Un băiat pe lista lui Schindler (recenzie)

De Lady Dot on 23 mart. 2020 • ( 3 )

Autor: Leon Leyson

Editura: Rao

Număr pagini: 239

Traducător: Lingua Connexion

An apariție: 2017, București

Titlul original: The Boy on the Wooden Box, 2013

Leon Leyson a fost unul dintre supraviețuitorii Holocaustului, unul dintre cei mai tineri „copii ai lui Schindler”, un evreu născut în anul 1929 în Polonia care a rămas în viață după cruzii ani ai regimului nazist datorită lui Oskar Schindler.

Unul dintre interviurile lui Leon Leyson poate fi urmărit aici:

Leon Leyson era doar un băiat de 10 ani atunci când începea cea mai necruțătoare experiență a vieții sale. În Narewka creștinii și evreii trăiau armonios (cel puțin așa percepea autorul la acea vârstă), iar copilăria acestuia putea fi considerată normală, chiar dacă, în special în preajma Paștelui, i se reproșa, printre altele, că este „ucigașul lui Hristos” și era bătut cu pietre de către alți colegi sau chiar vecine.

Nu prea înțelegeam lucrurile acestea, fiindcă știam că Iisus trăise cu multe secole în urmă, însă personalitatea mea nu conta prea mult în comparație cu identitatea mea de evreu; iar pentru cei care păreau să ne urască nu avea importanță în ce perioadă trăia un evreu; evreul era evreu și fiecare dintre ei era responsabil pentru moartea lui Iisus. Din fericire, animozitatea dura doar câteva zile pe an, iar în general evreii și creștinii coexistau pașnic în Narewka.

Părinții lui Leon nu erau străini față de această atitudine a creștinilor, ambii supraviețuind pogromurilor din anul 1900 (persecuțiilor evreilor) și poate din acest motiv nu erau pregătiți pentru ce urma să se întâmple; dar parcă cine era?

Analizând în retrospectivă, părinții mei și mulți alții ca ei au făcut marea greșeală de a crede că nemții care au venit în Narewka în al Doilea Război Mondial aveau să fie precum cei care veniseră în Primul Război.

Mutați la Cracovia, după ani de așteptări ca să își permită să fie cu toții împreună, reunirea cu tatăl lor nu a fost pentru prea mult timp un motiv de bucurie. Chiar dacă Leon s-a adaptat rapid și și-a făcut prieteni, relațiile sociale au avut de suferit atunci când nemții s-au apropiat. Mai mult, financiar problemele s-au accentuat, iar fiecare membru al familiei trebuia să muncească din greu pentru a putea supraviețui, foamea începând să fie o constantă.

Una dintre primele nedreptăți din viața băiatului a fost interdicția de a merge la școală, dar nimic nu a fost mai crunt decât realizarea că germanii sunt mai puternici decât tatăl lor. Abuzându-l în fața familiei, arestându-l și lăsând familia fără nicio veste, Leon s-a văzut nevoit să rezolve probleme pe care nici nu știa că le poate rezolva, având un curaj inconștient.

Viața la Cracovia a devenit cu adevărat neplăcută atunci când evreii au fost mutați în ghetou. Familiile începeau să fie destrămate, pentru că oricine nu muncea putea fi oricând luat de către germani și trimis departe; nici familia lui Leon nu a scăpat, iar zvonurile despre gazare circulau printre familiile de evrei făcând ca frica și panica să crească.

Când am ieșit din nou pe străzile Cracoviei, din sinistrul ghetou cu zidurile sale încoronate cu pietre de mormânt, am fost șocat de faptul că viața părea să se desfășoare la fel ca înainte. Era ca și cum intrasem într-o buclă temporală… sau ca și cum ghetoul s-ar fi aflat pe o altă planetă.

Ceea ce nu își putea imagina era că la mai puțin de 15 ani va cunoaște cu adevărat suferința lagărelor. Din ghetou a ajuns în lagărul de la Plaszow, iar acolo i s-a părut cu adevărat iadul pe pământ. A îndurat foamete, bătăi, umilințe, singurătate, teamă. A fost o experiență care probabil i-ar fi adus sfârșitul dacă tatăl său nu reușea să îl convingă pe Schindler să îl treacă pe lista angajaților fabricii sale. Mutarea în lagărului lui Schindler nu a fost fără obstacole, iar fără disperarea și groaza de a rămâne pradă morții în lagăr, probabil, nu ar fi reușit să ajungă din nou alături de familia sa. Nu a fost ușor nici în acest lagăr, dar viața i-a fost salvată.

Plaszow era o lume cu totul străină. Era construit deasupra a două cimitire evreiești pe care naziștii le profanaseră și le distruseseră. Era un loc sterp, lugubru și haotic. […] În clipa în care am intrat pe poarta lagărului Plaszow am fost convins că nu aveam să mai scap niciodată de acolo.

Totuși, nu a fost atât de simplu pentru Leon să treacă peste acei ani. Situația de pe front l-a nevoit să se întoarcă în cel mai oribil loc pe care l-a cunoscut, lagărul Plaszow, iar de acolo a mai avut de parcurs mult drum până la eliberare.

Cartea conține suferințe de nedescris, nedreptăți și discriminări făcute în numele unui „bine” și a unei „dreptăți”, dar cu ce preț? Ce vină putea purta un om doar pentru că se născuse evreu?

Chiar dacă acei ani nu au fost ușori, Leon este un exemplu de putere pozitivă, iar ajutorul pe care Oskar Schindler l-a acordat celor 1200 de evrei pe care i-a salvat nu a fost uitat. Leon, ca și mulți alții, i-au fost recunoscători și au dorit ca numele și povestea acelui german cu suflet să fie cunoscută. Schindler și-a riscat viața pentru a se împotrivi semenilor săi; a văzut oameni, acolo unde poporul său vedea animale; a avut suflet, atunci când parcă toți și-l pierduseră pe al lor. Cartea aceasta nu a fost scrisă pentru Leon, ci pentru Schindler, iar interviurile și discursurile la care acesta a participat au fost făcute în mod gratuit, doar pentru a povesti adevărul acelor timpuri și a arăta cât contează ca un singur om să facă un lucru bun.

Despre ceilalți evrei de pe lista lui Schindler nu se vorbește foarte mult în carte, chiar dacă autorul a păstrat legătura cu unii dintre aceștia, dar există cartea „Lista lui Schindler” de Thomas Keneally din care probabil putem afla mai multe (nu am citit-o încă); trailer-ul filmului cu același nume din anul 1993 îl găsiți mai jos:

Ceea ce m-a șocat de această dată cel mai tare (ma refer la nazism și la toată ura irațională pe care simpatizanții acestui regim o aveau pentru evrei) a fost atitudinea oamenilor atunci când Leon s-a întors în Cracovia. În acele vremuri se pare că nu doar Hitler și susținătorii lui în uniforme aveau o aversiune față de evrei, ci și poporul de rând; ura era înrădăcinată în majoritatea oamenilor, iar compasiunea și empatia erau aproape nule.

Un alt detaliu care m-a impresionat a fost modalitatea de a descoperi, peste ani, care erau persoanele care susțineau cu adevărat sistemul nazist și care îl susțineau de frică ori nevoie. Atitudinea oamenilor care intrau în contact cu Leon și care aflau trecutul acestuia le dădea de gol adevăratele gânduri și înclinații politice/religioase.

Viața lui Leon după acest episod este la fel de interesantă, a fost în război, lucru care l-a ajutat pentru a putea să își finalizeze studiile.

Cartea este un memoriu emoționant, povestit parcă cu farmecul vorbelor unui copil. Până și cele mai crunte momente au o naivitate și o puritate tinerească, dincolo de atrocitățile și morbiditățile descrise. Acest farmec narativ nu este întâmplător, Leon Leyson fiind un om extraordinar în viața de zi cu zi, știind multe limbi străine și fiind o sursă de inspirație și putere pentru cei care l-au cunoscut.

Ce efecte are această carte? Pentru mine a fost ca o revelație! M-a făcut să realizez că nu evenimentele trebuie să ne definească, ci noi pe ele. Leon nu a povestit o perioadă lungă de timp prin ce a trecut, nu a urât și nu s-a victimizat. A considerat că această perioadă nefastă l-a ajutat să fie omul care era, pentru că experiența ne face ceea ce suntem. Nu a cerut milă și nu s-a considerat erou; a muncit ca să realizeze ceea ce și-a dorit, a iubit și a fost recunoscător pentru tot ce i-a oferit viața. Ar trebui cu toții să învățăm din experiența acestor oameni că ce nu te omoară, te face mai puternic, iar această nouă forță este mereu un plus pe care experiența vieții îl oferă pentru a fi fructificat.