Cartea aceasta este despre promisiunile pe care le faceţi faţă de voi înşivă şi nu le respectaţi. Despre scopurile pe care vi le propuneţi, fără a le atinge vreodată şi fără a şti de ce. Despre curele de slăbire mereu amânate, despre graba cu care încercaţi, la orele târzii ale nopţii, să terminaţi un proiect şi despre dezamăgirea din ochii celor care şi-au pus speranţe în voi – sau ai celui care vă priveşte din oglindă. Despre ce înseamnă să fii leneşul familiei şi oaia rătăcită în cercul de prieteni. Despre norul ameninţător al sarcinilor neduse la îndeplinire, de la facturile rămase neachitate la haosul care domneşte la voi în casă. Despre programarea la doctor pe care o tot amânaţi şi despre modul în care neglijaţi să vă puneţi ordine în finanţele personale. Despre pierderea timpului, delăsare, irosirea unor oportunităţi şi altele. Multe altele.

Autor: Piers Steel
Număr pagini: 304
An apariție: 2012
Editura: Litera, București
Traducere: Carmen Ion
Titlul original: The Procrastination Equation: How to Stop Putting Things Off and Start Getting Stuff Done, 2011
Piers Steel locuiește în Calgary, Alberta și se consideră printre primii cercetători și vorbitori din lume în domeniul științei motivării și amânării.
Încă de la apariția sa în limba engleză, în secolul al XVI-lea, procrastinarea s-a identificat nu doar cu amânarea, ci și cu un act irațional de tergiversare – cu alte cuvinte, cu amânarea voluntară a îndeplinirii unor sarcini, în ciuda faptului că suntem conștienți de greșeala pe care o facem. Atunci când procrastinăm, știm că ne facem singuri un deserviciu.
Conform studiilor efectuate, doar 10% dintre persoane nu procrastinează, restul de 90% fiind pradă a obiceiului de a amâna sau de a pierde timpul (și aici fiind niște ierarhii). Pentru a stabili în ce categorie te afli autorul a inserat în carte un test la care au răspuns zeci de mii de subiecți pe site-ul acestuia și pe baza căruia Piers Steel a tras anumite concluzii și a realizat statistici.
Pentru a fi în cei 10% care fac ceea ce trebuie și când trebuie scorul acestui test trebuie să fie sub 19, iar rezultatul obținut de mine a fost 13. M-am simțit mândră și am citit în continuare considerând că această carte ar putea să mă ajute să îmi eficientizez productivitatea.
Ei bine, am fost dezamăgită. Cu siguranță vina și răspunderea este a mea. Am fost nemulțumită de mine și de modul în care îmi gestionez timpul și am vrut să obțin secretul artei de a nu pierde timpul de la o persoană care studiază intens acest domeniu tocmai pentru că pierde timpul.
Legea lui Emmet: „Groaza cu care procrastinatorii privesc îndeplinirea unei sarcini le consumă mai mult timp decât actul în sine al săvârşirii ei”.
Cartea este bine documentată (nu am sesizat greșeli de exprimare/scriere/traducere), ajutându-ne să înțelegem gravitatea amânării și consecințele personale, economice, spirituale, medicale ș.a. Totuși, pentru mine a fost mai mult arta de a pierde timpul. Din păcate, dintr-o lipsă de auto-control și bună gestionare a sarcinilor, accentul pus în această carte (acolo unde există o fărâmă de sfat) este că trebuie să muncim, să muncim și, să muncim. Nu există o balanță a lucrurilor, asta poate și pentru că această carte este adresată celor care petrec zilnic 2-3 ore la televizor, sunt dependenți de diverse jocuri pe calculator, ori amână sarcinile până în ultimul moment (încep proiectele aproape de momentul predării).
Până și autorul, contrar stilului arogant pe care l-a adoptat în cartea sa, își recunoaște tendința de procrastinare. Cum să spui că ajuți oamenii să nu procrastineze, dar de dragul cărții ai căzut pradă unui joc pe calculator care îți dădea dependență și în timpul facultății?
Din paginile sale veţi afla că, decenii întregi, noi am diagnosticat greşit procrastinarea, atribuindu-i trăsături inexistente. Motivaţiile ei reale sunt în parte de natură genetică şi pot fi puse pe seama structurii fundamentale a creierului, procrastinarea putând fi regăsită în orice tip de cultură, indiferent de perioada istorică. Cu toate acestea, mediul nu poate fi complet absolvit de vină; poate că existenţa procrastinării nu i se datorează, însă se face responsabil de intensitatea ei – având în vedere că societatea modernă a ridicat gradul de procrastinare la nivel de pandemie.
Cu excepția ideii de a munci non-stop (sudoku e tot procrastinare, orice nu e muncă e procrastinare) autorul nu vine cu nicio idee/soluție/sfat viabil. În schimb, dacă trebuie să scrii o lucrare sau eseu pe această temă, „Arta de a (nu) pierde timpul” este o sursă care nu trebuie lăsată nestudiată. Referințele autorului sunt calitative, iar pentru cultura generală sunt o adevărată mină de aur. Pentru dezvoltarea personală… doar dacă te numeri printre cei care procrastinează grav. Altfel, ajungi să simți că ai procrastinat citind despre cum să nu procrastinezi 🙂 .
Parcurgând acest volum, aţi dobândit o cunoaştere bună a temeliilor pe care se bazează procrastinarea – felul în care a luat naştere din arhitectura creierului uman şi a ajuns să se amplifice în lumea noastră modernă, ca şi modalităţile prin care putem acţiona pentru a o diminua.
Categorii:Autori străini, Piers Steel, Recenzii
Lasă un răspuns