Castelul din nori s-a sfărâmat (recenzie)

De Lady Dot on 20 ian. 2021 • ( 3 )

📚Millennium #3 📚

Am fost împuşcată în cap. Puteam vârî degetul în gaură, să-mi ating creierul. Era uimită că mai trăia. Constată că se simţea ciudat de indiferentă şi că, de fapt, nu-i păsa. Dacă moartea era vidul negru din care tocmai se trezise, atunci nu era ceva pentru care să se neliniştească. Nu va remarca niciodată diferenţa. Cu această cugetare ezoterică, închise ochii şi adormi din nou.

Autor: Stieg Larsson

Număr pagini: 864

An apariție: 2009

Seria: Millennium

Editura: Trei

Traducere: Elena-Maria Morogan

Titlul original: Luftslottet som sprängdes, 2007

Stieg Larsson a fost un scriitor și jurnalist suedez, născut în 1954. S-a stins din viață în anul 2004, în urma unei crize cardiace. Aprobate pentru publicare, cele 3 volume ale seriei Millennium au cunoscut lumina tiparului începând cu anul 2005. „Bărbați care urăsc femeile” (2005), „Fata care s-a jucat cu focul” (2006) și „Castelul din nori s-a sfărâmat” (2007). La moartea sa Larsson a lăsat aproximativ 3/4 din cel de-al patrulea roman pe un computer și posibile însemnări pentru romanele următoare, seria fiind programată să aibă zece părți. În anul 2013 editorul lui Larsson l-a contactat pe autorul și jurnalistul suedez David Lagercrantz pentru a continua seria, fiind publicate încă trei cărți din aceasta: „Prizonieră în pânza de păianjen”(2015), „Dinte pentru dinte”(2017), și „Fata care trebuia să moară”(2019).

„Castelul din nori s-a sfărâmat” este ultima carte din serie scrisă de Stieg Larsson. Chiar dacă pentru următorul volum se presupune că ar fi lăsat un manuscris de aproximativ 200 de pagini, continuarea seriei va avea semnătura lui David Lagercrantz. Seria Millennium a înregistrat vânzări record, a fost ecranizată (primele trei cărți) și a creat neînțelegeri între iubita autorului și familia acestuia în legătură cu drepturile de autor. Viața lui Larsson a fost plină de suspans (nu s-a putut căsători cu femeia pe care a iubit-o și a fost de mai multe ori amenințat cu moartea), memoriile femeii alături de care a trăit din anul 1974 până în 2004 (Eva Gabrielsson), „There Are Things I Want You To Know” About Stieg Larsson and Me, dezvăluind detalii despre viața alături de ziaristul și autorul Stieg Larsson.

Acest volum al seriei Millennium se axează pe situația lui Lisbeth Salander. Chiar dacă totul pare să se învârtă în jurul unui personaj, acțiunea de fapt este răsfirată pe mai multe fire narative și implică o multitudine de personaje: de la activitatea revistei Millennium și a firmei Milton Security (cei doi bărbați reprezentativi pentru aceste firme unindu-și forțele pentru a o salva pe Salander și implică majoritatea angajaților în această poveste), până la activitatea poliției, a Sapo (Serviciul suedez de securitate), a Secției (organizație secretă din interiorul Sapo), a prim-ministrului și a ministrului justiției; medicul care i-a salvat viața lui Lisbeth (aceasta a fost împușcată la finalul cărții „Fata care s-a jucat cu focul”) are și el un rol important în desfășurarea acțiunii.

Dacă informaţiile lui Dragan Armanski corespundeau realităţii, atunci câţiva poliţişti de la Säpo aflaţi în funcţii de conducere s-au făcut că nu văd un şir de infracţiuni grave împotriva unei femei suedeze, apoi au internat pe temeiuri false fiica acesteia într-un spital psihiatric şi, în cele din urmă, au dat mână liberă unui fost spion rus să se ocupe de transport clandestin de arme, de narcotice şi de femei. Torsten Edklinth făcu o mutră scârbită. Nici nu voia să înceapă să numere cât de multe încălcări ale legii trebuie să fi avut loc în acest caz! Ca să nu mai vorbească de intrarea prin efracţie la Mikael Blomkvist, de atacul asupra avocatei lui Lisbeth Salander şi, poate – ceea ce Edklinth refuza să creadă că e adevărat –, de participarea la asasinarea lui Alexander Zalachenko. Era o ciorbă în care Torsten Edklinth nu avea nici cea mai mică dorinţă să se amestece. Din păcate, el fusese deja amestecat, din momentul în care Dragan Armanski îl invitase la cină. Întrebarea la care trebuia să răspundă acum era cum va trata el această situaţie. Formal, răspunsul la întrebare era simplu. Dacă povestea lui Armanski era adevărată, atunci cel puţin lui Lisbeth Salander i se răpise posibilitatea să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale. Din punct de vedere constituţional, se năştea un hăţiş de bănuieli că organe politice de decizie şi unele instituţii fuseseră influenţate în luarea deciziilor lor, ceea ce avea prin urmare legătură cu însuşi miezul însărcinărilor Comisiei de protecţie a Constituţiei. Torsten Edklinth era un poliţist care avea cunoştinţă despre o infracţiune, prin urmare avea obligaţia de a contacta un procuror şi de a depune plângere. În fapt, povestea nu era atât de simplă, ba chiar a naibii de complicată.

Complexitatea poveștii și a investigațiilor pe care toate părțile sunt nevoite să le facă pentru a face lumină în cazul Zalachenko sunt complicate de acțiunile Secției de a ascunde povestea lui Zala, spionul rus refugiat și ascuns de către membrii acestei secții secrete.

Starea de sănătate a lui Lisbeth este stabilizată, dar pericolul nu încetează să existe; Zala, tatăl femeii, transfug rus protejat toată viața de către guvernul suedez (în realitate doar de o mână de oameni care funcționează în secret) a supraviețuit atacului cu toporul și se află la o distanță prea mică față de fiica sa, ura și dorința de răzbunare făcându-l să tatoneze terenul pentru a scăpa de tânăra hackeriță.

Îl urmărise până la Gosseberga cu intenţia de a-l ucide. Nu reuşise şi urmarea era că Zalachenko trăia şi se afla la mai puţin de zece metri de ea. Era în rahat. Cât de mult, nu putea spune, dar presupunea că va trebui să fugă şi să dispară discret peste graniţă, dacă nu voia să rişte să fie închisă din nou în vreo casă de nebuni, cu Peter Teleborian ca paznic. Problema era, desigur, că abia avea putere să se ridice în capul oaselor. Observa unele îmbunătăţiri. Durerile de cap persistau, dar veneau în valuri, în loc să fie constante. Durerea din umăr rămânea superficială şi nu izbucnea decât atunci când încerca să se mişte.

Mikael este cel care crede necondiționat în prietena lui ciudată și, în pofida pericolului la care se expune (se va încerca asasinarea lui) face tot posibilul pentru a demasca intențiile statului de a proteja spionul rus și încălcările drepturilor constituționale ale lui Lisbeth încă din copilărie. Mikael nu dorește o redeschidere a trecutului din răzbunare, ci din cauza concluziei logice la care a ajuns: atunci când va fi judecată Lisbeth va fi declarată nebună și închisă din nou, fiind sacrificată pentru a se acoperi interesele protectorilor lui Zala.

Wadensjöö îl privi la rândul său cu îndoială.
― Noi suntem cei care nu există. Noi suntem cei cărora nimeni nu le aduce mulţumiri. Noi suntem cei care trebuie să ia decizii atunci când nimeni altcineva nu este capabil s-o facă… şi în niciun caz politicienii. În glasul lui era dispreţ, când rosti ultimele cuvinte.
― Fă ce ţi-am spus şi poate că Secţia va supravieţui. Dar, ca să se întâmple acest lucru, trebuie ca noi să fim decişi şi să luăm măsuri, oricât de dure. Wadensjöö simţea cum creşte în el panica.

Secția, mai ales membrii veterani, ajung disperați, iar asasinarea lui Zala, precum și a altor persoane ce dețin informații despre identitatea membrilor ei devine necesară pentru a nu se afla funcționarea ilegală a acesteia. Cum poate funcționa Secția fără ca nimeni să nu știe? Explicația cea mai plauzibilă este legată de asasinarea lui Olaf Palme, prim-ministru al Suediei (asasinatul este deseori pomenit în seria Millennium, Stieg Larsson cercetând cazul în timpul vieții sale, arhiva sa de documente stând la baza cărții „The man who played with fire” Stieg Larsson’s Lost Files and the Hunt for an Assassin scrisă de Jan Stocklassa și publicată în Suedia în anul 2018), eveniment ce ar fi destabilizat normala funcționare a lucrurilor în cadrul Sapo.

― Dar activitatea este legală din punct de vedere juridic, noi lucrăm de fapt la ordinul guvernului.
― Nu vorbi prostii, zise Gullberg. Tu ştii la fel de bine ca mine că o hârtie cu o formulare vagă care a fost scrisă pe la mijlocul anilor ’60 nu mai valorează nimic astăzi. Aş zice că niciunul dintre noi n-ar vrea să ştie exact ce se va întâmpla dacă Zalachenko vorbeşte, adăugă el.

Procesul lui Lisbeth este punctul culminant al cărții, destinul tinerei fiind hotărât cu ușile închise, acuzarea considerând că nimic nu poate schimba inevitabilul: Lisbeth Salander este iresponsabilă și nu poate fi lăsată să trăiască în societate.

― Salander…
― Ce e cu ea?
― Trebuie să dispară.
― Ce vreţi să spuneţi? Sandberg păru pentru un moment aşa de neliniştit, că Zalachenko zâmbi, cu toată durerea din maxilar.
― Înţeleg că voi, peştişorii sugari, sunteţi prea sensibili ca s-o omorâţi şi că nu aveţi resurse ca s-o faceţi. Cine s-o facă… tu? Dar trebuie să dispară. Depoziţia ei trebuie declarată nevalabilă. Trebuie băgată la balamuc. Pe viaţă.

„Castelul din nori s-a sfărâmat” m-a ținut constant cu sufletul la gură. Cunoscută pentru lipsa de aptitudini sociale și, în special, pentru refuzul de a discuta cu oficialităție, Lisbeth avea totul împotriva ei. Insistențele lui Mikael, cu care nu voia să comunice, sunt singurul as pe care Lisbeth îl are în mânecă, iar utilizarea lui ar fi aproape surprinzătoare. Loialitatea jurnalistului este inspirațională, personajul său fiind un adevărat model de urmat, adevărul fiind singurul reper pe care Mikael îl are în viață.

Ce se va întâmpla în cadrul procesului? Reușesc apărătorii lui Lisbeth să o salveze de la o soartă nedreaptă? Poate avea încredere în cineva sau atitudinea ei este îndreptățită? Toate răspunsurile le veți afla citind „Castelul din nori s-a sfărâmat”, un volum cu și despre încredere, conspirații și lovituri de stat.

― Cu alte cuvinte, Salander trebuie să-şi ducă singură lupta la tribunal, spuse ministrul justiţiei. Şi numai în cazul că pierde procesul şi face apel, se va putea interveni, pentru a o graţia sau a ordona procuraturii să verifice dacă există motive pentru a relua procesul. Apoi adăugă:
― Dar acest lucru este valabil doar dacă ea e condamnată la închisoare. Dacă este condamnată la internare într-un azil psihiatric, guvernul nu poate face absolut nimic. În cazul acesta, este vorba de o chestiune medicală şi prim-ministrul nu are competenţa necesară pentru a determina dacă ea este sănătoasă sau nu.

Situațiile nu sunt absolut deloc plictisitoare, chiar și cele mai critice momente fiind învăluite într-un sarcasm subtil la adresa autorităților suedeze, fiind și de această dată prezentată societatea suedeză cu toată mizeria din interiorul sistemului ei perfect.

Cărțile lui Larsson ating subiecte delicate, documentate și inspirate din realitate, personajele sale sunt construite realist, complex și prezintă particularități care scot la iveală cele mai bune și cele mai rele trăsături umane. Millennium este mai mult decât o serie polițistă, mai mult decât o lectură care te face să nu mai lași cartea din mână; Millennium este povestea unei societăți manipulate de mass-media și gangsteri în care adevărul poate fi scos la lumină doar dacă oamenii sunt dispuși să își asume riscuri. Chiar dacă aceasta este ultima carte scrisă de Larsson, seria continuă, trecutul lui Lisbeth încă având umbre atașate de existența acesteia, iar următoarele volume, semnate de un alt autor sunt la fel de bine construite și au aceeași putere de a captiva cititorul și de a dezvălui adevăruri deranjante pentru cei care trag sforile din spatele scenei care pare să le ofere protecție garantată.