Cenușă și țărînă (recenzie)

Autor: Viktor Remizov

Editura: Polirom, 2015

Număr pagini: 350

Titlul original: Volia volnaia, 2014

Traducător: Justina Bandol

Singurătatea în taiga e o otravă puternică. Cel care a gustat o dată din ea, dacă valorează ceva ca om, nu mai poate să renunțe, iar dacă renunță de nevoie, suferă, ca în urma unei pierderi imposibile, de neînlocuit.

Viktor Remizov este un scriitor rus născut în anul 1958. A scris mai multe povestiri, majoritatea despre viața în taiga, iar „Cenușă și țărînă” este romanul său de debut, roman ce a fost nominalizat în 2014 la Russian Booker Prize 2014.

Cartea prezintă viața unei comunități din marginea de est a Siberiei (satul Rîbacii), a căror rutină a fost deranjată de acțiunea unui milițian.

Viața celor prezentați în această carte se învârte în jurul pescuitului și vânătorii, o activitate care îi întreține, relaxează și definește pe localnici.

Relația lor cu organele statului este una bazată pe complicitate, mită și omisiune, dar totul se complică în momentul în care un milițian găsește prilejul de a ieși în evidență, intrând astfel în conflict cu unul dintre cei mai periculoși săteni.

Toate aceste lucruri erau neobișnuite pentru membrii brigăzii, ale cărei reguli fuseseră stabilite de cînd lumea și pămîntul și erau atît de simple, încît… ce rost mai avea să le schimbi?

Chiar dacă unii dintre milițieni sperau că pot „îngropa” această poveste, Gnidiuk era hotărât să meargă până la Moscova cu acest caz, lucru care a adus OMON-ul în sat (acronim pentru trupele speciale ale Ministerului de Interne al Rusiei; membrii lor sunt bine înarmați și pregătiți).

Braconajul era o acțiune pe care sătenii nu o făceau din plăcere sau dorință de adrenalină ori bani, ci din necesitate, pentru că milițienii își luau procentul lor (20%), iar ei oricum nu puteau obține permise pentru a putea pescui sau vâna.

Toți tăcură. Peștele era aproape singurul mod de a câștiga bani pentru iarna lungă. Mijloace legale nu existau. Era imposibil să primești cotă individual sau în echipă, așa că toată lumea făcea braconaj. Sub supravegherea milițienilor, era aproape lege.

Cartea prezintă viața în taiga cu foarte multe detalii, din perspectiva mai multor personaje, lucru care o face completă. Simți cum e să mergi la pas prin întinderea nesfârșită de zăpadă, „auzi” liniștea nopților, susurul apelor neînghețate încă, urmărești odată cu personajele urmele animalelor pe zăpadă, simți spaima celor care au violente întâlniri cu urși treziți sau neintrați în hibernare. Mi-a plăcut descrierea vieții în taiga a Moscovitului (nu ăsta e numele său real, dar așa îl porecleau localnicii pentru că era un bărbat bogat din Moscova care și-a cumpărat teren și își petrecea iernile în taiga), trosnetul lemnelor de foc din sobă, căldura emanată de aceasta, mâncarea pe care și-o pregătea; toate acompaniate de muzică clasică, țigări fine și whisky.

Liniștea și singurătatea în care aceștia trăiau câteva luni (cât dura iarna) sunt în antiteză cu zbuciumul creat în sat de controalele OMON-ului, de năzuințele personale a câte unui milițian și de reacția sătenilor. Părerile localnicilor au ajuns împărțite; unii îl susțineau pe vânătorul intrat în conflict cu milițienii, ceilalți pe milițieni. Fuga acestuia în taiga stârnește în unii îngrijorare, în alții furie, în alții doar frică. Frica oricum devenise un sentiment des întâlnit în acea perioadă, pentru că icrele și armele ilegale erau în casa fiecăruia aproape, iar controalele erau dese și inopinante.

Discuțiile la un pahar, filozăfările la gura focului, planurile revoluționare sunt împletite într-un roman plin de personaje complexe, cu descrieri profunde și lirice ale locurilor și întâmplărilor.

Introspecția pe care majoritatea ajung să o facă scot la iveală adevăratul om, pe care mulți uitaseră că îl au acolo undeva. Alții însă, realizează că nu pot fi loiali și că interesul lor va prima întotdeauna.

Nu pot spune că această carte este printre lecturile mele favorite, dar este o carte care prezintă realități actuale, tipare comportamentele individuale, dar și sociale, pe care ar trebui să le cunoaștem, să le analizăm și să medităm asupra lor. Toate aceste observații ale firii umane sunt făcute pe fondul traiului într-un sistem corupt, un sistem pe care cetățeanul de rând nu poate decât să îl accepte și, în funcție de nevoile celor cu mai multă putere, să plătească pentru el înzecit.

Pe tot parcursul cărții nu am înțeles de ce Literaturnaia Gazeta a spus despre această carte: „Uimește însă în romanul său o întrebare pe care și-o tot pun rușii. Iar această întrebare nu e: „A fi sau a nu fi?” ori „Cine-i vinovat și ce rămâne de făcut”. Întrebarea care-i macină pe ruși este: „Există pe lumea asta ceva pentru care merită să ucizi, pentru care merită să mori?” Răspunsul îl dă fiecare individ în parte, adesea inconștient.”

Finalul este emoționant, gustul lăsat de către acesta a fost extrem de amar pentru mine, iar întrebarea care mi-a răsunat în minte a fost „Merită să te sacrifici? Pentru ce? Pentru cine?”. De ce toate aceste întrebări veți afla citind această carte.

Stătu astfel, copleșit de gînduri… Mintea lui își croise drum pînă la propria mîndrie, la locul acela de unde izvorăște ea – un loc înspăimântător, tulbure, de nepătruns…

Evaluare: 3.5 din 5

3 gânduri despre „Cenușă și țărînă (recenzie)

  1. Zilele trecute am terminat-o si eu. Mi-a placut mult ideea de viata in salbaticie dupa regulile naturii si ale strabunilor amplasata intr-o Rusie ce se vrea moderna.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.