Verity (recenzie)

Autor: Colleen Hoover;

Editura: Epica;

An apariție: 2019, București;

Număr pagini: 332;

Traducere: Cristina Buzoianu;

Titlul original: Verity, 2018;

Colleen Hoover este autoarea a numeroase romane, dintre care zece au fost bestselleruri New York Times. Născută în anul 1979, Colleen a publicat primul său roman în anul 2012 („Slammed”), „Point of Retreat”(2012) fiind continuarea acestuia. „Fără speranță”(„Hopeless”,2012), „Speranța pierdută”(2013), „Ugly love”(2014), „Confess”(2015), „Totul se termină cu noi”(2016), „Fără merite”(2016) sunt doar câteva dintre romanele publicate de Colleen Hoover.

„Verity” este prima carte scrisă de această autoare pe care am citit-o și m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de ea (cel puțin de cartea asta, abia aștept să citesc și altele).

Chiar dacă este o carte despre care se discută/scrie destul de mult, am evitat să aflu detalii, iar atunci când am început să o parcurg am fost fascinată (m-a ținut trează o noapte întreagă, sorbindu-i cuvintele ce mă făceau din ce în ce mai curioasă).

Prima parte, cea în care autoarea ne familiarizează cu Lowen (scriitoare debutantă) și cu proiectul la care începe să lucreze, este doar incipitul unei povești incredibile. Lowen trebuie să finalizeze seria de 9 cărți, din care doar 6 sunt scrise (fiecare carte avea numele unei virtuți), a unei scriitoare vestite, care din motive neștiute încă este incapabilă să își ducă munca la bun sfârșit.

Notorietatea lui Verity (autoarea pe care Lowen trebuie să o „înlocuiască”, fără a-i știrbi din talentul scriitoricesc) este mult peste prestigiul și talentul pe care Lowen le are. Chiar dacă este scriitoare, Lowen nu are un mare succes (sau nu așa cum și-ar fi dorit), iar alegerea ei pentru a termina această serie o măgulește și o sperie.

Chiar de la început Lowen îl cunoaște pe soțul lui Verity (ulterior află că de fapt el a recomandat-o pentru continuarea seriei, nu Verity), iar mutarea în casa acestora pentru a putea aduna materialele necesare din biroul lui Verity nu prevestește nimic din ce va urma.

Mama obișnuia să spună că și casele au un suflet. Dacă este adevărat, atunci sufletul casei lui Verity Crawford este negru-tăciune.

Lowen descoperă printre lucrurile lui Verity (celebra scriitoare este incapabilă să vorbească sau să reacționeze în vreun fel din cauza unui accindent) o autobiografie nepublicată a scriitoarei din care poate afla mai multe despre Verity, dar și despre soțul și familia ei. „Câteodată, gândul mă poartă înapoi, la noaptea în care l-am cunoscut pe Jeremy, și mă întreb cum s-ar fi putut sfârși viața mea, dacă privirile nu ni s-ar fi întâlnit”, după aceste prime rânduri Lowen a continuat să citească din curiozitate, fără a se gândi că deschide „cutia Pandorei”.

Accidentul lui Verity nu este singurul eveniment catastrofal ce s-a abătut asupra familiei Crawford; cele două fiice ale soților Crawford au murit nu cu mult timp înainte, detaliile acestor incidente nu au fost făcute publice, iar Lowen nu l-a întrebat în mod direct pe Jeremy, încercând să păstreze o relație profesională (să își ia cele necesare pentru manuscris, să scrie și să primească suma importantă de bani pentru care a acceptat slujba aceasta).

Din momentul descoperirii acestei biografii, cartea devine condimentată biiiiine, detaliile relației dintre Verity și Jeremy fiind povestite fără perdea, fiecare capitol fiind incitant și morbid deopotrivă. Lowen află detalii sexuale picante despre cei doi (capitolele din biografie sunt alternate cu cele ce prezintă realitatea, creând o atmosferă inedită), lucru ce îi stârnește imaginația și o rușinează atunci când intră în contact cu Jeremy.

Autobiografia lui Verity nu este șocantă doar prin detaliile picante (partidele de amor ale celor doi soți fiind foarte intense și fierbinți), ci prin sinceritatea cu care Verity povestește evenimentele importante din viața sa familiară. Iubirea pe care i-o poartă lui Jeremy este bolnavă, iar după ce a rămas însărcinată (cu gemeni, cele două fete pe care le-au pierdut) era obsedată de reconfirmarea faptului că este pe primul loc în inima tatălui copiilor ei. Iubirea paternă mai presus de orice, au transformat-o pe tânara viitoare mamă într-un monstru; gelozia pe fiicele ei nenăscute făcând-o capabilă de fapte abominabile, greu de imaginat și de citit, pe alocuri.

Eram tăcută când am părăsit cabinetul ginecologului în acea zi. Deja mă temeam să devin mamă pentru un copil. Să fiu forțată să iubesc singurul lucru pe care Jeremy îl iubea mai mult decât pe mine. Dar când am aflat că erau doi și că erau într-adevăr fete, dintr-odată nu voiam să devin al treilea cel mai important lucru din viața lui Jeremy.

Mă sileam să zâmbesc când el vorbea despre ele. Mă comportam ca și cum mă umplea de bucurie faptul că îmi mângâia pântecul, dar de fapt mă umplea de repulsie, știind că o făcea numai pentru că ele erau acolo.

După fiecare capitol cu pasaje de iubire fiebinte, cu destăinuiri care mai de care mai crude, cartea ne prezintă evoluția lucrurilor în casa soților Crawford. Între Jeremy și Lowen se creează o legătură cu tentă amoroasă (chiar dacă nimic nu o certifică, până la un punct), iar suspiciunile noii scriitoare legate de veridicitatea stării de sănătate a lui Verity devin din ce în ce mai dese și agasante pentru bărbat.

Viața în marea casă a lui Verity devine demnă de scenarii horror; pe de o parte, Lowen o vede pe Verity mișcându-se (chiar i-a ajutat băiatul atunci când s-a tăiat cu un cuțit aflat lângă patul mamei sale, acesta dând de înțeles că ar comunica cu Verity), lucru ce o terifiază; pe de altă parte, Lowen este somnambulă, iar episodul de somnambulism în care ajunge să se trezească lângă Verity o fac să accepte ajutorul lui Jeremy și declanșează o nouă serie de evenimente sinistre pe care le pune pe seama femeii imobilizate cu un etaj deasupra ei.

Știu sigur că am văzut un cuțit. Nu sunt nebună.

Sau sunt?

Mă sprijin cu mâna de saltea pentru a mă ridica de pe podea, dar imediat cad înapoi pe palme, când o văd pe Verity cum mă urmărește. Capul ei este întors acum spre dreapta, cu ochii ațintiți spre mine.

Fir-ar să fie! Frica mă sugrumă și mă dau târâș înapoi, cât mai departe de patul ei. Ajung la câțiva metri distanță față de cum era când am intrat în cameră, spaima mă îndeamnă să fug cât mă țin picioarele. Mă sprijin de șifonier pentru a mă ridica și îmi păstrez ochii fixați asupra ei când mă retrag spre ușă. Încerc să-mi stăpânesc groaza, dar tot cred că e pe cale să mă atace cu cuțitul pe care l-a luat de pe podea.

Ce secrete murdare are Verity? Minciună, crimă, egoism, falsitate și câte și mai câte. O femeie care scria mereu din punctul de vedere al personajului negativ se dovedește a fi un adevărat monstru în viața reală. Dar cum a putut Jeremy să o iubească atât de mult? Cum a putut să nu vadă adevărata față a femeii de lângă el? Cum ar reacționa dacă ar cunoaște secretele femeii (Jeremy nu citea ceea ce scria Verity)?

A adormit în timp ce eram în baie și încercam să îi avortez fiicele cu un umeraș din sârmă. Am încercat o jumătate de oră, până când pântecul a început să mă doară și sângele să-mi șiroiască pe picior. Eram sigură că urma să curgă mai mult.

M-am întors în pat și am așteptat avortul. Brațele îmi tremurau. Picioarele îmi erau amorțite de la prea mult stat în poziție ghemuită. Pântecul mă durea și îmi venea să vomit, dar nu m-am mișcat, pentru că voiam să fiu în pat cu el când avea să se întâmple. Voiam să îl trezesc disperată și să îi arăt sângele. Voiam să intre în panică, să își facă griji, să îi pară rău pentru mine, să plângă pentru mine.

Să plângă pentru mine.

Între stupoare, teamă, atracție și venerație (autobiografia lui Verity îl conturează pe Jeremy drept partenerul perfect, soțul perfect, amantul perfect, tatăl perfect; un bărbat atât de minunat încât a transformat-o pe Verity într-un monstru egoist) Lowen ajunge să își facă griji pentru siguranța singurului copil rămas în viață al celor doi, lucru care o nevoiește să îi destăinuie adevărul despre biografie.

De ce ai fi capabil dacă ai afla că soțul/soția și-ar omorî copilul din gelozie? Sau dacă ai crede că persoana iubită este un monstru fără suflet, iar dragostea pe care ți-o poartă este mai nocivă decât ura?

Cu toate cele prezentate (și muuulte alte detalii) am fost șocată de final. Verity m-a captivat, m-a dezamăgit, m-a speriat, m-a făcut să trec prin sute de stări, ca apoi să o admir, să o compătimesc și în final să rămân pe linia de plutire întrebându-mă care a fost adevărul lui Verity?

Știu că nu e paralizată, deci cum poate să stea neclintită? Chiar dacă leziunile creierului sunt prea severe pentru a înțelege ce se vorbește în jurul ei, tot ar trebui să se sperie de zgomot, nu-i așa? Să aibă o reacție oarecare?

Doar dacă nu s-a antrenat să nu reacționeze.

Această carte este despre dragoste, durere, crimă, neîncredere, dar mai ales despre scris. Se simte pasiunea autoarei față de cuvinte, dragostea cu care și-a conturat personajele, dar și măreția creării unui puzzle din viețile protagoniștilor.

Mi-aș dori să pot spune mai multe despre impresiile pe care „Verity” (atât cartea, dar mai ales personajul cu acest nume) le-a lăsat asupra mea, dar asta ar implica dezvăluirea finalului și nu îmi doresc acest lucru. „Verity” este una dintre cele mai frumoase cărți citite anul acesta și sper să revin curând și cu alte lecturi semnate de Colleen Hoover.

Vouă cum vi s-a părut cartea?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.