbuna un act de trădare care a fost comis în viața mea precedentă.

Ca subiecte secundare regăsim: reîncarnare, diverse fobii, arheologie, mumii antice, genetică (teoria transmiterii amintirilor pe cale ereditară), terorism (grup terorist demult desființat), răzbunare ce datează cu câteva secole în urmă, trădare și multă, multă ură.

Va reuși criminalul să își ducă planul la bun sfârșit și să curme viața celor care l-au trădat cu 20 de ani în urmă? Poate fi reîncarnarea folosită pentru răzbunarea greșelilor din trecut? Și mai ales, ce păcate inimaginabile trebuie „spălate” într-un mod atât de grotesc și crud și care este sursa tuturor acestor lucruri inumane?

O carte care ne învață lucruri noi în timp ce ne îngrozește și care surprinde cu abilitatea „Frizerului din Hamburg” de a-și ascunde identitatea și a juca autoritățile pe degete. Secretele ascunse de secole ies la iveală odată cu descoperirea identității ucigașului, iar notorietatea persoanelor implicate poate da lumea politică și nu numai, peste cap.

Așa cum este ușor de intuit nu este o carte pentru copii sau pentru persoane ce nu iubesc „frumosul” grotescului; detaliile crimelor „Frizerului din Hamburg”, violența de care au avut parte unii dintre polițiștii implicați în anchetarea cazului în trecutul nu destul de îndepărtat pentru a nu mai exista răni necicatrizate și cu atât mai mult descrierea bombardamentului orașului Hamburg din anul 1943 pot avea un important impact asupra cititorului. Mie mi-a plăcut, chiar dacă nu este genul meu favorit.

Suntem veșnici.
Budiștii sunt încredințați că fiecare viață umană, fiecare conștiință umană este asemenea unei lumânări, care își ia flacăra de la cea de dinainte și o transmite mai departe, la lumânarea următoare. Imaginează-ți că aprinzi o lumânare cu ajutorul alteia, apoi te slujești de aceasta pentru a o aprinde pe următoarea, și tot așa, la nesfârșit. O mie de flăcări, care se perpetuează fără întrerupere, de-a lungul generațiilor. Fiecare din ele împrăștie o lumină diferită, fiecare arde altfel. Cu toate astea, este vorba despre una și aceeași flacără.
Acum mă tem că a sosit timpul să îți sting flacăra. Dar nu te îngrijora… suferința pe care ți-o voi provoca nu înseamnă decât că, la sfârșit, flacăra ta va fi și mai strălucitoare.