A fost odată o familie cu doi frați gemeni. Pe cât de identică le era înfățișarea, pe atât de distinct le era sufletul. Copilăria nu le-ar fi fost cu nimic ieșită din comun, dacă discrepanța dintre cei doi frați nu ar fi devenit tot mai evidentă odată cu trecerea anilor. Fiul cel mic, Crăciun, și-a urmat inima și a devenit protectorul copiilor, chipul masculin care înveselește an de an inimile prichindeilor cuminți.
Totuși, treaba lui Crăciun nu este chiar atât de ușoară. Sunt o mulțime de copii cuminți, care își așteaptă darul magic de Crăciun, iar Moșul era departe de a-și fi rezolvat problemele familiale.
Invidios pe dragostea de care are parte fratele său mai mare, Coldus, fratele lui Crăciun, a ticluit un plan pentru a-l împiedica pe darnicul Moș să aducă fericirea și magia în casele oamenilor.
Pentru a se asigura că anul acesta Moș Crăciun nu ajunge la niciun copil, Coldus și-a folosit singurul dram de magie pentru a-i fura Moșului una dintre urechi. Știm cu toții că bătrânul doar una mai avea sănătoasă, mereu ascutând poveștile copiilor la urechea dreaptă. Urechea stângă i-a cedat din cauza bătrâneții acum mulți ani, iar fără cea dreaptă devenise neputincios.
Rămas fără aptitudinea care să îl poată face să înțeleagă ce își doresc oamenii de Crăciun, dar și fără a mai putea auzi copiii (astfel neștiind cine a fost cuminte și cine nu), Moș Crăciun s-a văzut nevoit să închidă atelierele de la Polul Nord și să se retragă. Pensionarea anticipată nu îl mulțumea pe Moș Crăciun, în liniștea oferită de pierderea urechii, mereu analiza și deplângea soarta copiilor care vor fi dezamăgiți de lipsa lui. Îi era frică, această ceartă frățească putea duce la pierderea spiritului Crăciunului. Dar, ce poate face un bătrân surd și fără magie?
Pericolul care domnea peste Crăciunul întregului glob încă nu se răspândise, iar Podkin era în drum spre Polul Nord, călătoria la casa Moșului fiind dorința lui de când se născuse. Micuțul Podkin era născut în Europa, un continent diferit de cel pe care sălășluia frigul și oamenii zăpezii, dar lui Podkin, iepurașul zlobiu nu îi păsa de zăpadă. În cele câteva ierni trăite, nimic nu i se păruse mai minunat decât ploaia de puf alb, răcoros și atât de distractiv atunci când se transforma în apă. Podkin voia să îl cunoască pe bătrânul care apărea în zbor o dată pe an și care stârnea strigăte de bucurie de fiecare dată când își făcea simțită prezența.
Adevăratul motiv pentru care Podkin voia să îl întâlnească pe Moș Crăciun era pentru a se angaja la atelierul acestuia. De câteva luni mama lui Podkin murise, iar tatăl nu a fost niciodată cunoscut de către iepuraș, iar zapada îi aducea aminte de blana pufoasă a mamei sale. Podkin credea că dacă se mută la Polul Nord se va simți mai aprope de mama sa și că lucrurile bune pe care le va aduce în lume alături de Moș Crăciun vor alina din suferința copiilor orfani, ca și el.
Mergând tiptil, începând să simtă fiori de teamă din cauza liniștii apăsătoare cu care a fost întâmpinat în regatul lui Moș Crăciun, Podkin observă la o singură fereastră lumina palidă a unei lumânări de Crăciun. A ciulit urechile și s-a apropiat. Mare i-a fost mirarea să-l vadă pe acel bătrân cu barba albă, plin de firimiturile biscuiților cu ciocolată și ornat ca un pom de crăciun de petele laptelui cu cacao.
– Ce s-a întâmplat cu bătrânul voios care cobora pe hornul casei?, se întrebă Podkin.
S-a apropiat și a bătut în geamul mult prea încărcat de forma florilor de gheață. Nicio reacție.
– Moșule! Hei! Moș Crăciun! Deschide! Sunt eu, Podkin! Hei, Moșule, mă auzi?
Dar singurul răspuns veni din pustietatea din jur. Ecoul strigătelor se loveau de pereții cămăruței, Podkin era îngrozit. De ce Moșul nu mai era interesat de lume?
Timp de două zile Podkin a tot încercat să îi atragă atenția Moșului. Când a obosit, a flămânzit și a fost răpus de ger, s-a așezat în fața ușii sperând că Moșul va părăsi într-un final încăperea și îl va salva din ghearele gerului.
S-a trezit în cameră, învelit cu o blană pufoasă și înconjurat de mireasma ciocolatei calde. Moșul îl salvase. Nu își dădea seama cât timp a trecut de când era în casă, dar acum știa sigur că i-a atras atenția Moșului. Ochii mari și obosiți ai acestuia îl priveau îndurerați.
– Moșule, te-am strigat de atâtea ori! Ce faci? De ce nu mi-ai răspuns?
În loc de cuvinte, ochii bătrânului au privit neputincioși în jos. Mâna tremurândă, care odinioară golea sacul plin de cadouri sub brazii copiilor, acum se ridica timidă către spațiul gol din laterala dreaptă a capului. Moș Crăciun nu mai avea o ureche!
Abia acum a înțeles Podkin de ce Moș Crăciun se schimbase atât de tare. Dezamăgirea i-a adus lacrimile, iar viteza cu care căuta o soluție pentru salvarea lui Crăciun era demnă de un iepure.
Starea fragilă de sănătate, stresul de care a avut parte și efortul psihic depus l-au făcut pe Podkin să își piardă cunoștința. Moșul a avut grijă de musafirul său în următoarele două săptămâni. Crăciunul era tot mai aproape, iar dezastrul era inevitabil.
În Ajun de Crăciun, când Moșul ar fi trebuit să se pregătească pentru a cutreiera lumea, lucrurile stăteau pe loc. Magia dispărea. Moșul, resemnat, se întinsese în patul său, dorindu-și ca măcar pe Podkin să îl poată salva. Voia ca măcar pentru un suflet să mai facă un miracol. Cu astfel de gânduri, adormi…
Era trecut de miezul nopții când Podkin a deschis ochii. Tocmai se despărțise de mama sa. Avuseseră o vacanță minunată împreună. Înainte de despărțire, Podkin a primit ultimul sfat de la persoana atât de dragă lui. Știa cum să salveze Crăciunul! Trebuia să se grăbească!
– Hei, Moșule! Hai, trezește-te! Este timpul să duci Crăciunul în casele oamenilor!
– Ce? Nu mai pot să fac niciun miracol de Crăciun. Fără auz, magia mea este inutilă. Ce feste îmi joacă mintea, parcă aud pe cineva!
– Este real, Moșule! Poți din nou auzi. Sunt eu, Podkin!
Abia atunci Moșul își deschise ochii. Într-adevăr, deasupra sa Podkin zâmbea, iar urechea stângă atârna până aproape de ochii șocați ai Moșului.
– Dar, cum…?, îngăimă Moș Crăciun.
– Magie de Crăciun. Mama mi-a arătat calea. Acum urechea mea te va ajuta să îți îndeplinești rolul. Contribui la magia de Craciun.
– Dar, acum tu vei avea doar o ureche, viața nu va mai fi la fel, zise Moș Crăciun.
– Știu. De acum sunt parte din magie. Aici este locul meu. Lângă tine. Să înfăptuim împreună miracolul iubirii, iertării și sacrificiului. Moș Crăciun și Podkin O Ureche. Ăsta e mai mult decât mi-aș fi imaginat.
– Ești un suflet nobil. Ai salvat miliarde de suflete de la suferință și deznădejde. Ai redat spiritul Crăciunului și ai eliminat deznădejdea. Să mergem, mai avem doar câteva ore ca să împrăștiem Crăciunul în lume. La drum și Crăciun Fericit, Podkin O Ureche!
-FINAL-
Poveste scrisă pentru concursul Podkin O Ureche.
Distribuie pe:
Categorii:Gânduri, Kieran Larwood
Bookmymind 
Lasă un răspuns