Secretul Scorburii Întunecate (recenzie)

De Lady Dot on 7 feb. 2021 • ( 1 )

📚 Saga celor Cinci Tărâmuri #2

– Pod, uite ce e… Știu că ți-e frică. Și mie îmi este. Sunt îngrozită. Niciunul dintre noi nu vrea să intre acolo. Mă rog, dacă o excludem pe Zarza… Și ne e groază de ce am putea descoperi acolo, Dar trebuie să facem asta dacă vrem să trăim în siguranță, alături de mama și de toți ceilalți iepuri. Se prea poate să întâlnim Hapli și cu siguranță o să încerce să pună mâna pe noi. Dar ne-am mai întâlnit cu ei și am scăpat, nu-i așa? În afară de asta, nu e ca și cum am intra într-un cuib de Hapli singuri, nu? Avem cu noi doi războinici grozavi și o mulțime de arme cu puteri magice. Cred că Haplii sunt cei care ar trebui să se teamă!

Autor: Kieran Larwood

Număr pagini: 310

An apariție: 2019

Seria: Saga celor Cinci Tărâmuri

Editura: Paralela 45

Traducere: Viorel Zaicu

Titlul original: The Gift of Dark Hallow (The Five Realms #2), 2017

Kieran Larwood este un autor britanic, frate al actorului Marek Larwood și lucrează ca profesor într-o școală primară. Primul său roman se numește „Freaks”. Seria „Saga celor cinci tărâmuri” este alcătuită din următoarele volume: „Legenda lui Podkin o ureche” (2016), „Secretul Scorburii Întunecate” (2017), „Fiara Inimii Întunecate” (2018), „Uki and the Outcasts”(2019) și „Uki and the Swamp Spirit” (2021). În limba română pot fi citite în acest moment doar primele trei volume.

Încă îi mai visează uneori. Are coșmaruri care îl țin cu ochii larg deschiși și respirația tăiată. Frici vechi de șaizeci de ani îi curg din nou prin vine.
Ciudat, totuși, niciodată nu sunt Haplii înșiși – acei monștri clănțănitori de fier și carne, cu ochi goi și roșii. Toată lumea ar crede că ei îi bântuie bătrânețea.
Nu. Somnul lui e tulburat de corbi. Stupidele slujitoare ale Haplilor. Niște păsări simple transformate în chestii zimțate și fâlfâitoare, cu cioc ca o lamă și pene din fier contorsionat.

Cartea a doua din seria „Saga celor Cinci Tărâmuri” începe cu descrierea coșmarurilor vechi de 60 de ani pe care le are un iepure. După acest scurt prolog, în Colonia Ciulini, bardul își găsește răgazul pentru câteva luni, timp în care povestește iepurașilor istoria eroului Podkin o Ureche.

Identitatea bardului și locația lui Podkin o vom afla încă de la începutul cărții, dar povestea faptelor pline de vitejie va constitui adevăratul subiect al acestui volum. Vom descoperi că a fi bard necesită un dar, iar în Colonia Ciulini, mezinul conducătorului, Rue, este înzestrat cu darul poveștilor. Acest lucru îl nemulțumește pe bard, pentru că un mare pericol este pe urmele sale, lucru care îl obligă să îi caute lui Rue un alt bard căruia să îi fie ucenic.

Bardul își netezește barba, întrebându-se cât de mult ar trebui să îl încurajeze pe iepuraș. Dacă e îngrozitor la povestit, conversația lor o să fie foarte ciudată. Dar dacă nu e? Toți barzii au datoria să îi pregătească pe începătorii care au potențial. În sarcina cui o să cadă pregătirea micuțului? Nu în a mea, desigur, se gândește bardul. Nu acum, în situația asta…

Mergând către cel mai mare festival de povești (Festivalul Goarnei) din cele Cinci Tărâmuri, un festival în cadrul căruia cel mai bun povestitor din toate cele Cinci Tărâmuri este ales Mare Bard și primește cupa, bardul continuă povestea lui Podkin o Ureche, la solicitarea lui Rue.

După eliberarea prizonierilor din tabăra Haplilor, Podkin, Paz, Puk și noii prieteni s-au ascuns în galeriile coloniei lui Crom, Scorbura Întunecată. Locația îi ferea de Hapli datorită blestemului ce se considera a fi asupra coloniei, dar și a animalelor sălbatice din pădurea din preajmă.

Colonia Scorbura Întunecată a fost părăsită atunci când Crom a renunțat de bună voie la rolul de căpitan, iepurele dorindu-și să fie un soldat, un luptător ce cutreiera tărâmurile pentru a lupta alături de coloniile care aveau nevoie de ajutor. Podkin a reușit să rupă acest blestem atunci când a găsit Darul zeiței în tunelurile din adâncurile coloniei. Astfel, pe lângă Gheara Stelei (un pumnal care poate tăia orice, cu excepția fierului – darul zeiței pentru colonia Groapa Lunii), Podkin a ajuns să dețină și Focul Lunii (darul pentru colonia Scorbura Întunecată – o broșă de argint al cărei purtător poate sălta de la o umbră făcută de lumina lunii la alta).

– Te-am ales pe tine. Și, în afară de asta, eu n-am niciun drept asupra ei. Am renunțat la căpetenie cu multă vreme în urmă. Mă mulțumesc cu faptul că Darul a fost regăsit. Asta îmi dă speranța că, într-o bună zi, cu căpitanul potrivit, colonia asta ar putea învia.
Crom s-a îndepărtat zâmbind în barbă și l-a lăsat pe Podkin în vizuina principală nu cu unul, ci cu două dintre cele Douăsprezece Daruri. Era amețit de toate cele întâmplate în seara aia. Era prea mult pentru căpușorul unui iepuraș.
Poate că de asta înainte de a pleca la culcare a văzut – sau i s-a părut că vede – cum pumnalul și broșa fac un schimb de sclipiri.

Atunci când testa puterile noului dar descoperit, Podkin a auzit doi dintre iepurii refugiați în Colonia Scorburii Întunecate cum discutau despre darul coloniei din care făceau aceștia parte: Crucea Mărului.

Izbici, ciocanul cu care se fac arme capabile să străpungă armura Haplilor, era ascuns, iar cei doi iepuri știau unde poate fi găsit. Puterea acestui ciocan ar putea salva toate cele Cinci Tărâmuri de grozăviile Haplilor, motiv pentru care Podkin, Paz, Puk, Crom și încă vreo doi iepurași pleacă în căutarea lui, pe tărâmul controlat de Hapli, către Crucea Mărului.

Brigid, vrăjitoarea care i-a ajutat pe cei trei frați și în primul volum, îi dăruiește lui Paz darul coloniei sale (Colonia Apa Roșie): Alinare – o seceră care strălucește ca să indice otrava. Paz descoperă că adevărata putere a acestui dar este cea de a controla plantele, această putere apărând atunci când Cumpăna e amenințată.

– Credeam că nu face decât să strălucească în semn că o plantă nu e otrăvitoare.
– Așa credeam și eu, a zis Paz. Dar poate că mai are și puterea asta. Îți amintești că ne-a vorbit despre Cumpănă? Despre felul în care puterea naturii și a Haplilor trebuie să se echilibreze? Poate că, pe măsură ce Haplii devin mai puternici, și Darurile Zeiței capătă mai multă forță.

În drumul lor către Crucea Mărului, iepurașii întâlnesc un bard și o dansatoare pe oase (adeptă a zeiței Nixie, zeița morții). Pentru a duce la căpat misiunea, fiecare iepure din acest grup de eroi are propriul aport, așa cum și familia de iepuri, salvată de aceștia pe drum, va avea mai târziu.

Însă Podkin nu s-a abținut. A rămas să privească monstrul capturat și a văzut cum Zarza îi scoate coiful. Ce era dedesubt nu avea legătură cu un iepure. Metalul toxic al lui Hapligon se întinsese în tot corpul creaturii, cotropind fiecare celulă. Ochii erau sacojii, străbătuți de vine înnegrite de otravă. Câteva porțiuni din blană erau golașe și păreau acoperite de solzi, dându-i monstrului un aspect de șopârlă metalică. Lui Podkin i s-a strâns stomacul.

Și acest volum este scris curat, frumos și este captivant pentru adulți și copii deopotrivă. Aventura lui Podkin o Ureche, povestită de bard, devine tot mai emoționantă și plină de suspans. Chiar dacă regret că nu voi reuși să citesc toată seria (am doar 3 volume din 5, ultimele două nefiind traduse în limba română), abia aștept să vă povestesc cum mi s-a părut cea de-a treia parte, „Fiara Inimii Întunecate”.

Între timp, Podkin se gândea la pilonul de fier din templu. Îi chemase pe Hapli, dar oare putea să facă mai mult? Putea să le vorbească sclavilor – sau lui Scramashank însuși? Cât era de inteligent? Dacă le putea spune cu precizie ce iepuri anume au fost în colonie și ce aveau la ei?