Povestea unui orfan (recenzie)

De Lady Dot on 20 mai 2020 • ( 1 )

Autor: Pam Jenoff

Editura: Litera, București

An apariție: 2020

Număr pagini: 332

Traducător: Anca Irina Ionescu

Titlul original: The Orphan’s Tale, 2017

Pam Jenoff este o scriitoare americancă, predă dreptul la Universitatea Rutgers și profesează ca avocat. Scrie atât povești de dragoste, cât și romane istorice: „The Kommandant’s Girl”(2007), „Soția Diplomatului”(2008), „Aproape Acasă” (2008), „Cealaltă fată”(2014), „Fetele pierdute din Paris”(2019) ș.a.

„Povestea unui orfan” este prima carte scrisă de această autoare pe care o citesc, având așteptări mari, dar nu uriașe. Dincolo de isteria creată de carte în spațiul public (am văzut multe postări de la cititori impresionați), am fost atrasă de această lectură datorită subiectului abordat: nazismul și soarta tragică a bebelușilor evrei.

Nu pot spune că am fost impresionată de această carte și am să vă explic de ce.

Noa este o tânără olandeză (în vârstă de 16 ani) alungată din casa părintească din cauza unei sarcini cu un soldat nazist (care a și părăsit localitatea), iar după nașterea copilului său (prunc ce i-a fost luat din cauza lipsei trăsăturilor ariene) a ajuns să locuiască într-o mică gară în care făcea curățenie.

Într-una din zile, atrasă de zgomotele dintr-un tren, a descoperit un vagon plin de bebeluși morți sau muribunzi, goi și aproape înghețați. Impulsul ei de a fura unul dintre bebeluși și de a-i salva viața a nevoit-o să fugă din singurul loc în care se putea adăposti, astfel ajungând să fie descoperită de Peter (un artist al circului la care se adăpostește).

Mă apuc de marginea vagonului, străduindu-mă să respir peste zidul de miros de urină, de fecale și de vomă care mă asaltează. De când am venit aici, mi-am tocit simțurile în fața imaginilor, ca și când ar fi fost un vis urât sau un film care nu putea fi real. Dar acum era altceva. Așa de mulți prunci, absolut singuri, smulși din brațele mamelor lor. Simt cum stomacul începe să mi se întoarcă pe dos.
Stau neputincioasă în fața vagonului, încremenită de șoc. De unde vin toți copilașii aștia? Probabil că tocmai au sosit, pentru că fără îndoială nu puteau rezista prea mult în temperaturile scăzute.

În paralel, aflăm povestea lui Astrid, o tânără evreică provenită dintr-o familie de circari, acum căsătorită cu un german și mutată la Berlin. Povestea trapezistei (asta era rolul lui Astrid în cadrul circului, fiind renumită pentru numerele sale) seamană cu cea a lui Noa; alungată de către soț (orice german trebuia să divorțeze de soția evreică) se întoarce la familia sa, dar dispariția acestora o nevoiesc să se alăture circului rival, deținut de o familie vecină.

Mai bine de jumătate de carte descrie antrenamentele pe care cele două tinere trebuiau să le facă pentru ca Noa să poată efectua un număr foarte important pentru circ, alături de Astrid.

Mă apropii de sala de antrenament și fac o pauză, încercând să-mi alung spaimele. Deși m-am antrenat cu Astrid în fiecare zi, tot n-am dat drumul la frânghie și nu am reușit să zbor. Mă tot aștept să se dea bătută și să-mi spună să plec. Dar spune pur și simplu vino mâine.
Încă nu m-a dat afară. Dar mă tratează ca pe o pacoste, îmi arată clar că ar prefera să nu mă aibă în preajma ei și că mă tolerează numai până când voi pleca. Mă întreb de ce anume îi displac atât de mult. Pentru că sunt nouă și nu am talent?

Rivalitatea celor două fete nu ține foarte mult, copilul protejat de Noa (era evreu) fiind cel care îi înmoaie inima lui Astrid. Între cele două s-a înfiripat o prietenie cu suișuri și coborâșuri (ca efect al multiplelor secrete ale lui Noa, dar și a legăturii ei amoroase cu fiul unui primar colaboraționist din primul oraș în care ajung să dea spectacole).

-Sau dacă nu, ar putea fi adoptat. Nu este al tău. Trebuie să aibă o familie. Ești tânără și ai toată viața înainte. Într-o zi va trebui să te desparți de el.
Eu sunt familia lui, îmi spun. Fac un gest pe întuneric cuprinzând tot vagonul.
-Aceasta este viața mea.
Nu intenționez să rămân la circ pentru totdeauna. Trebuie să-l duc pe Theo mai departe, să-l scot definitiv din Germania. Dar în momentul de față nu-mi pot imagina altceva.
-Va veni o zi când poate vei gândi altfel, spune Astrid. Uneori ceea ce credem că este viața noastră pentru totdeauna nu durează chiar așa de mult.

Singura parte impresionantă (din punctul meu de vedere) a fost soarta circului, greutățile pe care circarii au fost nevoiți să le înfrunte, modul în care Herr Neuhoff s-a zbătut pentru a salva evreii ascunși printre personalul circului său și finalul poveștilor de dragoste (dar și de viață) a celor două femei.

Pentru mine cartea ar fi putut fi redusă la jumătate din numărul de pagini, iar „Povestea unui orfan” este de fapt „povestea a două femei unite de salvarea unui orfan”. Theo (așa l-a numit Noa pe băiatul salvat) reprezintă doar elementul de legătură dintre cele două tinere, fără acesta probabil nereușind să se împrietenească vreodată.

Cartea este din punctul meu de vedere medie (sub nicio formă imposibil de egalat) și poate fi citită ca o lectură ușoară, dar pentru mai multă profunzime asupra subiectului (asuprirea evreilor, situația popoarelor ce au trăit sub ocupație germană și viața în timpul celui de-al doilea Război Mondial) aș recomanda alte romane.

Cu riscul de a părea răutăcioasă, știu că acest roman este o ficțiune, dar prezentarea acestuia promite din punct de vedere istoric prea mult față de ceea ce oferă. Nu mi se pare că ar fi o lectură obligatorie (așa cum reiese din citarea lui Kate Quinn de pe coperta romanului), dar în schimb este un roman ce ar putea introduce în acest subiect marcant persoanele neinițiate în duritatea acestei perioade istorice.

În concluzie, recomand această carte doar celor care o citesc fără așteptări, fără a spera să descopere detalii neștiute sau celor care doresc doar să se relaxeze citind o carte (stilul autoarei este destul de atractiv).