9 tipuri de pete și soluțiile pentru eliminarea acestora

Oricât de mult a evoluat tehnologia (de la spălatul rufelor la râu s-a ajuns la mașina de spălat automată) chiar și în aceste vremuri sunt pete care ne dau mari bătăi de cap.

Din fericire, am descoperit că „Străbunica știe tot” de la Formula AS oferă 1860 de sfaturi practice, printre care și soluția pentru următoarele 9 tipuri de pete:

Petele de alcool

 Petele de alcool se spală cu apă limpede, căldicică. 

 Amestecaţi cantităţi egale de alcool de 90 de grade cu apă și adăugaţi oţet (cam un sfert din întreaga cantitate). Tamponaţi pata, apoi frecaţi.

Dacă pata de alcool este pe o haină de piele, trebuie multă atenţie pentru a nu deteriora pielea. Acţionaţi prudent, prin atingeri ușoare. Cel mai bine e să faceţi o încercare înainte, pe un loc care nu se vede. Folosiţi un amestec de apă și de alcool în părţi egale, servinduvă de un tampon de tifon.

Petele de bere

Petele de bere de pe hainele de mătase se scot numai cu alcool îndoit cu apă.

Petele de cafea

Petele de cafea când sunt proaspete, se scot cu apă sărată, sau se opăresc cu apă clocotită în care s-a pus glicerină.

Petele de cafea se pot scoate ușor de pe ţesăturile de in, bumbac, cânepă, dacă le frecăm cu apă oxigenată. Sau prin spălarea cu apă caldă, la care se adaugă 20 ml amoniac și două linguri de orice detergent.

Petele de cafea, cacao sau ciocolată trebuie scoase înainte ca rufele să fie spălate. Spălatul le stabilizează.

Petele de cafea cu lapte

Petele de cafea cu lapte de pe stofele de lână sau mătase se scot prin frecare cu o perie înmuiată în glicerină curată, după care se spală cu apă călduţă. Uscarea stofei se face cu fierul de călcat. Glicerina absoarbe culoarea cafelei și materiile grase din lapte.

Petele de ceai

 Petele de ceai care nu sunt prea vechi se pot scoate cu o soluţie formată din apă amestecată cu suc de lămâie.

Petele de ceai persistente se scot în felul următor: puneţi partea pătată peste o ulcică și turnaţi deasupra apă clocotită din ibric. Repetaţi operaţia. Dacă petele nu cedează, puneţi în apă 1-2 linguri de glicerină și când turnaţi frecaţi bine cu un burete deasupra petei.

Petele de ceai de pe ţesăturile albe se îndepărtează cu suc de lămâie. Stoarceţi lămâia deasupra lor, lăsaţi să acţioneze vreme de 5 minute, frecaţi-le ușor cu un burete, apoi clătiţi-le cu apă călduţă. Sau: încercaţi să tamponaţi pata cu apă curată amestecată cu apă oxigenată în proporţie de 10:1.

Dacă pata de ceai este pe o ţesătură naturală, tamponaţi-o cu un amestec de apă, alcool și oţet (3/4 – 1/4) sau cu glicerină pură. Ștergeţi apoi cu apă călduţă. 

Dacă pata de ceai este pe nylon sau alte textile sintetice, tamponaţi-o cu apă în care aţi pus amoniac (10 volume de apă pentru 1 volum de amoniac). 

În cazul ţesăturilor de lână, petele se șterg cu un amestec în părţi egale, de spirt medicinal și oţet. Apoi se usucă repede, frecând locul cu un tampon de vată. Sau: aplicaţi gălbenuș de ou amestecat cu apă călduţă. Lăsaţi să acţioneze, apoi clătiţi.

Petele de cerneală și pix

Atât petele de cerneală și pix de pe degetele școlarilor, cât și cele imprimate pe ţesături, se curăţă cu ajutorul laptelui. Petele de pe piele se scot frecând locul murdar cu o cârpă înmuiată în lapte. Petele de pe rufe – înmuindu-le câtva timp în lapte, apoi spălându-le cu apă și săpun.

Petele de cerneală, dacă sunt proaspete, se freacă cu sare, apoi se spală cu apă caldă. Petele de cerneală de pe îmbrăcămintea de in se curăţă cu lapte rece, apoi se freacă cu lămâie. La sfârșit se clătește rufa cu apă rece.

Petele de cerneală de pe ţesături se curăţă prin înmuiere în zeamă caldă de pătlăgele roșii sau într-o soluţie formată dintr-o linguriţă de sare de lămâie și 200 ml apă călduţă.

Petele de cerneală roșie sau violetă se freacă bine cu o bucată de vată înmuiată în alcool fierbinte (atenţie să nu ia foc!).

Petele de cerneală roșie de pe ţesături dispar în 24 de ore dacă întindem puţin muștar deasupra lor, iar a doua zi spălam locul respectiv cu detergenţi obișnuiţi.

Cum se scot petele de pastă de pix? Pulverizaţi pe locurile murdare, fixativ pentru păr. Petele dispar imediat.

Urmele de pix de pe obiectele din piele se scot cu ajutorul unor ghemotoace de hârtie igienică înmuiate în spirt. Frecaţi bine locurile murdare apoi ștergeţi zona cu o cârpă uscată.

Petele de deodorant

Petele de deodorant rămase în haine se scot cu acid citric, în concentraţie de 5%. Se dizolvă într-un litru de apă caldă o linguriţă de sare de lămâie. Se înmoaie pata peste noapte. A doua zi se clătește locul cu apă și apoi se spală în mod obișnuit.

Petele de fond de ten

Petele de fond de ten de pe bluze și rochii se scot ușor, prin frecare cu miez de pâine.

Petele de gumă de mestecat

Când guma moale de mestecat se lipește de îmbrăcăminte, singura soluţie este să băgăm haina într-o pungă de plastic, iar apoi în congelator. Guma îngheţată se desprinde ușor.

Dacă știi alte modalități de a scăpa de aceste pete te invit să lași comentariu pentru a putea să prelungim viața hainelor noastre preferate.

Sursă articol: „Străbunica știe tot” – Formula As

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.