#Iarnacuaromă Cosmeticele de-mi desfac, simt miros de cozonac

Adevăratul răsfăț este oferit de către natură. După un an dificil, cu puțin timp petrecut în natură, anotimpul rece este o altă „chestiune de timp” care ne desparte de strălucirea copacilor, voiniciunea emanată de culorile florilor și miresmele de poveste care învăluie, acaparând parcă mintea și sufletul, atunci când ești în preajma plantelor parfumate.

Puțin mai solitari, dar sper că mai solidari, avem nevoie să recreem atmosferele care cândva ne răsfățau, relaxau și deconectau. Pentru a putea oferi sufletului și creierului nostru confortul momentelor speciale din viața noastră, trebuie să „ne păcălim” simțurile.

Una dintre metodele mele de a mă răsfăța și a mă teleporta într-un moment drag vieții mele este utilizarea de creme de corp aromate corespunzător. Laptele de corp cu aromă de flori de portocal din gama Neroli este un catalizator între lumea mea de adult și cea a copilăriei (cu avantajele ajustării de rigoare, datorate puterii de a altera trecutul cu ajutorul imaginației). Avantajul acestei experiențe? Viitoarea experiență pe care o voi trăi la un nivel mai profund, atunci când actualul moment „prezent” va fi aroma nostalgică a unui moment trecut, trăit pe seama unui trecut și mai îndepărtat, modificat până la înstrăinare și îmbunătățit mereu cu aroma naturii ce ne înconjoară, dintotdeauna la fel, dar mereu percepută diferit.

Farmecul mirosului familiar (chiar familial aș putea spune, datorită emoției personale ce mă leagă de această aromă) poate fi trăit în orice situație datorită parfumului deodorant cu aromă de flori de portocal, ce poate fi folosit cu ușurință fiind ambalat sub formă de vaporizator.

Și pentru că, așa cum probabil v-ați dat seama, momentul meu special este de fapt o amintire din preajma sărbătorilor de iarnă, mereu produsele mele pentru corp au „miros de sărbători”, ori altfel spus, au miros de cozonac. Fie că sunt parfumuri, lumânări, uleiuri parfumate, geluri de duș, creme sau loțiuni, aromele iernii mă înnebunesc. Cum să rezist aromei de vanilie, ciocolată, scorțișoară, cafea, citrice? Atunci când mă învălui cu toate aceste arome parcă aș „găti” rețeta propriului miros, mixând și combinând cu măiestrie arome delicioase.

Site-ul pentru cosmetice cadou nr. 1 în Italia, Bottega Verde are la bază o poveste construită pe principii bine înveșmântate de pasiune. Domeniul Massaini este locul în care vița de vie, măslinele și ovăzul sunt cultivate anual, cele 300 de hectare cultivabile oferind și pinul, mușețelul și menta folosită pentru savoarea produselor .

Mirosul creează atmosfera, dar dincolo de această „cireașă de pe tort”, de acest deliciu pe care organismul nostru îl dorește cu fiecare por pentru a se relaxa și elibera de tensiune, catifelarea și delicatețea pielii după folosirea cremelor de corp de la Bottega Verde este efectul „pe termen lung” la nivel fizic.

Pentru starea noastră de bine contează fiecare mic detaliu al vieții noastre. Din acest motiv, parfumurile trebuie alese în funcție de ocazie, moment, stare. În unele zile, mirosul de citrice al parfumului cu aromă de flori de portocal îmi „deschide pofta de viață”; în serile de după zilele mai grele, parfumul de vanilie aduce căldura și mângâierea în sufletul meu, iar uneori aleg trandafirul pentru puritatea și delicatețea aromei sale; oricare ar fi mireasma care farmecă momentul, deliciul clipei magice merită și trebuie trăit la intensitate optimă.

Pentru răsfăț autentic sunt necesare produse naturale, cu caracteristici cât mai apropiate de cele ale plantelor din care sunt preparate/produse, de aceea este important să ne asigurăm că sunt preparate din ingrediente naturale.

Bucuria trebuie împărțită, așa că, atunci când îmi comand „ingredientele” atmosferei mele magice, nu uit să aleg dintre produsele cosmetice bărbați aromele preferate ale jumătății mele. Natura are ceea ce ne este necesar fiecăruia dintre noi, iar Bottega Verde ne oferă ocazia de a o aduce în căminul nostru.

Articol scris pentru SuperBlog 2020.

Banner SuperBlog 2020

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.