Lui Antoine i se păruse dintotdeauna că are vârsta câinilor. Când avea șapte ani, se simțea obosit ca un om de patruzeci și nouă; la unsprezece, avea deziluziile unui bătrân de șaptezeci și șapte. Acum, la douăzeci și cinci de ani, sperând într-o viață ceva mai blândă, Antoine a luat hotărârea să aștearnă peste creierul lui giulgiul prostiei. Constatase de prea multe ori că inteligența este cuvântul care desemnează prostii bine ticluite și frumos pronunțate, că este atât de pervertită, încât de multe ori ești mai avantajat fiind prost, decât intelectual consacrat. Inteligența te face nefericit, singuratic, sărac, pe când deghizarea inteligenței își conferă o imortalitate de hârtie de ziar și admirația celor care cred în ce citesc.
Autor: Martin Page
Număr pagini: 148
An apariție: 2015
Editura: Humanitas
Titlu original: Comment je suis devenu stupide, 2001
Martin Page este un autor francez născut în anul 1975. A mai scris „Libelula”, „Despre ploaie”, „O perfectă zi perfectă” și „O poveste de dragoste, poate”.
„M-am hotărât să devin prost” este o carte care atrage atenția prin titlu și surprinde cu fiecare pagină parcursă.
Antoine este un tânăr intelectual ce a ajuns la concluzia că inteligența este o cauză a nefericirii. Din acest motiv, nu are altă soluție decât să își micșoreze nivelul inteligenței. Experimentul „M-am hotărât să devin prost” are durata de cel mult 6 luni și are drept scop simțirea fericirii și trăirea clipei.
Filozofiile tânărului despre viață sunt inspirate de societatea contemporană, iar încercările de a deveni prost prezintă latura obscură a firii umane, cu un discret umor.
Nu ne este scăpat din vedere nici motivul pentru care Antoine a luat această decizie bizară: singurătatea și sărăcia.
Își petrecuse noaptea scriind. Într-un caiet mare de școlar, după numeroase tatonări, după pagini de ciorne, reușise în fine să dea o formă manifestului său. Înainte de asta, se istovise săptămâni în șir căutând o portiță de scăpare, niște subterfugii contemporane. Dar sfârșise prin a recunoaște groaznicul adevăr: cauza nefericirii lui era propria-i minte. În această noapte de iulie, Antoine consemnase așadar argumentele care urmau să explice renunțarea lui la gândire. Caietul avea să rămână ca mărturie a proiectului său, în caz că nu va ieși teafăr din această experiență periculoasă. Dar fără îndoială că reprezenta în primul rând un mijloc de a se convinge pe sine însuși de valabilitatea acțiunii lui, căci aceste pagini justificative aveau seriozitatea unei demonstrații raționale.
Modalitatea prin care poate scăpa de rațiune constă în transformarea sa în alcoolic. Analiza pe care Antoine o face pentru a se asigura că este soluția potrivită, pregătirile și efortul de a cunoaște detaliat această lume plină de fericire ne duc în punctul în care analizăm la rândul nostru rațiunea pentru care consumăm alcool, precum și responsabilitatea acțiunilor noastre din timpul stării de beție.
Știm că multe persoane își varsă amarul consumând aceste pahare cu lichid magic, dar nu mulți au durerea lui Antoine pe post de motivație de a bea:
Se gândea serios să devină alcoolic. E o preocupare. Alcoolul ocupă gândurile în întregime și dă un scop în disperare: să te vindeci. […] Ar fi un alcoolic, adică cineva care are o boală recunoscută pe plan social. Pe alcoolici lumea îi deplânge, îi îngrijește, ei se bucură de considerație medicală, umană. Pe când pe oamenii inteligenți nimeni nu se gândește să-i plângă. […] Dar nu, inteligența e de două ori mai rea: te face să suferi și nimeni nu se gândește să o considere ca pe o boală.
Prin comparație, a fi alcoolic ar fi o promovare.
Și cum un om inteligent nu lasă nimic la voia întâmplării, Antoine se dedică scopului său. Nici următoarele încercări de a se prosti nu sunt mai puțin „delicioase”: ia cursuri pentru sinucidere, dorește să facă o lobotomie, ia medicamente care să îl protejeze de propria minte (Heurozac), își schimbă total apartamentul și scapă de toate lucrurile „inteligente”.
Sub soarele chimic al Heurozacului, Antoine a descoperit lumea. A văzut-o așa cum nu o mai văzuse niciodată, înainte, peisajele, aerul, străzile, oamenii, toată realitatea era afectată de violența războaielor, de șomaj, boli, nefericirea cotidiană a majorității ființelor omenești. Nu putea să admire soarele fără să se gândească la cei pentru care, în Africa, această măreție strălucitoare era sinonimă cu recoltele pârjolite, cu foametea. Nu putea aprecia ploaia, căci știa câți morți și câte distrugeri aduce musonul în Asia. Mulțimea mașinilor desena în mintea lui sensibilă imaginile miilor de răniți și de morți de pe șosele. Titlurile ziarelor cu litaniile lor de catastrofe, de crime și de nedreptăți – asta era ceea ce dădea culoarea cerului lui, temperatura zilei, calitatea aerului pe care îl respira.
De când lua micile pastile roșii, între lume și consecințele ei profunde se crease o etanșeitate salvatoare. […]
O sinceră compasiune luase locul empatiei lui dureroase.
„M-am hotărât să devin prost” este o lectură amuzantă, ușoară, relaxantă și totodată o analiză filozofică subtilă, „deghizată” într-o poveste cu tâlc, într-o ironie la adresa mentalității și culturii contemporane. Cartea prezintă într-o manieră simplă, clară și hilară realitatea plină de frustrare, îngrijorare, lipsă de acceptare și înțelegere a celor conștienți de lumea în care trăiesc, a celor care gândesc în afara limitelor mecanice impuse de societate.
Dezvoltarea inteligenței, empatiei, conștienței și conștiinței de sine pot duce la situații dificile pentru cel care „iese din turmă”. Destin sau alegere? Poate Antoine să își reducă inteligența? Ar fi mulțumit un intelectual cu viața trăită în mintea unui prost (sau ignorant al realității/vieții), chiar dacă asta ar fi scopul pentru care și-a folosit geniul?
Recomand această carte pentru că m-a provocat să analizez și să îmi pun întrebări. De exemplu: e mai bine prost și fericit sau deștept și nefericit?
Cartea care merită citită nu e cea care gândeşte pentru tine, ci cartea care te face să gândeşti.
James McCosh
Distribuie pe:
Categorii:Cărți, Martin Page, Recenzii
Bookmymind 
Lasă un răspuns