Lecții aparte (recenzie)

Autor: Helene Grimaud

Număr pagini: 200

Editură: Polirom

Traducător: Madalina Vatcu

An apariție: 2015

Titlul original: Leçons particulières, 2005

M-am trezit din somn înfometată.

De parcă n-aș mai fi mâncat de veacuri, mi-era foame de pământ, de continente, de furtuni, de vuiet. Mă chinuia o poftă mistuitoare de parfumuri – sare presărată pe piele, rășină de brazi falnici, întunecați, iarba gingașă cosită primăvara. Ardeam să mușc cu dinții dintr-un pește crud, să-mi desfășor urechea la simfonia lumii, să deschid ochii ca să văd cu adevărat și să mă minunez de-atâta strălucire, să-mi afund mâinile-n pământ și-n guri de lupi, jilave.

Să mă întorc la lumea care curge și mugește.

Helene Grimaud s-a născut în 1969 și este o artistă muzicală de succes de origine franceză. Pasiunea pentru muzică, eleganța și sensibilitatea cu care aceasta interpretează nu au oprit-o să cocheteze cu scrisul. În 2003 a publicat prima sa carte, Variations Sauvages, urmată de Lecții aparte (2005) și Retour à Salem (2013), ultimele două fiind romane semi-autobiografice. Mai multe informații despre Helene găsiți pe site-ul personal al acesteia: https://helenegrimaud.com/, iar frumusețea muzicii sale poate fi trăită accesând: https://helenegrimaud.com/media/audio.

Citind despre viața acesteia și despre succesul său din lumea muzicală realizez că toată emoția, trăirea și gingășia cu care m-a învăluit cartea este o trăsătura de baza a lui Helene, iar vorbele sale mi-au atins sufletul și l-au făcut să vibreze.

Cartea este scurtă, se citește ușor, iar fiecare cuvânt este cea mai suavă simfonie pentru suflet. O gură de aer proaspăt pentru o minte obosită, pentru un suflet îngreunat de zgomotele lipsite de armonie ale vieții, o oază spirituală pentru cele mai sensibile și deschise persoane; călătoria lui Helene este mai mult decât un intinerariu turistic, este o călătorie revigorantă pentru cititorul însuși, iar expresivitatea autoarei te face să vezi clar ceea ce vede ea, să simți ceea ce simte ea și să iubești această incursiune lăuntrică.

– În limba greacă, cuvântul de la care vine „școală” este skholé, care înseamnă „timp liber”. Timpul libertății. Dar timpul libertății nu e un timp folosit ca să stai degeaba, ci unul folosit ca să devii liber, așadar ca să înveți. Școala e ucenicia libertății, iar școlarul este tocmai cel care se eliberează, care se despăvărează de necesar, de superfluu. Skholé e timpul esențialului. Timpul în care ne deschidem către ceea ce există cu adevărat. În care ne putem dedica celor mai omenești dintre activități: îndeletniciri ale spiritului, fie că e vorba de iubire sau de descoperirea lumii.

În poveștile prezentate detaliat, chiar dacă într-o carte relativ scurtă, se poate regăsi fiecare persoană. Răspunsurile pe care Helene le caută sunt dorite de oameni din întreaga lume, diferența este, poate, sensibilitatea și profunzimea cu care aceasta tratează situațiile vieții.

Este o carte muzicală, artistică, emoționantă și revelatoare. O carte despre cum să te regăsești fără să știi că de fapt pe tine te cauți; o carte despre iubire, perfecțiune și atingerea celui mai bun fel propriu de a fi. Este o carte despre fiecare din noi, scrisă pentru fiecare dintre noi de către un suflet pur, ce caută fericirea dincolo de aparențe.

Titlul, „Lecții aparte”, nu transmite nici pe departe unicitatea conținutului, ezotericul mesajelor și dialogurilor pe care Helene le are cu diverse persoane cu care se întâlnește în călătoria ei.

Nu pot spune în cuvinte cât este de frumoasă, unică și proaspătă experiența pe care Helene o împărtășește cu noi. Recomand această carte din suflet, pentru sufletul oricui dorește să își reanimeze spiritul, să își încălzească inima și să poată întrezări delicatețea vieții.

Helene nu ne cultivă sufletul doar prin cuvintele sale, ci și prin muzica pe care o interpretează superb. Mă bucur că am descoperit această carte, prin intermediul căreia am aflat de această pianistă minunată. Ador dragostea și pasiunea cu care aceasta tratează nu doar muzica, ci viața.

Cine ne putea face fericiți? Nimeni, doar noi înșine. Să aștepți ca fericirea să vină din partea cuiva însemna ca, din delăsare și orbire, să renunți s-o cunoști în esența ei. Însemna de asemenea să-i furi altuia libertatea esențială, să-l împiedici. Să fii fericit însemna să nu te mulțumești niciodată cu aparențe ale fericirii – trebuia să-i consacri viața așa cum te-ai consacra magistralei săvârșiri a unei pânze, a unui poem ori a unui cântec. Fiecare zi, fiecare clipă cerea să-ți pui la lucru penelul, cuvântul, notele, iar opera aceasta voia să coborâm în noi înșine ca să scobim materie de-acolo și astfel să ne împlinim viața.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.