Oameni anxioși (recenzie)

De Lady Dot on 2 feb. 2021 • ( 3 )

Adevărul? Adevărul nu e aproape niciodată pe cât de complicat credem noi că este. Dar sperăm să fie complicat, pentru că astfel ne simțim mai deștepți când înțelegem cum stau lucrurile. Aceasta este o poveste despre un pod, despre idioți, despre o luare de ostatici și o vizionare de apartament. Dar și o poveste de dragoste. De fapt, mai multe.

Autor: Fredrik Backman

Număr pagini: 267

An apariție: 2020

Editura: Art

Traducere: Andreea Caleman

Titlul original: Folk med ångest, 2019

Fredrik Backman este un cronicar, blogger și scriitor suedez, născut în anul 1981. După romanul „Un bărbat pe nume Ove” (2012), a mai publicat: „Lucruri pe care băiatul meu trebuie să le știe despre lume”(2012), „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” (2013), „Britt-Marie a fost aici” (2014), „Și în fiecare dimineață drumul spre casă devine mai lung”(2016), „The Deal of a Lifetime”(2017), „Scandalul” (2017), „Noi contra voastră” (2018) și „Oameni anxioși” (2019).

Toți iubim pe cineva și toți am trecut prin nopți de disperare, în care n-am putut dormi și în care ne-am gândit unde să mai găsim resurse ca să putem continua să fim oameni. Iar asta ne împinge uneori să facem lucruri care, pe urmă, sunt de neconceput, dar care, în clipele acelea, par singura cale.

„Oameni anxioși” certifică calitățile scriitoricești ale autorului Fredrik Backman. În stilul său propriu, această carte prezintă metehnele omenirii, dar și calitățile pe care le avem cu toții, chiar dacă de multe ori sunt ascunse sub zidul pe care ni-l punem din cauza suferințelor și durerilor acumulate în viață.

Acțiunea cărții are în prim-plan un jaf eșuat, urmat de o luare de ostatici. Atacatorul dorește să jefuiască o unitate bancară cashless (în care nu există bani cash), un start foarte neinspirat pentru jefuitor. Apoi, speriat, se refugiază unde vede cu ochii, nimerind la prezentarea unui apartament.

Timpul ales atât pentru vânzarea apartamentului, cât și pentru jaf este destul de ciudat ales: Ajunul Anului Nou.

Toți cei aflați în apartament în ziua aceea aveau complexele, demonii și anxietatea lor: Roger era rânit în orgoliul propriu, Anna-Lena voia „acasă”, Lennart nu-și putea scoate capul de iepure, Julia era obosită, Ro era îngrijorată, Zara suferea, iar Estelle… mda… nu prea știa nimeni ce era cu Estelle. Poate că nici Estelle însăși. Uneori „Stockholm” poate fi chiar și un compliment: un vis despre un spațiu mai amplu, unde putem fi altcineva. Ceva la care visăm, dar pentru care ne lipsește îndrăzneala. Toată lumea din apartament se lupta cu propria-i poveste.

Inițial, ai senzația că toate personajele acestei cărți sunt doar o glumă. Poate nu o glumă bună, dar sigur o glumă. Poliția implicată în luarea de ostatici (refugierea în apartamentul prezentat potențialilor clienți, cu masca pe față și arma în mână, transformă fiecare persoană din imobil într-un ostatic) este reprezentată de un polițist tânăr și unul bătrân, tată și fiu.

Vârstnicii știu arareori ce să le spună tinerilor, ca să arate că le pasă. E greu să-ți găsești cuvintele când, de fapt, tot ce vrei să spui e: „Știu că te doare”.

Citind fiecare pagină din această carte plină de un suspans unic, specific lui Backman, ne ajută să aflăm povestea fiecărui personaj în parte, să vedem dincolo de mască și să ne regăsim, măcar câte puțin, în fiecare personaj.

Trăirile ostaticilor nu ne sunt străine, obligația de a sta câteva ore în același imobil făcându-i să comunice, să renunțe la prejudecăți, să empatizeze, să se cunoască și, surprinzător, să compătimească și să înțeleagă tocmai agresorul (autorul jafului eșuat).

O sinucidere care a avut loc cu câțiva ani înainte, încă bântuie prin mintea unuia dintre polițiști și a unui ostatic; podul de pe care sinucigașul s-a aruncat făcând parte din vederea pe care apartamentul o are asupra orașului.

Tu ce-ai fi făcut dacă ai fi văzut pe cineva sus, pe balustrada unui pod? Nu există răspuns corect sau greșit, nu-i așa? Ai fi făcut, pur și simplu, tot ce ți-ar fi stat în putință ca omul să nu sară. Nu-l cunoști, dar instinctul nostru înnăscut ne spune că nu putem lăsa nici măcar un străin să-și curme viața. Așa că ai fi încercat să vorbești cu el, să-i câștigi încrederea, să-l faci să se răzgândească. Căci ai avut și tu parte de anxietate, de zile în care părți din tine, care nu se văd la radiografie, te-au durut atât de tare, încât n-ai găsit cuvinte să le explici ce simți nici măcar celor care te iubesc. În adâncul sufletului, în lăcașuri ale memoriei pe care le ascundem, poate, chiar și de noi înșine, știm că diferența dintre noi și bărbatul de pe pod e mai mică decât ne-am dori. Cei mai mulți adulți au trăit, vreodată, momente cu adevărat negre. Nici măcar oamenii cât de cât fericiți nu sunt chiar așa de al naibii de fericiți tot timpul, știi și tu. Așa că ai fi încercat să-l salvezi, fiindcă se poate să mori din greșeală, dar, ca să sari în gol, trebuie să vrei să o faci. Trebuie să te sui dinadins pe ceva înalt și să faci un pas înainte.

„Oameni anxioși” ne ajută să înțelegem că suntem cu toții stresați, înfricoșați, răniți, neajutorați și singura posibilitate pentru a scăpa de anxietatea din jurul nostru ar fi să ne deschidem inimile, să colaborăm, să ne acceptăm și să ne ajutăm. Să fim oameni și, poate astfel, vom fi mai puțin anxioși.

Suntem doar străini care trec unul pe lângă celălalt, iar anxietatea ta o atinge în treacăt pe a mea când fibrele hainelor noastre se încurcă și se descurcă preț de-o clipă în aglomerația de pe un trotuar. Și nu știm niciodată cu adevărat ce facem unii cu alții, unii pentru alții, unii împotriva altora.

Spuneam că la început personajele mi s-au părut a fi o glumă. Această impresie a fost datorată discuțiilor inițiale și, în special, a interogatoriilor. Autorul prezintă în paralel interogatoriile și evenimentele din timpul luării de ostatici, la început primind și indicii despre motivația persoanei care a inițiat jaful. Impulsul de a renunța să citesc această carte a fost înfrânat de experiența din timpul lecturării cărții „Un bărbat pe nume Ove” și am avut dreptate. Backman schimbă treptat profilul personajelor, le arată substratul și ne învață că răbdarea de a cunoaște toate detaliile ne poate schimba percepția și ne face mai puțin anxioși. 🙂

Când ești părinte, tot oxigenul familiei e consumat, preț de câțiva ani, de sentimentele copiilor. Iar emoțiile pot fi atât de intense, încât unii adulți nu apucă ani de zile să-și mărturisească propriile trăiri. Și, dacă n-ai avut șansa să vorbești despre asta suficient de lung timp, în cele din urmă nu mai știi cum se face.

Cartea este mai mult decât reușită, lecțiile de viață pe care le putem desprinde din această poveste putând să ne ajute să privim propria existență diferit. „Oameni anxioși” este o lectură relaxantă care îți oferă posibilitatea de a te simți integrat, înțeles și salvat (măcar de la singurătate). Din orice haos am putea obține armonie, dacă ne-am lăsa inimile să gândească în locul ego-ului rănit și dacă am renunța la prejudecățile sociale.

Inimile ne sunt ca de săpun, ne alunecă din mâini în clipa în care ne destindem un pic, se avântă, se îndrăgostesc și sunt frânte la întâmplare. N-avem niciun control. Așa că învățăm să ne prefacem tot timpul – la serviciu, în căsnicie, în relația cu propriii copii și în orice altceva. Ne prefacem că suntem normali, că avem cultură generală, că înțelegem ce înseamnă „grad de îndatorare” și „rata inflației”. Că știm cum funcționează sexul.

„Oameni anxioși” a fost un remediu pentru o mare parte din anxietatea din mine. Și care dintre noi trăiește fără a avea parte de această tulburare a stării de bine? Pentru mine această carte a fost ca un unguent pe o rană, motiv pentru care m-am bucurat de conținutul cărții și am făcut abstracție de puținele greșeli observate (de tastare, traducerea fiind perfectă din punctul meu de vedere).

Se spune că personalitatea unui om este suma experiențelor sale de viață. Dar nu e întru totul adevărat, căci, dacă trecutul nostru ar fi tot ce ne definește, nu ne-am putea suporta pe noi înșine. Trebuie să ne convingem că suntem mai mult decât greșelile noastre de ieri. Că suntem și cele mai bune alegeri pe care le vom face, că suntem și toate zilele noastre de mâine încolo.