Autor: Takeo Arishima
An apariție: 1992
Editura: Arania, Brașov
Număr pagini: 287
Traducere: Alla Verbețchi
Titlul original: Aru Onna („Această femeie”, 1911)
Sufletul pătimaș al lui Yoko se agita sub influiența impulsurilor încă necunoscute. Luînd în rîs pe alții, disprețuindu-se pe sine, atrasă de o forță obscură invincibilă, ea a pășit inconștient pe o cale, pe care a urmat-o mai întîi timid și nesigur, apoi avansînd rapid. Nimeni nu a oprit-o, nimeni nu i-a indicat o altă cale dreaptă. Dacă din cînd în cînd se auzea o voce puternică, prevenitoare ce aparținea acelora care încercau să o înșele, să o oblige să trăiască după vechile canoane, pe aceștia Yoko îi disprețuia, și iată, ea hotărî că ar fi trebuit să se nască undeva în altă țară. Cît de liberă se simțea femeia în țările unde poate păși alături de bărbat cu drepturi egale!
Takeo Arishima a trăit între anii 1878 – 1923 și a fost un scriitor, prozator, dramaturg și eseist japonez. A mai scris „Urmașii lui Cain” (1917), „Micuților mei” (1918), drame inspirate din viața societății japoneze.
Romanul „YOKO” a fost publicat parțial în 1911 (în revista Shirakaba), fiind complet abia în anul 1919.
Se crede că personajul principal al cărții „Aru Onna” (YOKO) a fost inspirat de fosta soție a scriitorului, Sasaki Nobuko.
Cartea este portretul unei femei, YOKO, urmărind evoluția femeii în societatea japoneză în primii ani ai secolului XX.
Prin intermediul introspecției lui Yoko, putem analiza situația în care femeile erau puse în societatea niponă a acelor timpuri. Familia lui Yoko, formată din intelectuali ortodocși (religie destul de recent apărută în Japonia), este printre cele cu o mentalitate mai deschisă, cu vederi mai largi. Așa cum ne vom obișnui pe parcursul lecturii, multe lucruri în acea societate erau de aparență; așa cum, mama lui Yoko era doar în aparență adepta valorilor „noi” care abundă societatea (religios și cultural; în Tokyo și Yokohama se simțeau influiențele occidentale).
Educația lui Yoko își pune accentul pe corportamentul tinerei, iar morala japoneză este peste limita acceptării tinerei.
Cu un vis de a ajunge în țara tuturor posibilităților (majoritatea tinerelor japoneze aveau acest vis imposibil de indeplinit), Yoko era un spirit mult prea libertin pentru acele vreumuri și acei oameni.
Dintr-o fetiță inocentă, educația în strictețea tradiției japoneze au transformat-o pe Yoko într-un copil rebel și nonconformist; mai mult, dorința de a menține puritatea fetițelor japoneze a declanșat în Yoko curiozitatea de a păși în lumea interzisă a bărbaților.
Astfel, Yoko ajunge să se căsătorească din pasiune și dragoste cu Kibe (nu a fost ales de părinți conform tradiției, iar mama lui Yoko a încercat să o facă să se răzgândească); dragostea acestui bărbat nu o mulțumește pe Yoko, iar atunci, plictisită, femeia divorțează și se întoarce în sânul familiei. Neconcordanța dintre Yoko și societate, aversiunea tinerei femei față de respingerea de care a avut parte de-a lungul vieții, dar și incapacitatea de adaptare la regulile ce subminau spiritul feminin, o fac pe Yoko să își crească fetița din căsătoria cu Kibe ca pe un copil nelegitim, nerecunoscând paternitatea bărbatului ce i-a fost soț.
Kibe își neglija profesia și toată ziua stătea pe lângă Yoko. Era excesiv de sentimental și capricios. Lipsit de mijloacele de trai el lăsase toate grijile pe umerii lui Yoko și considera absolut normal ca soția să se îngrijească de tot. El prefera să ducă o viață inactivă, era nepăsător și indolent, asemenea unui „fecior de bani gata”. Aceasta a început să o irite pe Yoko.
[…]
Acum, el devenise un îndrăgostit nesățios, un amant grosolan. Și această pasiune exagerată într-un asemenea trup fragil! Yoko s-a scârbit, nu-l mai recunoștea, imaginea lui actuală i se părea străină. Zilnic, după cină, Yoko aștepta cu groază venirea nopții. Cu cît mai înflăcărată era dragostea lui Kibe, cu atît mai insuportabilă devenea viața ei. „Pentru aceasta m-am născut ca să exist astfel pînă la sfîrșitul zilelor” se gândea cu tristețe. Observînd starea ei de spirit, Kibe începu să-i urmărească fiecare gest, fiecare pas. Începu să atenteze despotic la libertatea ei.
Ceea ce a descoperit Yoko încă de pe băncile școlii era singura ei armă într-o lume în care era neputincioasă. Îi plăcea să atragă atenția sexului masculin, să ducă bărbații până în punctul în care o adoră, o venerează și îi oferă dragostea, atenția sau orice avea nevoie capricioasa Yoko.
După moartea părinților, cu două surori mai mici în grijă, se vede nevoită să accepte să se căsătorească cu Kimura, un american pentru care Yoko nu avea, nici măcar, o impresie prea bună.
Adevărata Yoko iese la iveală în timpul călătoriei spre America, iar cele două săptămâni petrecute pe apele învolburate, alături de ceilalți pasageri, dar mai ales de Kurati (inspectorul vasului), o aduc pe femeie în poziția de femeie îndrăgostită, fără a mai deține controlul asupra emoțiilor.
Nu se recunoștea. Cîteodată nervii îi făceau asemenea feste că nu știa cum să o scoată la capăt, atunci o supărau pînă și mirosurile; îi deranjau ochiul pînă și culorile hainelor; toți cei din jur i se păreau niște marionete stupide; norii de pe cer îi dădeau amețeli. Astăzi însă avea o stare cu totul neobișnuită. I se părea că o cuprinde un vuiet, asemenea unei furtuni. Yoko își încrucișă picioarele cu putere și, strângând pumnul, își înfipse în el dinții tari ca un diamant.
Gelozia și dragostea, apropierea întâlnirii cu Kimura o fac pe Yoko să treacă prin tot felul de stări, de accese de furie, chiar și prin momente de disperare.
În zilele noastre, acțiunile lui Yoko nu ar părea deplasate. Dar, la începutul secolului XX, dragostea dintre Yoko și Kurati era de blamat. Modalitatea prin care Yoko a reușit să își dea o șansă la fericire o veți descoperi citind cartea.
De ce Yoko este un personaj a cărei poveste merită să o cunoaștem?
Nu este vorba de mine, fără mine se poate trăi. Mie deja mulți mi-au întors spatele… Unchiul însă are noroc. Are o asemenea soție, ca dumneavoastră, care suportă totul. Dînsul se comportă cum vrea. Poate o face în numele lui Dumnezeu. Ce sa fac, și eu mă comport așa în numele lui Dumnezeu, deci nu sînt cu nimic mai bună sau mai rea decît el. De ce bărbații se pot comporta după pofta inimii, iar femeile nu… cîte suferințe m-au costat faptul de a mă comporta liber! Asta-i soarta noastră!
Yoko nu este doar despre destinul unei tinere din Japonia. Yoko este o poveste despre toate femeile. Yoko este o carte despre curajul de a iubi, curajul de a fi tu însăți și de a folosi natura (faptul că ești femeie) după bunul plac.
Să alegi inima în locul datoriei nu era ceva comun în societatea din care provenea Yoko. Renegată de familie, prieteni și trăind într-o singurătate aproape bolnavă împreună cu Kurati, povestea de dragoste dintre Yoko și Kurati se transformă din ceva pur și vital în ceva nociv și vital.
Vinovăția față de Kimura (bărbat ce o iubește sincer pe Yoko și care are o încredere oarbă în ea), gelozia și nesiguranța în statornicia relației cu Kurati, dar și blamarea socială, o transformă pe Yoko într-o persoană paranoică, neîncrezătoare, neîndurătoare și suferindă.
O dragoste care te macină până la distrugere, mai poate fi considerată dragoste?
Într-o lume în care iubirea e un păcat, boala e o taină, iar sentimentele sunt exprimate doar prin capricii neînțelese, Yoko luptă pentru bărbatul iubit cu toate resursele.
Yoko devenea tot mai nemiloasă cu Kimura. Îi producea satisfacții faptul că el nu bănuia nimic din complotul lor. Prin Kimura Yoko își răzbuna toată nefericirea îndurată în copilărie, tirania mamei, intrigile doamnei Isokawa, asuprirea rudelor, blamul suferit din partea societății în care trăia, stăruințele bărbaților, invidia femeilor.
Mergând alături de Yoko, trăind odată cu ea dezamăgirile, iluziile, idilele și savurând micile victorii în fața persoanelor care o desconsideră, avem parte de dualitatea sufletească a femeii; simțim fragilitatea ființei ei, durerea inimii neconsolate și neînțelese, gustul amar al nefericirii și al negăsirii împlinirii atât de mult dorite.
Singurătatea pe care Yoko o trăiește din plin, de când se știe, o împinge pe femeie către căutarea eliberării de acest sentiment negativ. Dezamăgirile constante, dar și lipsa mulțumirii față de șansele pe care i le oferă subtil viața, o fac să caute mereu desfătarea, extraordinarul, senzația care să îi umple golul emoțional.
Nu reușea să scape de gîndul că se află pe marginea prăpastiei, și chiar cade în ea antrenată de o forță obscură. Iată calea aleasă de cînd rudele au hotărît să plece în America, unde femeia este privită altfel decît în Japonia. Nu m-am născut unde trebuia și cînd trebuia. Acolo voi putea să-mi valorific capacitățile încît voi ocupa locul care se cuvine. Trebuie să-mi găsesc locul până nu e prea tîrziu.
Nici gândurile sinuciderii nu lipsesc din această poveste, iar tumultul sentimental al lui Yoko, poziția acesteia în fața gândului morții, ar putea să ne facă să o vedem ca pe o persoană dramatică și teatrală. Nu trebuie să uităm că, în Japonia, sinuciderile sunt foarte numeroase (atât de multe încât reprezintă o problemă, japonezii fiind un popor ce suferă acut de singurătate și tristețe), iar mentalitatea lui Yoko poate fi înțeleasă mult mai profund și cu acuratețe luând în calcul mentalitatea și tradițiile nipone.
O compătimim, o judecăm, o invidiem și o tragem la răspundere. Orice femeie ajunge să empatizeze cu Yoko și orice bărbat poate descoperi un colț din sufletul atât de măcinat al femeii.
Tu știi că eu de mică am avut ciudățeniile mele, dar nu aș fi devenit ceea ce sînt dacă nu m-ar fi chinuit oamenii. Vreau cel puțin ca dumneata să mă înțelegi. Eu procedez după îndemnul inimii și îmi este indiferent ce se vorbește despre mine.
În postfață, Elena Taflan o aseamănă pe Yoko cu Ana Karenina, personaj din romanul cu același nume, scris de Tolstoi (pe care Takeo Arishima l-a venerat). Ce alte personaje feminine, din cărțile citite, v-au atins sufletul prin trăirile lor sau v-au marcat prin rapiditatea și abilitatea cu care au transformat iubirea în ură? De asemenea, vă invit să spuneți în secțiunea de comentarii ce efect a avut Yoko asupra voastră.
În încăpere era cald, dar Yoko nu simțea nimic, ci numai o durere dulce îi învăluia inima. De-ar fi așa toată viața! Tot așa să te cufunzi în moarte, ca într-un vis!
Distribuie pe:
Categorii:Autori străini, Recenzii, Takeo Arishima
Bookmymind 
Lasă un răspuns