Misterele Londrei 4. Marchizul de Rio-Santo (recenzie)

Autor: Paul Féval

Număr pagini: 301

An apariție: 2015

Editura: Litera

Traducere: Vlad Mușatescu și Lazăr Cassvan

Titlul original: Les Mystères de Londres 3. Le Marquis de Rio-Santo

Noaptea aceea a însemnat un soi de revelație a vieții sale viitoare, viața împărțită între munci titanice și plăceri ale trupului.

O singură privire fusese de ajuns pentru a-i aprinde simțurile și inima. Între omul din noaptea aceea și omul din ajun avea să fie de atunci înainte o prăpastie uriașă.

Și totuși, cât de poetică și curată era prima dragoste!

Paul Féval a trăit între anii 1816 și 1887 și a fost unul dintre cei mai prolifici autori francezi de romane-foileton (foileton – reprezintă un format editorial prin care o operă literară mai lungă este publicată în fragmente secvențiale mai mici) din secolul al XIX-lea. Printre romanele de succes ale lui Féval se numără: „Lupul alb” (1843), „Cocoșatul” (1857) și „Jean Diable” (1862). Cel din urmă a fost primul thriller polițist modern.

Gentilomii Nopții”, „Fiica Spânzuratului”, „Marea Familie” și „Marchizul de Rio-Santo” sunt cele 4 volume care alcătuiesc seria „Misterele Londrei”.

Cel de-al patrulea și ultim volum îi este dedicat lui Rio-Santo (purtând ca titlu numele marchizului), dar conține informații clarificatoare și asupra celorlalte personaje.

Marchizul de Rio-Santo

-Dragul meu – rosti vocea -, tatăl tău se prăpădește; sora ta a fost pângărită. Scoală-te și pornește războiul împotriva Angliei!

Adevăratele intenții ale marchizului ne sunt relevate în această ultimă parte a seriei, iar planurile politice pe care bărbatul le nutrește sunt mult peste așteptările noastre. Aflăm de ce Rio-Santo își dorește distrugerea Londrei, cum a ajuns bărbatul conducătorul organizației și, mai ales, rezultatul loviturii pe care Anglia trebuia să o primească de pe mai multe fronturi.

Așa cum s-a lăsat de înțeles de până acum, personajele din misterioasa lume londoneză au destinele mult mai împletite decât, chiar și ele, ar ști.

Anna, Clary și Susannah

Viețile celor două surori au fost pe muchie. Fiecare dintre cele două fete a fost găsită de către propriul salvator. Dar dacă povestea de dragoste dintre Angelo și tânăra salvată pare fără de final, salvatoarea Susannah găsește în cele două fete familia pe care nu a avut-o niciodată.

Nici povestea dintre Susannah și Brian nu poate avea un final fericit, dar veți afla ce îi va face pe cei doi să păstreze distanța, după riscul pe care și l-au asumat de a fi sinceri unul cu celălalt.

-Bine, bine! mormăi Tyrrel. Strugurii sunt prea acri… Doctore – continuă el cu glas tare. Întotdeauna am fost de părere că greu s-ar mai putea găsi un șef atât de potrivit ca marchizul… Dar dumneata voiai să-i iei locul, așa că te-nțeleg. Or, m-am obișnuit să vreau și eu ceea ce vrei dumneata… Cât despre taina lui, într-o bună zi tot o să i-o aflăm…

Mary

Chiar dacă nu vreau să vă dezvălui comploturile și dedesubturile aflate în această carte, nu pot să vă las fără a afla vești despre Mary. În cazul ei, nimic mai simplu. Și-a revenit după crunta criză de catalepsie (și nu datorită ajutorului doctorului Moore) și a realizat că adevărata ei iubire este Frank.

-Oh, da, o iubesc! […] În fața primului ei surâs am simțit pentru întâia dată că trăiesc; sunetul glasului ei a făcut să vibreze o coardă mută într-un colț neștiut al inimii mele. Ea mi-a arătat toate bucuriile pe care omul le poate avea pe pământ, bucurii pe care le disprețuiam odinioară, orb și nenorocit cum eram. Ăsta-i adevărul, milord. Acum, după atâtea încercări, viitorul mi se arată luminos. Sper, oh! sper din toată inima. Sufletul meu a-ntinerit și s-a purificat… Îți dai seama, milord! Sunt în stare să nu te mai urăsc!

Secretele din jurul lui Rio-Santo au început să se comprime parcă în jurul acestuia. Chiar dacă Anna și Clary și-au făcut apariția, salvatorii fetelor nu știau acest lucru. Cum toate drumurile duceau la Rio-Santo, planul pentru care și-a dedicat toată viața, dar și răzbunarea celor care doreau fetele înapoi s-au nimerit cum nu se poate mai exact, motiv pentru care Rio-Santo ajunge condamnat la moarte.

Căci mânia sa, departe de-a se potoli, devenea din ce în ce mai mare. Peste tot întâlnea în calea lui Anglia lacomă, cotropitoare, perfidă, abuzând de puterea ei și dobândind aur din sângele și sudoarea popoarelor.

Ar fi inutil să vă spun că marchizul era sigur că nu va fi omorât (în ciuda condamnării la moarte) și că finalul cărții este plin de răsturnări de situație. O vom revedea și pe Clay, tânara îndrăgostită nebunește de Edward, căpetenia organizației de criminali și tâlhari ce învârtea sforile în lumea londoneză. Ce amestec poate avea fata proaspăt salvată în această poveste veți afla mergând pe urmele încurcate ale personajelor noastre.

Pentru că am mai vorbit în trei articole despre acest roman, am să mă opresc din oferit detalii. „Misterele Londrei” vă așteaptă să le descoperiți secretele și intrigile. Fiți cu băgare de seamă la Gentilomii Nopții, pot fi peste tot!

– Oh! Oh! să mă pansezi! – exclamă el. […]

Ce contează sângele pe care îl pierzi, dacă ce-l ce-ți rămâne mai e cald?

Citește și:



Categorii:Paul Féval

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: