O istorie a violenței (recenzie)

Autor: Édouard Louis

Editura: Litera

Număr pagini: 243

An apariție: 2019, București

Traducere: Alexandru Matei

Titlul original: Histoire de la violence, 2016


Dorește și își urăște dorința. Acum vrea să se justifice pentru ce a făcut cu tine. Vrea să te facă să plătești pentru dorința lui. Vrea să te convingă că nu ați făcut ce ați făcut pentru că te dorea, ci că a fost doar o strategie pentru a face ceea ce îți face acum, că nu ați făcut dragoste, ci că el te fura de fapt în acest timp.

Édouard Louis s-a născut în anul 1992 în Franța. În anul 2013 a coordonat lucrarea colectivă „Pierre Bourdieu. L’insoumission en héritage” (analizează influiența lui Bourdieu asupra gândirii critice și a emancipării politice) și în același an și-a schimbat oficial numele în Édouard Louis (numele de la naștere fiind Eddy Bellegueule). În anul 2014 a publicat romanul autobiografic „Sfârșitul lui Eddy Bellegueule”(„En finir avec Eddy Bellegueule”), carte care a devenit bestseller în Franța. În 2016 a publicat „O istorie a violenței”, carte inspirată de violul și tentativa de asasinat a cărui victimă a fost în Ajunul Crăciunului 2012. Cel de-al treilea roman a fost publicat în anul 2018, „Cine l-a ucis pe tata?” („Qui a tué mon père”), carte în care revine la relația cu tatăl său, tratând și deciziile politice a cărui victimă a fost acesta.

Cartea este scrisă într-o manieră unică: Clara, sora lui Édouard, îi povestește soțului său prin ce a trecut fratele ei din Ajunul Crăciunului 2012, până în momentul în care ea a aflat de evenimentul devastator. Completările subtil adăugate (mai mult corecturi ale poveștii Clarei) oferă originalitate narării, dar și o perspectivă mult mai clară asupra informațiilor pe care femeia i le oferă soțului ei. Ca totul să aibă sens, parcursul evenimentelor este prezentat ca și cum Édouard ar trage cu urechea la monologul pe care sora sa îl susține în fața soțului său, totul unindu-se într-o analiză intrinsecă ce dezvăluie motivele ce stau la baza violenței, dar și gândurile, trăirile și propria analiză a lui Édouard, așa cum acesta i-a povestit-o, dar și așa cum Clara o percepe prin filtrul propriilor gânduri și observații.

În Ajunul Crăciunului în anul 2012 Édouard (Eddy pe vremea aceea) a fost violat și aproape ucis de Reda, un tânăr pe care îl cunoscuse în aceeași seară. Trăirile lui Eddy sunt foarte bine descrise în carte: intensitatea sentimentelor, multitudinea gândurilor și mai ales, fascinația pentru Reda în ciuda ororilor săvârșite de acesta oferă credibilitate poveștii, demonstrează sinceritatea cruntă a autorului față de propriile reacții din acea seară.

Cu frica te obișnuiești repede. Trăiești mai ușor cu ea decât s-ar spune. Doar că devine o companioană dezagreabilă. Timp de câteva minute sau mai puțin, a alternat țipetele și șoaptele. Îmi stăpâneam din ce în ce mai bine frica. Mă săruta, îmi murmura: „Încetează cu frica, sunt sensibil, nu-mi place când oamenilor le este frică sau când plâng”. Își punea mâna pe părul meu. Mă simțeam în siguranță, nimic nu ar fi putut să mă atingă în intervalul de timp al acestei fraze, capacitatea lui de a mă liniști și de a mă proteja era proporțională cu violența lui.

„O istorie a violenței” este o carte în care autorul analizează cele mai josnite comportamente umane, precum și multiplele fețe ale violenței. Este o poveste la care autorul te face părtaș, iar sinceritatea lui brutală au transformat aceast roman într-una dintre cele mai reprezentative opere literare ale timpului nostru.

Chiar dacă mulți dintre noi au prejudecăți legate de relațiile între persoane de același sex, vă invit să renunțați la ele, nu le lăsați să vă oprească din lecturarea acestei mărturii cutremurătoare. Indiferent de genul persoanelor implicate în astfel de acte violente, victima este tot om (discriminarea este un alt subiect atins de autor în carte), iar repercursiunile unor astfel de întâmplări au consecințe devastatoare asupra oricui.

În acea seară de Crăciun am reușit să scap de Reda, dar nu am făcut-o decât târziu, după un timp foarte lung, și la fel ca pentru Temple, voința reală de a fugi, care ar fi trebuit să se manifeste de la primele semne ale furiei lui Reda, a fost reacția mea cea mai întârziată.

Dacă ai citit cartea te invit să îmi împărtășești opinia ta în secțiunea de comentarii! Dacă încă nu ai apucat să o citești, nu e problemă, te aștept să afli „O istorie a violenței” , ca mai apoi să împătășim impresii.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.