Secrete vechi pentru lucruri noi

Nepoată de croitoreasă, mereu am fost în preajma materialelor, a croitului sau cârpitului acestora. Pentru că era important să știi cum să păstrezi materia primă și produsul finit, bunica avea destule tehnici și secrete, învățate din generație în generație.

Îmi amintesc iernile în care îmi povestea cum pe vremea părinților noștri, a copiilor ei, era foarte greu să obții atât de multe veșminte (chiar și să vezi în magazine), așa că ea era avantajată pentru că putea să le facă fetelor ei rochii, costume, pantaloni și fuste. Era și o bună strategie de marketing, toată comunitatea admirând creațiile bunicii mele, pe fiicele sale, (ca) două manechine.

Ritmul vieții noastre a devenit din ce în ce mai alert, diversitatea este în continuă expansiune, iar calitatea produselor pe care le cumpăram este uneori neglijată. Mulți ne plângem de slaba rezistență a materialelor și a culorilor hainelor noastre, dar câți dintre noi protejează aceste obiecte vestimentare? Până și depozitarea hainelor și a papucilor are un impact asupra păstrării caracteristicilor pe termen lung. Spălarea, călcatul și chiar momentul în care le așezăm în dulap afectează culoarea sau prospețimea mirosului (efectul balsamului).

Multe dintre „trucurile” bunicii nu mai pot fi întrebuințate în prezent (de exemplu cele legate de apretare), dar totodată, unele sfaturi sunt nemuritoare (ca și cele din „Străbunica știe tot” – Formula As, 2013, carte ce conține 1860 de sfaturi despre bucătărie, locuință și garderobă și din care mă inspir atunci când am nevoie de o soluție creativă. Vorba aia: „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere (măcar o carte)” 🙂 ). Îngrijirea articolelor vestimentare din materiale de calitate, care ne alcătuiesc ținuta, nu ține cont de barierele temporale. O bluză sau rochie din mătase, poate fi îngrijită la fel ca acum 30-40 de ani. Același lucru este valabil și pentru încălțămintea din piele, indiferent că este vorba despre pantofi pentru damă sau încălțăminte pentru bărbați.

Secrete pentru îngrijirea produselor din mătase

Produsele fabricate din mătase, fie că vorbim de bluze, rochii sau eșarfe, necesită o atenție specială atunci când este vorba de spălare și îngrijire. Este recomandat spălatul manual al acestor articole vestimentare, separat (își pierd ușor culoarea) și fără a fi puse la înmuiat (le aplatizează). Pentru păstrarea strălucirii, în ultima apă în care se clătesc se adaugă puțin oțet alb. Mătasea neagră capătă o strălucire de invidiat dacă este spălată în ceai negru. Uscarea hainelor de mătase este cel mai bine să fie făcută la umbră, iar călcatul trebuie făcut cât încă sunt umede și pe dos, la o temperatură nu foarte ridicată.

Pentru a călca cu ușurință bluzele de mătase ar trebui înfășurate cu un sfert de oră înainte într-un prosop plușat, înmuiat în apă fierbinte, apoi stors. Mătasea nu trebuie stropită la călcat, pentru că apar pete. Mereu umede, bluzele de mătase trebuie călcate de la stânga la dreapta.

Secrete pentru îngrijirea genților și papucilor de piele

Pentru cei care nu folosesc mierea de albine ori ceara de parchet pentru luciul pantofilor sau genților confecționate din piele (pentru accentuarea strălucirii se utilizează lămâia), produsele de îngrijire din magazine sunt soluția perfectă pentru a păstra caracteristicile obiectelor din piele cât mai mult timp.

Pantofii care și-au pierdut din luciu și au un aspect vechi, pot fi aduși la strălucirea de altădată dacă sunt dați cu lac fixativ și sunt lustruiți. Poșetele și încălțămintea pot străluci dacă le frecăm cu o coajă de portocală, apoi cu o cârpă moale.

Laptele și sucul de lămăie pot elimina petele lăsate de ploaie pe geanta sau pantofii de piele (de culoare deschisă). Dacă ni s-au udat papucii, după ce îi înfundăm cu un material care absoarbe apa (cârpă, ziar) îi punem la uscat într-un loc îndepărtat de sursele de căldură. Altfel, pielea se usucă și crapă. O altă soluție de uscare a papucilor de piele este umplerea lor cu orez, ovăz sau sare sfărâmată.

Petele lăsate de zăpada cu sare pe încălțăminte pot fi eliminate prin ștergerea acestora cu o cârpă îmbibată în gaz sau folosind albuș de ou bătut spumă. Pentru pantofii negri este utilă zeama din boabe de soc foarte coapte.

O metodă veche și simplă pentru a scăpa de mirosul neplăcut al încălțămintei sport (și nu numai) constă în umplerea încălțărilor cu nisip pentru toaleta pisicilor. Acesta trebuie lăsat peste noapte și aruncat a doua zi. Resturile pot fi aspirate, iar papucii rămân cu un miros proaspăt, cel neplăcut fiind absorbit de nisip.

Laptele întărește culorile. Atunci când vopsitul obiectelor de îmbrăcăminte era practicat acasă, produsul creat era pus într-un vas cu lapte și lăsat peste noapte pentru a preveni ieșirea culorii din material. Pielea pantofilor se întreține bine dacă este spălată regulat cu lapte, apoi unsă cu unt nesărat și lustruită cu o cârpă moale.

Secrete pentru îngrijirea produselor din lână

Sezonul rece parcă este de neimaginat fără călduroasa lână. Fie că avem pulovere, mănuși, căciuli sau fulare, ne dorim să își păstreze mereu textura, culoarea și prospețimea de la început.

Pentru produsele din lână, intrucțiunile de spălare trebuie respectate cu acuratețe. Temperatura prea ridicată a apei poate face lâna să se strângă (excepție face amestecul cu fibre sintetice). Articolele vestimentare din lână care riscă să facă cocoloși trebuie spălate întoarse pe dos.

Lâna precum angora, cașmirul și mohairul trebuie spălate repede și cu apă rece din cauza sensibilității lor. Puloverele din aceste tipuri de lână nu trebuie stoarse, ci doar presate ușor, apoi înfășurate într-un prosop, presate din nou ușor și puse la uscat întinse pe un alt prosop.

Pentru a preveni ca puloverele de lână să intre la apă se adaugă glicerină în momentul spălării (1 lingură la 10 litri). Glicerina, ca și boraxul păstrează „pufoșenia” lânei. Dacă s-au strâns, pot fi „reanimate” prin adăugarea unei lingurițe de cremă pentru mâini sau prin clătirea lor în apa în care a fiert fasolea (cu boabe albe). Apa în care a fiert spanacul poate reda strălucirea obiectelor din lână neagră spălate în ea, iar ceaiul de frunze de iederă ajută la păstrarea culorii, moliciunii și formei atunci când este folosită pentru clătire.

Articol scris pentru SuperBlog 2020.

Banner SuperBlog 2020



Categorii:Lucruri și locuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

2 răspunsuri

Trackback-uri

  1. 7 locuri pe care le-am văzut în Maramureș într-un singur weekend – Bookmymind
  2. Proba 9. Secrete pentru îngrijirea hainelor și a încălțămintei

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: