Una din noi e de prisos (recenzie)

Autor: Sidonia Drăgușanu

Număr pagini: 323

An apariție: 2019, București

Ediții anterioare: 1946 și 1947, publicate sub pseudonimul Catrinel

[…] Nu înțelegi? am adăugat eu. Toate fetele astea care trăiesc închise între zidurile astea mohorâte, care nu comunică cu lumea din afară, n-au ce să-și spună și n-au ce să-și povestească! Au nevoie să iubească pe cineva, să urască pe cineva…

Sidonia Drăgușanu a fost o scriitoare și jurnalistă care a trăit în perioada 1908-1971. A avut emisiuni radio și TV și a scris numeroase piese de teatru care s-au jucat peste tot în țară. Dintre scrierile sale menționez: „Într-o gară mică”(1934), „Jurnalul Aurorei Serafim”(1957), „Una din noi e de prisos”(1947) și „Dragoste rea”(1960).

„Una din noi e de prisos”, al doilea roman al scriitoarei, a fost publicat sub pseudonimul „Catrinel”; această alegere a fost influiențată de notorietatea câștigată de acest pseudonim ca urmare a rubricii „Spune-mi secretul tău” din revista „Femeia și Căminul”. Catrinel (Sidonia Drăgușanu) încuraja cititoarele să trimită scrisori cu lucrurile ce le frământau pe adresa redacției, apoi le răspundea în cadrul rubricii.

Chiar dacă primele două ediții ale romanului s-au bucurat de un adevărat succes, identitatea lui Catrinel a rămas secretă până după moartea autoarei.

Cartea este un roman epistolar, fiind alcătuit din scrisorile Aurorei către prietena sa Catrinel. Scrisorile sunt alcătuite și organizate astfel încât lectura este ușoară, evenimentele sunt povestite în ordine cronologică, iar minții cititorului nu îi sunt ascunse evenimente sau elemente importante. O poveste rafinată, clară și plină de trăiri intense prezentată într-un mod autentic.

Am amânat această lectură crezând că nu îmi va fi mai pe plac decât celelalte două opere („Jurnalul Aurorei Serafim” și „Într-o gară mică”), dar m-am înșelat amarnic. Dacă am apreciat stilul celor două romane, „Una din noi e de prisos” m-a fermecat total.

Sidonia Drăgușanu a reușit să surprindă viața societății românești din perioada 1933-1945 (neajunsurile, pericolele, mentalitatea oamenilor din acele vremuri), condimentând evoluția politică și socială cu dilemele și frământările tinerei Aurora.

Dacă după părăsirea școlii pentru a fi „doamna doctor Negoianu” Aurora mi s-a părut o femeie plină de ifose și speranțe nefondate, întrebându-mă (până și ea se întreabă în anumite scrisori) de ce Catrinel o tolerează, ascultă și sfătuiește, trecerea anilor ne conturează o nouă Aurora, o simțim maturizându-se prin intermediul scrisorilor ei. Mentalitatea feminină din acele vremuri este disecată prin introspecția pe care Aurora și-o face de nenumărate ori în confesiunile transmise către prietena sa.

Scumpă Catrinel, sunt aici de două luni și, deși ți-am scris din primele zile, nu am primit încă nicio scrisoare de la tine.

De ce, Catrinel?

Mă disprețuiești, nu mai vrei să fii prietenă cu mine?

Ce se întâmplă cu tine Catrinel, de ce m-ai părăsit?

Dacă tu nu mai ai nevoie de mine – tu continui să-mi fii mie foarte necesară.

Ți-am spus și îți repet: oricât de bine m-aș înțelege cu Anișoara, oricât de bine m-ar consola și m-ar îndruma ea, tot ce vine de la tine are, cum ți-am mai mărturisit și altădată, prestigiul unei instanțe supreme.

Atunci când Aurora înțelege că este de prisos în viața celui a cărui soție se visa, pornește pe un alt drum amoros, din orgoliu și răzbunare. Ani întregi își petrece viața în umbra fostei iubiri, o dragoste care o macină cu o putere aproape inexplicabilă în zilele noastre.

Chiar dacă Aurora era o femeie curtată, dorită și apreciată, viața sa amoroasă a fost pentru mult timp doar un amalgam de sentimente, dorințe și vise neîmplinite. Alegerile sale nu au fost mereu cele mai înțelepte, iar situațiile în care a fost pusă de nenumărate ori de către bărbații de care s-a apropiat reprezintă drama comună a femeilor din toate vremurile.

Iubire neîmpărtășită, sentimente reprimate, gelozie, minciună, infidelitate, rivalitate și luptă pentru ceea ce ar trebui să reprezinte un firesc drept la fericire sunt doar câteva elemente ce se regăsesc în scrisorile expediate către Catrinel.

Povestea Aurorei este completată de detalii privind viața rudelor și prietenilor femeii, povești la fel de des întâlnite în societatea contemporană, ca și atunci.

Scrisorile Aureliei reprezintă o colecție de povești de viață, experiențe în care fiecare femeie s-ar putea regăsi sau măcar s-ar putea imagina. Cartea ne ademenește cu mireasma acelor vremuri, făcându-ne să ne simțim protagoniști ai acelor timpuri.

[…] Nu îmi este îngăduit să greșesc: sunt dintre acei oameni care plătesc aici pe pământ orice greșeală. „Culanța” asta nu cred că îmi va asigura raiul.

Cred că unui bun platnic nu i se acordă amânări și nici conversiuni, nici aici și nici în cer. Sunt, în schimb, alți oameni, Catrinel, care pot face răul cu premeditare, cu perseverență și îl fac mereu, pentru că nu sunt niciodată pedepsiți, nici de oameni și parcă nici de Dumnezeu.

Nu știu, dar ajung să cred că și oamenii, și Dumnezeu îți cer din ce în ce mai mult când te simt în stare să dai și nu îți cer nimic când simt că nu ai ce da.

Eu știu bine că o să fiu pedepsită, că nu am să scap, eu sunt dintre aceia care trebuie să suporte orice faptă până la ultimele ei consecințe. E destinul meu.

Înainte să încep să o citesc am auzit părerea unui cititor (își exprima impresiile într-un video) cum că această carte ar fi ca o telenovelă; din punctul meu de vedere nu este așa (nu sunt o fană a telenovelelor și consider că opera Sidoniei Drăgușanu este cu adevărat prețioasă, iar asemănarea cu o telenovelă îi prejudiciază imaginea în fața celor care nu „digeră” acest gen). Această carte prezintă decent, elegant și cu onoare situațiile prin care treceau și trec femeile, eforturile și abuzurile psihice și emoționale pe care au fost nevoite să le suporte din cauza situațiilor violente ale acelor ani (asuprirea evreilor, război, cutremur). Chiar dacă nici nu eram încă născută în perioada cuprinsă în carte, „Una din noi e de prisos” mi-a stârnit un sentiment de nostalgie și melancolie. Cartea nu conține detalii și descrieri inutile, fiecare trăire aparent inexplicabilă, tinerească sau impulsivă contribuind la crearea unui tablou complet, profund și complex al femeii din acele timpuri și nu numai.

Ți-am mai scris, mi se pare, la ce concluzie am ajuns: cu cât doi oameni, un bărbat și o femeie, se înțeleg mai prost, cu atât renunță mai greu unul la celălalt. Discordia întărâtă, înverșunează, întreține o pasiune. Armonia o moleșește.

Dacă ajunge Aurora să își găsească fericirea și liniștea vă invit să aflați citind acest balsam pentru sufletul feminin. Prin intermediul personajelor (foarte bine conturate) putem cunoaște mai bine firea complexă a femeii, laturile sale ascunse conștient sau inconștient și putem simți fiorii iubirii clasice, atât de rar întâlnită în prezent. Parcurgem valurile vremurilor și sufletului într-o manieră delicată, parfumată parcă cu arome dispărute, plină de sentimente a căror analiză nu o mai considerăm necesară și importantă, umplându-ne inima de sentimente și senzații care ne fac să ne simțim tineri, îndrăgostiți, răniți sau trădați din iubire, îngrijorați pentru viața și trăinicia sentimentelor persoanei iubite. Consider această carte un omagiu adus sufletului feminin, o colecție de emoții adunate și împletite cu grija și experiența pe care Sidonia Drăgușanu a căpătat-o în perioada în care a fost confidenta multor femei care și-au pus sufletul pe tavă pentru a-i primi sfaturile.

-Ce bază pot pune pe tine, Tibi? Mâine, s-ar putea să nu mai vrei să mă vezi…

-Chiar dacă ar fi așa, nu ar însemna că astăzi nu te-am iubit cu adevărat și că nu am dorit cu adevărat ca toată viața mea să nu mă mai despart de tine.

-Dar e groaznică incertitudinea asta, i-am răspuns eu. Un om care este atât de puțin sigur de el nu are voie să se însoare.

-Crezi că există un singur om care să fie sigur că va simți și mâine ceea ce simte azi?

-Dar tu, Tibi, m-ai iubit pe mine în mod constant, luni de zile.

-Te-am iubit într-o zi foarte mult, într-alta mai puțin, în alta deloc, apoi iar te-am iubit…

-Și acum, Tibi?…

-Întreabă-mă mâine, scumpa mea.

Evaluare: 5 din 5

2 gânduri despre „Una din noi e de prisos (recenzie)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.