Aristides de Sousa Mendes do Amaral e Abranches (îngerul cu ștampila de cauciuc)

De Lady Dot on 3 iun. 2020 • ( 0 )

Aristides de Sousa Mendes a trăit în perioada 19 iulie 1885 – 3 aprilie 1954 și a fost un consul portughez în timpul celui de-al doilea război mondial.

Este considerat ca fiind unul dintre marii eroi ai acelei perioade și este numit „Îngerul cu ștampila de cauciuc” sau „Îngerul de Bordeaux”.

Ceea ce îl face pe Aristides de Sousa Mendes să rămână în istorie (în realitate este destul de necunoscut, în ciuda curajului de care a dat dovadă) este atitudinea acestuia față de sistemul crud care domina lumea anilor ’40.

Mutându-se la Bordeaux (Franța) după evenimentele tragice care i-au lovit numeroasa familie, Mendes fiind tatăl a 14 copii, în mai și iunie 1940 s-a confruntat cu realitatea miilor de refugiați care încercau să scape de ororile sistemului nazist.

Franța putea fi părăsită cu ajutorul unei vize pentru a merge prin Spania în Portugalia și a căpăta libertatea. Dar Portugalia, doar oficial neutră, sub conducerea dictatorială a lui Antonio de Oliveira Salazar a interzis tuturor diplomaților săi (prin directiva numită „Circulara 14”) să elibereze vize pentru a asigura salvarea refugiaților (în mod special a evreilor, rușilor și apatrizilor).

O carieră diplomatică de treizeci de ani a fost distrusă datorită actului de eroism a lui Mendes. „Îngerul din Bordeaux” a decis să sfideze autoritățile în numele omeniei, în urma unui vis în care Dumnezeu l-a ajutat să vadă calea cea dreaptă și în pofida sfaturilor familiei de a nu-și risca viața, cariera și familia.

Aș prefera să stau cu Dumnezeu împotriva Omului decât cu Omul împotriva lui Dumnezeu.
Aristides de Sousa Mendes

În timp ce tancurile naziste se apropiau de localitatea Bordeaux, Mendes și echipa sa au lucrat fără încetare peste zece zile și zece nopți, dormind pe sponci, eliberând vize și stampilând hârtii. Au lucrat până la epuizare, reușind să elibereze mii de vize, perioada cea mai intensă fiind în perioada 12-23 iunie 1940. Istoricul Holocaustului Yehuda Bauer a caracterizat această activitate a lui Mendes ca fiind „poate cea mai mare acțiune de salvare de către o singură persoană în timpul Holocaustului”.

Din echipa lui Mendes au făcut parte:

Manuel de Vieira Braga -> vice-consul portughez ce a emis sute de vize la ordinul lui Aristides de Sousa Mendes
Emile Gissot -> vice-consul onorific portughez
José de Seabra -> secretarul consular al consulatului portughez din Bordeaux

Rabinul Chaim Kruger este considerat ca fiind cel care a influiențat decizia lui Mendes de a sfida sistemul prin refuzul de a primi viza oferită până când toți refugiații evrei din Bordeaux le-au primit pe ale lor.

Pentru cei 30.000 de oameni pe care i-a ajutat să scape din ghearele naziștilor Mendez a fost pedepsit de Salazar. Nu doar că a fost dat afară din Ministerul de Externe și că a fost obligat să se pensioneze, dar copiii săi au fost împiedicați să meargă la universitate sau să își găsească un loc de muncă semnificativ.

În 1954, înainte de moartea sa, Mendes le-a cerut copiilor, acum împrăștiați peste tot în lume, să reabiliteze numele familiei. Prima recunoaștere a faptelor lui Mendes a avut loc abia în 1966 din partea Israelului, care a declarat că Aristides de Sousa Mendes este un„drept între națiuni” (titlu oferit celor care au ajutat evreii în perioada nazistă). Congresul Statelor Unite a onorat actul său eroic abia în 1986. Mai târziu, președintele Portugaliei, Mario Soares și-a cerut scuze familiei Mendes și l-a promovat post mortum la gradul de ambasador pe salvatorul de vieți.

Chipul lui Aristides de Sousa Mendes a apărut pe timbre poștale în mai multe țări.

Totuși, în cele mai grele momente din viața sa, Mendes a primit ajutor doar de la COMASSIS (o organizație de ajutor portughez – evreiască, finanțată de Comitetul American de Distribuție a Evreilor) care le-a asigurat hrana și de la HIAS (Societatea Evreiască de Ajutor pentru Imigranți), care a ajutat o parte din copiii familiei Mendes să emigreze.

Atunci când a decedat (la Spitalul Franciscan din Lisabona) Mendes trăia în sărăcie și dizgrație, iar în lipsă de haine adecvate a fost înmormântat într-o tunică franciscană.