Un homar are nevoie de un loc ferit pentru odihnă, protejat de prădători și de forțe ale naturii. Mai mult, pe măsură ce cresc, homarii năpârlesc, adică își leapădă carapacea, devenind fragili și vulnerabili pentru perioade îndelungate. Un adăpost ascuns sub o piatră e o casă potrivită pentru un homar, în special în locurile în care se găsesc scoici și alte resturi vegetale (detritus) ce pot fi trase în fața intrării, pentru a o camufla, odată ce crustaceul s-a instalat confortabil în interior. Doar că într-un teritoriu nou s-ar putea să existe un număr limitat de adăposturi sau ascunzători de calitate. Acestea sunt rare și prețioase. Vor fi neîncetat vânate de către alți homari.
Aceasta înseamnă că homarii dau adesea nas în nas când pleacă în explorare. Cercetătorii au demonstrat că până și homarii crescuți în condiții de izolare știu ce au de făcut când se întâmplă asta. Homarul dispune de o serie de comportamente sofisticate, defensive și agresive, programate direct în sistemul său nervos. El începe să danseze ca un pugilist, deschide și ridică cleștii, se mișcă înainte și înapoi, într-o parte și-n cealaltă în oglindă cu mișcările adversarului, fluturându-și înainte și înapoi cleștii. În același timp, declanșează jeturi speciale, înmagazinate sub ochi, trimițând săgeți lichide direct către oponent. Lichidul conține un amestec de chimicale din care destinatarul află dimensiunea, sexul, starea sănătății și dispoziția celuilalt.
Uneori, un homar își va da seama, după afișarea cleștilor, că adversarul său este mai mare și se va retrage înainte să înceapă lupta. Informația chimică schimbată prin aceste jeturi are același efect, convingându-i pe indivizii mai puțin sănătoși sau mai puțin agresivi să renunțe la confruntare. Acesta este Nivelul 1 al rezolvării conflictelor. Dar dacă cei doi adversari sunt asemănători ca dimensiune și ca aptitudini ori dacă schimbul de lichid nu a transmis suficientă informație, atunci se ajunge la Nivelul 2 de rezolvare a conflictelor. Unul va avansa, cu antenele ca niște bice furioase și cu cleștii îndreptați în jos, iar celălalt se va retrage. Apoi vor schimba rolurile. După câteva runde, cel mai slab de înger dintre cei doi s-ar putea să simtă că o continuare a confruntării nu-i va aduce niciun beneficiu. Va scutura în mod reflex coada și se va retrage de tot, urmând să-și încerce norocul în altă parte. Dar dacă niciunul nu dă înapoi, atunci homarii trec la Nivelul 3, care implică o confruntare corporală propriu-zisă.
De data aceasta, homarii înfuriați se vor năpusti feroce unul către celălalt, cu cleștii gata să sfâșie. Fiecare va încerca să-l răstoarne pe celălalt pe spate. Homarul care va ateriza pe spate va trage concluzia că adversarul său este capabil să-i provoace răni foarte serioase. De regulă, va abandona și se va retrage (deși va fi plin de resentimente și-l va bârfi pe la spate pentru totdeauna pe învingător). Dacă niciunul nu-l poate răsturna pe celălalt – sau dacă cel răsturnat nu abandonează -, se trece la Nivelul 4. Următorul nivel presupune riscuri extreme și nu va fi inițiat fără o evaluare atentă a situației: unul sau ambii homari vor sfârși cu răni, poate chiar fatale.
Animalele avansează unul spre celălalt cu viteze tot mai mari. Cleștii sunt desfăcuți, pregătiți să prindă un picior, o antenă, un peduncul ocular sau orice este expus și vulnerabil. Odată înșfăcată cu succes o parte a corpului, homarul o va trage spre el, încercând să o smulgă cu cleștele strâns cu putere. Disputele care escaladează până aici departajează clar câștigătorul de învins. Cel înfrânt nu are șanse mari de supraviețuire, în special dacă el sau ea rămâne pe teritoriul ocupat de învingător, acum dușmanul său de moarte.
După o luptă pierdută, indiferent cât de agresiv a luptat, cel învins nu va mai purta alte bătălii, nici măcar cu acei homari pe care i-a învins în trecut. Cel înfrânt își pierde încrederea, uneori pentru mai multe zile la rând. Uneori o înfrângere poate să aibă consecințe și mai severe. Când un homar dominant suferă o înfrângere dură, creierul acestuia se topește. Îi va crește altul, secundar – unul pe măsura noii sale poziții sociale inferioare. Creierul inițial pur și simplu nu este suficient de sofisticat încât să suporte transformarea din rege în vagabond – de aceea este nevoie ca el să fie distrus și apoi refăcut.
Jordan B. Peterson – 12LECȚII DE VIAȚĂ: un antidot la haosul din jurul nostru
Distribuie pe:
Categorii:Citate, Jordan B. Peterson, Oameni și povești
Bookmymind 
Lasă un răspuns