Ziua Internațională a Drepturilor Omului – 10 decembrie

Fotografie de Sora Shimazaki pe Pexels.com

Ziua de 10 decembrie marchează, încă din anul 1948, recunoașterea legală a drepturilor omului, prin semnarea Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO) de către Adunarea Generală a ONU.

Pe data de 10 decembrie 1948 a avut loc prima exprimare globală a drepturilor omului. Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului a avut loc la cea de-a 317-a Reuniune Plenară a Adunării Generale din data de 4 decembrie 1950. Invitația adresată de către Adunarea Generală a ONU pe data de 4 decembrie 1950 a fost primită cu entuziasm de către state (când Declarația a fost adoptată, 48 de state au votat pro și 8 s-au abținut); cele 200.000 de comenzi în avans pentru ștampila comemorativă a Zilei Drepturilor Omului, emisă de Administrația Poștală a Națiunilor Unite în anul 1952, fiind dovada popularității printre statele lumii.

ONU (Organizația Națiunilor Unite) a fost fondată pentru evitarea atrocităților similare celor din cel De-al Doilea Război Mondial, având misiunea de a asigura pacea mondială.

De ce este importantă Declarația Universală a Drepturilor Omului?

Această Declarație pe care statele au semnat-o în 1948 este fundamentul legal care asigură libertatea, egalitatea și protecția legală pentru fiecare persoană în parte.

Orice persoană are dreptul la toate drepturile și libertățile prevăzute în această declarație, fără nicio distincție de orice fel, precum rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea națională sau socială, proprietatea, nașterea sau alt statut. În plus, nu se va face nicio distincție pe baza statutului politic, jurisdicțional sau internațional al țării sau teritoriului căruia îi aparține o persoană, indiferent dacă este independentă, de încredere, care nu se autoguvernează sau sub orice altă limitare a suveranității.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2

Această Declarație este prima recunoaștere la nivel global a drepturilor fundamentale ale omului precum: dreptul la viață, dreptul la libertate, dreptul la securitate, dreptul de a nu fi ținut în sclavie. Unul dintre drepturile fundamentale legiferate de document este cel la liberă exprimare.

Orice persoană are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare; acest drept include libertatea de a avea opinii fără interferențe și de a căuta, primi și transmite informații și idei prin orice mijloace de comunicare și indiferent de frontiere.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 19

Articolul 21 al Declarației Drepturilor Omului din 1948 este o prevederă legală ce ar trebui să ne atragă atenția în mod special în aceste vremuri controversate din punct de vedere politic. Eșecul celor care guvernează este neasumat de către popor, iar dezinteresul poporului față de responsabilitatea civică de a participa activ la alegerea conducătorilor propriului stat, crează contextul nefericit de a fi conduși de persoane care nu pot întâlni decât eșecul, nefiind potriviți profesional. Ceea ce uităm să conștientizăm este că eșecul lor este de fapt eșecul nostru.

(1) Orice persoană are dreptul de a participa la guvernarea țării sale, direct sau prin reprezentanți aleși liber.
(2) Orice persoană are dreptul la acces egal la serviciul public din țara sa.
(3) Voința poporului va sta la baza autorității guvernului; această voință se exprimă în alegeri periodice și autentice, care vor avea loc prin vot universal și egal și se vor desfășura prin vot secret sau prin proceduri echivalente de vot liber.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 21

Ne dezicem de propriile drepturi?

Tocmai a trecut scrutinul pentru Alegerile Parlamentare din România anului 2020. Prezența la vot a fost slabă. Poporul e dezamăgit. De ce? Pentru că a uitat de propriile drepturi. Ori, poate nu le-a înțeles niciodată. Neglijându-ne drepturile legale, nu avem dreptul moral de a ne plânge, trebuie să ne maturizăm și să ne responsabilizăm. Ieșitul la vot este un act important pentru individ și societate. Părerea fiecăruia contează, dar cum poate fi luată în calcul dacă nu este exprimată când și unde trebuie?! Trebuie să învățăm să respectăm regulile și să solicităm să fie respectate regulile. Trebuie să ne implicăm, să ne interesăm și să ne documentăm.

Un prim pas către o răspundere civică adecvată ar fi cunoașterea și înțelegea mecanismelor legale care ne apără interesele. Tu știi ce drepturi ai? Ești dispus să petreci 2-3 minute pentru a afla ce drepturi fundamentale sunt apărate și protejate datorită acestei Declarații și de ce 10 Decembrie ar trebui celebrată?

Un 10 Decembrie fericit și nu uita că legea este de partea ta, trebuie doar să o cunoști!

Ai dreptul să fii informat!



Categorii:Legal

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: