O zi de Decembrie (recenzie)

Autor: Josie Silver

Număr pagini: 424

An apariție: 2018

Editura: Nemira, București

Traducere: Lidia Dumitru

Titlul original: One Day December, 2018

„O zi de Decembrie” este cartea de debut a autoarei Josie Silver, poveste cu care a cucerit lumea. Cartea a fost tradusă în peste 25 de limbi și a fost bestseller a New York Times. „The Two Lives of Lydia Bird” este cea de-a doua sa carte, povestea de dragoste avându-i de această dată pe Freddie și Lydia în prim-plan.

Este straniu, dar nu încetezi nicicând să ții la cineva, chiar dacă nu vrei să mai fii cu acel cineva. Cred că mereu am să-l iubesc un pic.

„O zi de Decembrie” este povestea unui trio amoros, Laurie și Sarah, ca două surori, și Jack – bărbatul pe care îl iubesc amandouă. Romantismul primului contact (vizual) dintre Laurie și Jack dă startul unei povești de iubire, tânăra îndrăgostită căutându-și bărbatul visurilor timp de un an de zile.

Decembrie este an de an, timp de un deceniu, cadrul temporal în care ițele poveștii de dragoste se îmbină și dezbină, iar prezentarea lui Jack ca iubit al prietenei sale, Sarah, îi zdrobește tinerei Laurie visele și îi distruge viața. Laurie are de făcut alegeri grele, iar când alternativele sunt doar alte manifestări ale iubirii, deciziile pot fi crunte.

Față de ceilalți mă prefac că sunt în regulă, însă mor pe dinăuntru. E ca și cum i-aș răni pe oamenii pe care-i iubesc și nu știu cum să mă opresc. Este doar o etapă necesară din viață? Trebuie să te maturizezi și să te lepezi de prietenii vechi ca un șarpe care năpârlește ca să faci loc pentru prieteni noi.

Atunci când indiferent ce ar face, cineva ar fi dezamăgit, Laurie se refugiază în Thailanda, într-o încercare de regăsire și renunțare la băiatul de care s-a îndrăgostit în acel autobuz.

Cât poți fugi de destin?

Când relația dintre Sarah și Jack este solidă, Lu are viața amoroasă într-o paragină. Când femeia își găsește echilibrul, Jack are probleme sentimentale și de identitate, între cei 3 mereu împletindu-se ițe misterioase, încărcături emoționale periculoase și situații de profunzimi cutremurătoare.

Mă privește în ochi câteva clipe lungi și trântește portiera. Asta-mi aduce aminte de ultima dată când l-am văzut dispărând în noapte. Pe atunci nu-l cunoșteam; n-am avut ce să fac. Astă-seară, însă, nu e ca atunci. Știu cine e, știu ce gust are, iar o fracțiune de secundă tânjesc să deschid portiera taxiului și să opresc istoria să se mai repete.

Dar n-o fac. Bineînțeles că n-o fac. Chiar dacă ninge ca-n povești, nu suntem în Narnia. Suntem la Londra, în viața reală, unde inimile sunt frânte, învinețite, rupte și totuși reușesc să bată mai departe. Îl văd cum se îndepărtează când taxiul o ia din loc grijuliu, poticnindu-se, iar el mă privește, cu mâinile adânc vârâte în buzunar și cu umerii cocârjați de frig. Îmi sprijin capul de geamul rece când întoarcem la colț și îmi simt și inima, și coștiința grele ca plumbul, apăsându-mi pieptul.

Blocați între corect și greșit, între moral și imoral, egoist sau altruist, Jack și Laurie își sacrifică, în mod repetat, dorințele și sentimentele. De dragul iubirii unei ființe comune, din respect pentru punctul lor comun, în realitate motivul „cunoașterii”, cei doi îndrăgostiți și-au negat cu tenacitate adevăratele sentimente și au dat totul pentru a nu o răni pe Sarah.

Cum pot fi ca frații doi oameni uniți de destin?

Când idila dintre Sarah și Jack s-a destrămat, Lu urma să se căsătorească. Dacă până la despărțire Sarah își dorea ca Jack să se înțeleagă cu Laurie așa cum o face ea, înainte de nunta prietenei sale realizează în sfârșit adevărul. Petrecerea burlăcițelor, oferă contextul dezvăluirii regăsirii iubirii mult așteptate.

-Nu ne putem părăsi unul pe altul nici măcar dacă încercăm. Voi fi mereu pe fundalul vieții tale, așa cum și tu vei fi mereu pe al meu. Suntem de prea mult timp prieteni ca să ne oprim acum.

Cu inima curată, dar fără prietena ei, Laurie s-a căsătorit. Mariajul acesta ar fi trebuit să îi aducă fericirea până la adânci bătrâneți. Dar, soarta nu îi împărtășea opiniile. Jack a ținut discursul în locul domnișoarei de onoare neprezente, iar profunzimea și romantismul acestuia au stârnit intrigi și gelozii.

Finalul, nu o să îl destănui, pentru că are aerul magic al iernii, magia jucăușă a luminilor de Crăciun și a fulgilor perfecți de nea. Atunci când crezi că prevezi finalul, într-un mod misterios ceva se schimbă, iar curiozitatea este din nou stârnită. O carte potrivită de citit în sezonul rece, atunci când inimile sunt mai deschise către profunda dragoste.

Într-„O zi de Decembrie” ne regăsim sufletul, ne analizăm fericirea și devenim recunoscători pentru ceea ce avem. Dacă nu suntem mulțumiți de rezultat, putem aplica tehnica lui Laurie și ne putem face o listă cu „Hotărâri de anul nou” de la care să nu ne abatem. Până la urmă, ce contează când se întâmplă, dacă idealul nostru devine totuși, la un moment dat, realitate?

Mai stăm o vreme ghemuiți unul lângă altul, uitându-ne cum cad lin primii fulgi de nea din cerul de la miezul nopții. N-avem inele de înapoiat, lucruri pe care să ni le disputăm, copii pe care să ni-i pasăm în parcări măturate de vânt. Suntem doar doi oameni pe cale s-o ia pe drumuri diferite.

Unul trebuie s-o facă – cel care se ridică și pleacă – și știu că eu trebuie să fiu acela. Dintre noi doi, ea a fost cea puternică de prea mult timp; trebuie s-o las aici, sub aripa protectoare a lui Laurie. O clipă o țin strâns la piept, simțind imposibilitatea desăvârșită a momentului. Fiecare fibră a corpului meu își dorește să rămână. Apoi îi sărut părul, mă ridic și plec.

Cum evoluează relația dintre cele două prietene și care este deznodământul poveștii de iubire la prima vedere, dintre Jack și Laurie, poate nu este cea mai frumoasă poveste de dragoste din toate timpurile, dar este cu siguranță o poveste de dragoste pe care merită să o cunoaștem. Sufletele pot fi înnobilate doar prin iubire, iar „O zi de Decembrie” are iubire câți fulgi de zăpadă sunt în luna Decembrie! 🙂

Nararea evenimentelor este făcută din perspectiva lui Laurie, dar și din cea a lui Jack. Astfel, tabloul este conturat din două puncte de vedere relevante pentru acțiune; complexitatea și profunzimea dezvăluirilor acaparează cititorul, făcându-l să devoreze cartea cu aceeași pasiune mistuitoare cu care protagoniștii trăiesc evenimentele.

Nu-i adevărat. Nicio vorbă. Nu mă recunosc în ratatul ăsta urâcios în care m-am transformat. Fac un pas spre ea, să fac nici eu nu știu exact de ce, iar ea se îndepărtează îngrozită. Văd omul care am ajuns în ochii ei și-mi provoacă greață. Dar apoi, când se mișcă, pandativul cu nenorocita aia de stea-de-mare îmi atrage atenția și mă întind să-l înșfac.

Nu știu de ce, n-are niciun sens, vreau doar să fac ceva care s-o oprească, dar se smuncește de lângă mine, iar pandativul i se rupe și-i cade de la gât. Mă holbez la el o clipă, pe urmă îl arunc pe jos și stăm încremeniți, fără să ne slăbim din ochi. Ea răsuflă nervoasă, iar eu îmi aud sângele clocotind în vene ca valurile izbindu-se de stânci.



Categorii:Josie Silver, Recenzii

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Librarul cu papion sau sursa poveștilor copilăriei. Ce cărți i-am citit copilului din mine în ultimele luni? – Bookmymind

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: