Micul dejun al campionilor (recenzie)

De Lady Dot on 25 aug. 2020 • ( 0 )

Autor: Kurt Vonnegut

Număr pagini: 299

An apariție: 2019

Editura: Art, București

Traducere: Carmen Pațac

Titlul original: Breakfast of Champions, 1973

În ceea ce mă privește, ajunsesem la concluzia că nu era nimic sacru în mine sau în oricare altă ființă omenească, că eram cu toții niște mașini sortite să se ciocnească, să se ciocnească și iar să se ciocnească.

Kurt Vonnegut s-a născut într-o familie de origine germană, în anul 1922 (11 noiembrie), în Indianapolis. A fost unul dintre prizonierii de război din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind capturat la Dresda, oraș la a cărui distrugere a fost martor. Experiența din timpul războiului a fost evocată în „Abatorul cinci”. Primul roman a fost scris în anul 1952, „Pianul mecanic”, urmat apoi de: „Sirenele de pe Titan”, „Mama Noapte”, „Leagănul pisicii”, ș.a.

Autorul s-a stins din viața pe 12 aprilie 2007.

Tot orașul era periculos – din cauza chimicalelor și a repartizării inegale a averii și așa mai departe. Mulți oameni erau ca Dwayne: în propriile lor trupuri produceau chimicale, care erau nocive pentru cap. Dar erau mii și mii de alți oameni în oraș, care cumpărau chimicale nocive și le mâncau ori le trăgeau pe nas… sau și le injectau în vene.

Pentru că îmi plac provocările (în special cele legate de literatură) am acordat acestei cărți întâietate în lista mea de lectură. Astfel, am intrat în contact cu prima carte scrisă de Kurt Vonnegut. Așa cum se întâmplă atunci când ți se oferă o carte despre care nu știi nimic, lectura poate să te surprindă. „Micul dejun al campionilor” a fost o experiență de nerepetat pentru mine.

Nu sunt mulți autori care să îmi fi „îmbârligat” fără vreun rezultat concret neuronii; am descoperit doar unul până la Vonnegut, iar lectura cărții este în progres de câteva luni 🥴 (voi reveni cu o recenzie, sper).

Peste tot domnea o adevărată vrăjitorie a banului. Ai fi zis că o zână albastră zbura prin partea aia a planetei care se stinge, mișcându-și bagheta magică pe deasupra anumitor titluri de proprietate, obligațiuni și certificate de acționar.

Oricum, despre „Micul dejun al campionilor” pot spune că nu a fost „digerabil” pentru mine. Am luptat cu mine pentru a termina lectura, pentru a înțelege ce se ascunde între coperțile acestei cărți și mai ales, ce are atât de special de am primit-o.

Ei bine, Vonnegut dorește să transmită, să satirizeze și să împărtășească percepțiile sale asupra subiectelor precum: sexul, rasismul, politica, războiul, succesul în viață.

Și iată de ce, după părerea lui Trout, ființele omenești nu puteau respinge idei doar pentru că erau tâmpite: „Ideile pe Pământ erau simboluri ale prieteniei sau dușmăniei. Conținutul lor nu conta. Prietenii erau de acord cu prietenii pentru a exprima prietenia. Dușmanii nu erau de acord cu dușmanii pentru a exprima dușmănia.
Ideile pe care le susțineau pământenii n-au avut nici o importanță sute de mii de ani, deoarece oricum nu puteau face mare lucru. Ideile puteau la fel de bine să fie simboluri pentru orice.
Chiar exista o zicală despre inutilitatea ideilor:
<< Dacă dorințele ar fi cai, cerșetorii ar merge călare>>
Și pe urmă pământenii au descoperit uneltele. Dintr-odată, a fi de acord cu prietenii putea să fie o formă de sinucidere sau chiar mai rău.”

Kilgore Trout – scriitorul invizibil

Unul dintre personajele principale sau mai bine zis creatorul multor personaje secundare este Kilgore Trout. Acesta este un scriitor de science fiction necitit, în ciuda sutelor de cărți publicate.

Iată cum stă treaba: Trout era singurul personaj creat de mine care-avea destulă imaginație ca să bănuiască c-ar putea fi creația unei alte ființe omenești. Vorbise de câteva ori de posibilitatea asta cu papagalul lui.

Dwayne Hoover – singurul individ din univers cu liber arbitru

Dwayne este un bărbat bogat care deține mare parte din orașul Midland City. Acesta consideră că toți ceilalți sunt de fapt niște roboți, doar el fiind singurul cu liber arbitru din univers.

Legătura dintre cei doi bărbați este evidențiată în final, la fel ca și omnipotența autorului de a se juca cu destinul personajelor sale.

La urma urmelor eu îi creasem atât pe Dwayne, cât și pe Trout, iar acuma Trout era cât pe-aci să-l scoată de-a binelea pe Dwayne din minți și Dwayne avea curând să-i reteze lui Trout vârful degetului cu dinții.

Nu mi-a plăcut această carte, stilul lui Vonnegut nerezonând cu gustul meu literar. Nici măcar nu pot aprecia desenele care sunt peste tot în carte și care parcă au înrăutățit experiența cititului, în loc să o imbunătățească.

Mi se pare că „Micul dejun al campionilor” este o „omletă” complexă, o amestecătură de personaje, prezentate toate grămadă, sărindu-se de la unul la altul, de la o idee la alta și fiind „condimentată” cu detalii intime despre „ingredientele” (personajele) sale.

Patty Keene era proastă cu premeditare, ceea ce era valabil pentru cele mai multe femei din Midland City. Femeile aveau toate capete mari, căci erau animale mari, dar nu le foloseau prea mult din următorul motiv: ideile neobișnuite îți puteau face dușmani, iar femeile, dacă erau să obțină orice fel de lejeritate și siguranță, aveau nevoie de cât mai mulți prieteni.
Așa că, pentru a supraviețui, se antrenau să fie mașini care încuviințează în loc de mașini care gândesc. Tot ce aveau de făcut capetele lor era să descopere ce gândeau alți oameni și pe urmă gândeau și ele același lucru.

Nu pot recomanda această carte, dar vă pot spune să o citiți din curiozitate, poate doar mie nu mi-a priit încâlcitura și stilul acestei cărți.