Uneori, consum bărbați tineri la micul dejun (recenzie)

Autor: Luiza Cala

Număr pagini: 234

An apariție: 2017

Editura: Inspirescu

Prefața: George Terziu

Coperta: Vasile Drăgușanu

Nu-i spusese că îi lăsase moștenire avutul ei pământean. Plecase în tăcere și înainte de a trece pragul scrisese doar cu lumină pe cochilia de cleștar: te iubesc mult, tare mult, dragostea mea!

Luiza Cala este pseudonimul artistic al scriitoarei născute în Dolj în septembrie 1957, Luisiana Calaidjoglu. „Desculț prin rai” este a doua carte semnată de Luiza Cala, publicată în anul 2018.

Luiza Cala este precum regele Midas: orice atinge se transformă într-o lume vizionară, pe care ea o creează şi o recompune cu o uşurinţă uimitoare.

O banală carte, unde sunt „pagini cu surâsurile nepotrivite” autoarea intervine „firesc” pentru a le rezolva cu „lipiciul și le zideşte în neființă”. Imediat totul se schimba şi devine comparativ cu un
tablou a lui Cezanne.

George Terziu – Prefață „Uneori, consum bărbați tineri la micul dejun”

„Uneori, consum bărbați tineri la micul dejun” conține mai multe proze scurte, printre care și una cu același nume. Poveștile Luizei Cala sunt transcedentale, trecând de barierele lumii fizice, materiale.

Am început să citesc această carte cu mari emoții. Titlul mi-a creat o altă impresie, iar conținutul m-a uluit. Am așteptat o narațiune (sau mai multe) superficială, bazată pe o atracție năucitoare a unei femei pentru bărbați mai tineri decât ea. Am crezut că va fi povestea unei femei neîmplinite în iubire, în relaționarea fizică dintre ea și partenerul ales sau alte asemenea.

Ceea ce m-a surprins la proza Luizei Cala nu este călătoria în „alte lumi” sau personificarea anumitor personaje, ci căutarea adevărului, divinului, sacrului, binelui, incursiunea în propriul sine și în Univers, ce se împletește cu dragostea pentru mare și scoate la iveală întunericul și umbra atât de prezentă în lumea aceasta fizică.

Ajunsese într-un timp alterat, un timp dominat de o religie a abandonului, fără repere emoționale, doar cu paraziți mantali de desființare a simbolurilor sacre ale vieții, o lume fără iubire, o lume fără dor de eternitate, o lume ce își aștepta obosită sfârșitul.

Chiar dacă naratoarea caută dumnezeirea în majoritatea prozelor conținute de această carte, nu o face în mod restrictiv și impunător. Personajele sale își au moralitatea ghidată de zei (de ex. Neptun), de Dumnezeu, de îngeri, mantre și maeștri, dovadă a faptului că autoarea nu își dorește să limiteze cititorul, ci să-i deschidă mintea către alte perspective.

Poveștile din această carte își au acțiunea într-un cadru nelimitat, spațiu-timp fiind distorsionat, în funcție de fiecare personaj/vis în parte. Legătura dintre naratoare și vastul univers este mediată de tot ce ne înconjoară; marea, soarele, lebedele, cântarul sunt doar câteva căi de comunicare cu Creatorul, iar fiecare contemplare a Creației duce sufletul mai aproape de Creator. Nu aflăm concret cine este acest Creator, autoarea nu „bate în cuie” o anumită credință/sursă, dar ne asigură prin exemplele și principiile pe care le putem desprinde din opera sa de existența unei Surse și de adevărata bucurie a „întoarcerii acasă”.

Eram stăpâna mea și stăpâna luminii. Am luat lumina, m-am apropiat de tine cel sfâșiat în două și am început să umplu cu lumină cordonul pământiu care se scurtă cu o viteză inimaginabilă aducând părțile tale neprietene aproape, aproape, până la contopire. Când s-au unit s-a auzit un răcnet sfâșietor – era răul care fusese gonit.

Dincolo de farmecul oniric al prozelor sale, Luiza Cala mi-a atras atenția datorită mesajului fin pe care îl putem desprinde din scrierile sale: iubirea este puntea de legătură între tot.

La fel ca si marea, iubirea este o altă temă importantă a prozelor în discuție. Chiar dacă este vorba despre povești imaginare (iubirea midiei pentru Culegător) sau probleme reale învelite în așa-zise obsesii și halucinații („Geloasă pe mine”), rolul acestora este de a ne arăta că cel mai mare inamic al existenței noastre este lipsa de iubire (față de noi ori față de ceea ce ne înconjoară).

Eram bucuroasă că am cutezat să-ți văd adevărata culoare a sufletului și să înțeleg că starea aceea înfricoșătoare era doar o greșită și pasageră alternativă a unui suflet lipsit de rigoare afectivă, rătăcit în iluzia controlului și recuperat în esență cu ajutorul bunului înger.

Priveam visătoare minunea care mă îmbia, cred că mă îndrăgosteam de refacerea la care luasem parte, voiam să te întregesc, să fim un tot… Îngerul m-a privit și atunci am înțeles că eu nici nu știam cine ești, că nici nu avea importanță, că avusesei nevoie de mine și eu avusesem o lecție de învățat, că ne fusesem de ajutor unul altuia, că ne îmbogățisem, că într-un orizont îndepărtat o altă durere striga…

„Uneori, consum bărbați tineri la micul dejun” este o carte pe care o poți savura doar dacă o deschizi fără prejudecăți. Orizontul acestei opere este infinit și nici nu ar avea de ce să fie altfel. Luiza Cala ne amintește că suntem nemuritori (ca suflet, nu ca „templu al cărnii”) și că legătura cu sursa existenței noastre se dezvăluie cu și prin iubire, dragostea parcă împarte lumina de întuneric, lăsând să se întrevadă umbrele existenței noastre.

Culegătorul tresări speriat, își aduse aminte de îndatoririle lui, își aruncă sufletul său într-un ungher întunecat. Sări în barcă cu un gest ce părea tineresc, sprinten, fără a lăsa să se vadă chinul lăuntric…

Această carte este utilă pentru a ne dezbina de stresul, nevoile și întunericul existenței noastre. Se citește ușor, iar expresivitatea autoarei este fascinantă. O carte care îmbină credința, marea, iubirea, existența și alte frământări ale firii umane, transformând aceste subiecte atât de des întâlnite în viața noastră, într-un miez bine învelit în descrierile parcă science-fiction ale scriitoarei.

Culegătorul era derutat, nu se recunoștea. Nu mai trăise din copilărie așa ceva, se întreba ce jar o
fi în el de are astfel de manifestări față de Midia aceea. Sufletul, trupul și mintea se uniseră și vibrau la unison cu Midia. O vibrație rafinată și luminoasă – cum uitase că exista – îl făcea să o strângă la
piept cu o mie de brațe, să încerce să o protejeze de orice amenințare, să o păstreze doar pentru el. Midia exulta, știa de ce trăiește, de ce abandonase cauza suratelor captive în crescătorie. Nimic nu
era mai presus de Iubire! Neptun privea mulțumit perechea aceea. Timpul trecea și ei se armonizau până în străfunduri.

Cartea ne învață că dincolo de ce vedem, pot fi lucruri pe care nu le vedem și că existența noastră nu este o simplă întâmplare, ci „o tablă de șah” a cărei strategie trebuie descoperită și înțeleasă pentru a ne duce la bun sfârșit rolul pentru care am fost creați. Care este rolul fiecăruia? Asta ține de noi să descoperim, dar important este să nu ne limităm, să nu ne putem bețe în roate singuri (să nu fim geloși pe noi) și să înțelegem că niciodată nu suntem singuri: Creatorul este alături de noi, trebuie doar să ajungem să descoperim calea de a comunica.

Cartea de faţa este o lume paralelă, veridică, a acestui univers pe care noi îl numim real. Dar poate e, de fapt, adevăratul univers real. Poate noi trăim într-o realitate imaginară şi Luiza Cala ne
aduce „acasă”.

George Terziu – Prefață „Uneori, consum bărbați tineri la micul dejun”

Un gând despre „Uneori, consum bărbați tineri la micul dejun (recenzie)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.