Copilul E (recenzie)

Nu o să-ți spun povestea trecutului meu. O să-ți spun povestea vieții mele de acum, de aici, din Tabără, începând de azi…

Autor: Steve Tasane

Număr pagini: 155

An apariție: 2019

Editura: Epica, București

Traducere: Catinca Doboș, Dan Doboș

Titlul original: Child I, 2018

Steve Tasane s-a născut în Anglia și a devenit cunoscut datorită poeziilor sale (a participat la festivalul Glastonbury și Battersea Dogs Home). A început să scrie romane pentru adulții tineri, experiența sa de viață oglindindu-se în scrierile sale. Steve Tasane a mai publicat „Blood Donors” (2013, inclusă în anul 2017 pe lista Diverse Voices a celor mai bune 50 de cărți pentru copii care celebrează diversitatea culturală) și „Nobody Saw No One” (2015, a fost selectată de The Guardian ca una dintre cărțile anului 2016).

„Copilul E” este o carte specială. Am ajuns să o citesc ca printr-o vrajă și am fost sub vraja ei până la ultima pagină și, chiar și după…

Dorind să îmi aleg următoarea lectură din cele 30 de cărți comandate recent, eram speriată de dificultatea alegerii. Atât de multe cărți noi, fără a le lua în calcul pe cele pe care le aveam deja… Le aranjasem în teancuri mici și încercam să îmi dau seama cu ce să încep. De fiecare dată când citeam titlurile mintea mea era atrasă de această cărticică ce ieșea cumva din tipar. Parcă voia citită, parcă dorea să își facă povestea auzită și parcă mă atrăgea să o aleg cu prioritate. Odată ajunsă în mâinile mele, am fost intrigată de copertă, de acel început de poveste spus încă dinainte să înceapă povestea.

Azi n-a plouat, și noroiul s-a uscat și vântul îmi suflă praful în ochi. Tot astăzi e ziua mea. Cred că astăzi e ziua mea. L-am întrebat pe unul dintre adulți în ce dată suntem.

– Este trei iulie? am întrebat.

– Cam așa ceva, mi-a răspuns.

Trei iulie este data mea de naștere. Cred că e data mea de naștere. Sunt sigur că e. Fac zece ani. Am zece ani. Sunt sigur.

Știm că nu trebuie să judecăm o carte după copertă, dar uneori este imposibil. Surpriza mi-a fost cu atât mai mare atunci când am deschis această cărticică și am remarcat că e într-adevăr diferită. Povestea continua tot de pe copertă. „Copilul E” dă senzația unui jurnal scris de un copil, o poveste scrisă pentru a nu fi uitată sau doar pentru a fi spusă.

Am avut atâtea lucruri de ținut minte, și e greu să ții socoteala timpului. Dar nu mi-aș uita ziua de naștere.

Nu îmi pot aminti ziua mamei sau pe a tatei, dar îmi amintesc numele lor, numele întregi.

Țin minte numele surorilor mele și sunt destul de sigur că le știu și zilele de naștere. Le țin minte pe surorile mele. Și casa noastră. Care era a noastră.

Încet, rând cu rând am descoperit că această carte chiar este o bună alegere. „Copilul E” spune povestea copiilor din taberele cu refugiați. Începutul poveștii încă de pe copertă și continuarea ei pe versoul coperții apropie cititorul mai mult de acea lume plină de neajunsuri din tabără; e ca și cum fiecare centimetru de hârtie trebuie folosit pentru a putea spune întreaga poveste, este ca o economie, iar în tabăra de refugiați nimeni nu își permite să facă risipă (cu excepția paznicilor, așa cum aflăm din carte).

Scriitura este unică, povestea este emoționantă și din fiecare pagină se revarsă sentimente, trăiri și dureri nerostite (pentru că nu are cine să le asculte). Copiii din această Tabără nu au nume, fiindu-le atribuite niște litere. Lipsa documentelor îi ține captivi într-o Tabără care nu le oferă nimic decât imposibilitatea unui viitor mai bun.

Copiii din această Tabără, mai ales minorii neînsoțiți, cum este și cazul lui E, U și I, sunt privați de orice i s-ar cuveni de fapt unui copil pentru o bună dezvoltare: iubire, hrană, educație, îngrijire, haine și siguranță.

Cei trei prieteni (I, E, U) sunt nevoiți să se îngrijească unii de alții, să își creeze un sistem propriu pentru a supraviețui. Lipsa mâncării îi obligă să caute în gunoaie, lucru care oricum le este interzis. Bucuria de a reuși să găsească câteva cotoare de mere aruncate de paznici este percepută de copii ca un cadou, fiindcă aceste resturi sunt pentru ei un adevărat ospăț.

– N-au prea lăsat mare lucru, nu-i așa? spune ea.

Dar U are altă părere:

– E nemaipomenit!

Începe să ronțăie din bucata lui de măr imediat.

Amândoi au dreptate. I-am dat cel mai mare cotor lui U, pentru că el e cel mai mic, iar lui I i-am dat cel mai mic cotor, pentru că ea e cea mai mare. L-am păstrat pe cel mijlociu pentru mine. E destul de gros. I are dreptate când zice că oamenii irosesc mult. Paznicii nu mănâncă cotoarele, pentru că au sâmburi – totuși, iată, eu acum ronțăi aproape jumătate de măr. Nici nu mă chinui să scuip sâmburii, pentru că și ei ne fac bine. Cotorul poate că nu e cea mai bună parte a mărului, dar e gustos.

– Delicios! spune U.

Zâmbește și mănâncă în același timp.

– Nu vorbi cu gura plină, îi spune I.

Dar și ea zâmbește și știu că am făcut bine. E de un milion de ori mai bun decât firimiturile de pâine, vechi și mocirlite.

La mulți ani, îmi zic.

Povestea este cutremurătoare, inocența și puritatea copilărească fiind vizibile în adâncul ființei celor din Tabără, chiar dacă trăsăturile frumoase ale copiilor sunt murdărite (la propriu și la figurat) de actele crude ale adulților. Rămași fără casă, fără familie, fără acte, acești copii sunt abandonați și neajutorați. Lipsa actelor nu le oferă nicio șansă. Nici măcar celor care ar avea rude ce i-ar putea ajuta. Fără documente, nimeni nu poate părăsi Tabăra.

Singurul sprijin al acestor copii este reprezentat de voluntari și de ajutoarele primite prin intermediul acestora. Dar niciodată nu sunt de ajuns, pentru că în Tabără sunt mulți.

Din dorința de a le oferi prietenilor săi o masă îmbelșugată, E încearcă să „vâneze” o barză cu mâinile goale. Șanțul plin cu deșeuri atrage berze și copii înfometați deopotrivă. Vă puteți imagina lupta unui băiețel de 10 ani cu o barză? Cine ar putea ieși învingător?

Un moment emoționant este cel în care E le face prietenilor săi „cărți de viață” (așa numeau ei pașapoartele, pentru că doar având aceste documente paznicii luau în considerare veridicitatea trecutului și a identității lor) din frunzele unui copac. Inițial, a făcut acest lucru pentru micul lor grup extins de prieteni, I, U, R și B, plănuind să facă acest dar tuturor copiilor din Tabără.

În Tabără, pașaportului îi spunem Carte de Viață. Fără el, nu ai identitate, nu ești în viață. Din capul locului, nu poți dovedi că ești cine spui că ești. Poți să te numești oricum.

[…]

Și, cel mai important lucru din toate, când își fac poza pe care s-o pună în Cartea de Viață, nu trebuie să zâmbești. Dacă zâmbești, atunci nu îți va fi recunoscută Cartea de Viață. Trebuie să le arăți oamenilor că ai o viață tristă.

Dar, Tabăra nu oferă siguranța pe care se presupune că o asigură. Din motive administrative, Tabăra trebuie să se „micșoreze”, iar dărâmarea acesteia se face cu forța, buldozerele și gazul lacrimogen fiind folosite fără opreliști, lăsând din nou oamenii fără case, fără adăposturi.

Puținele lucruri (amintiri) pe care refugiații au reușit să le salveze atunci când și-au părăsit propriile case, ajung acum pierdute, distruse și de nerecuperat. De ce? Pentru că cei care se presupune că îi protejează și ajută, de fapt, sunt impasibili la suferința umană. Astfel, I și U își pierdeau singura lor bogăție: albumul cu poze în care își puteau vedea rudele, partea distrusă din viața de dinainte de Tabără.

Nămolul prin care alergăm ne trage de glezne, încercând să ne doboare. Printre urlete, trosnetele flăcărilor și zgomotele pietrelor, aud țaca-țacul de avertisment al berzei.

Fumul din fața noastră se împrăștie și vedem un Paznic în echipament de luptă cu o pușcă în mâini, îndreptată către noi.

Este exact cum a fost și acasă. Când ne-au bombardat casele și ne-au omorât vecinii. E exact ca acolo.

Și povestea lui B este dureroasă. S-a alăturat grupului, chiar dacă era atât de mic încât nu știa să vorbească și nimeni nu știa al cui este sau cum a ajuns în Tabără. Dar, chiar și cu sprijinul noilor săi prieteni, B s-a pierdut de grup atunci când buldozerele au invadat Tabăra. Senzația transmisă de evenimentele catastrofale din Tabără îți golește sufletul, ți-l strânge și ți-l ține ca într-o menghină, soarta Copilului B trezind frustrarea și disperarea, până și în inima cititorului.

Nu am putut lăsa cartea din mână, până când nu am terminat-o (mi-a luat câteva ore să o citesc). Este scrisă curat, fără greșeli și se citește ușor, fiind recomandată pentru cititori de peste 9 ani. Chiar dacă lectura este ușoară, încărcătura emoțională este uriașă. Probabil va fi una dintre cărțile al cărui efect asupra minții și sufletului nu îl voi uita niciodată.

Înțeleg. Cu cât mai îndârjit vor să ne măture de aici, cu atât mai mult ne răspândesc.

Copacul de Joacă trosnește când lama buldozerului se proptește în trunchiul lui și îi distruge rădăcinile.

Începe să cedeze. Creanga de care e agățată Cartea noastră de Viață se rupe. Frunzele care ne poartă numele tremură și se scutură.

Copacul se înclină și cade la pământ. Iar buldozerul se năpustește înainte. Dinții lamei rup ațele din pătura lui Charity pe care le-am folosit să leg poveștile noastre împreună. Frunzele noastre zboară libere, plutind pentru un moment între copac și pământ.

Trag aer în piept.

Cu toții suntem duși de vânt.

Bum face inima mea.

Dar în capul meu răsună ca fâșâitul unei mături, nu ca bubuitul unei bombe. Bombele sunt mături. Buldozerele astea sunt mături. Soldații, Paznicii, fiecare dintre ei e o mătură.

Mătură.

Împrăștiindu-ne ca frunzele. Dintr-o parte a lumii în alta.

„Copilul E” ar trebui citită de toată lumea. Ar trebui să înțelegem durerea pe care ne-o cauzăm, ipocrizia și inocența pe care o călcăm în picioare. Poate că aceste evenimente sunt departe de ochii noștri, dar poate sunt departe tocmai pentru că preferăm să privim în altă parte. Răul și durerea cauzată de ignorață, dorința de putere și bogății nu se manifestă doar în astfel de tabere. Dacă este în cantități mai mici, nu înseamnă că efectele asupra victimelor nu sunt la fel de mari.

Această carte ar trebui să ne sensibilizeze și să trezească în noi dorința de a fi mai buni și mai puri. Am putea învăța de la acești copii lecții neprețuite de curaj, puritate, supraviețuire și iertare. „Copilul E” este mai mult decât o poveste: este realitatea.

– E în regulă, răspunde Ade. Câteodată, e mai bine să lași trecutul în trecut.

Nu într-un prezent ca ăsta, gândesc eu. Dar nu zic nimic. Paznicii vor să le spunem poveștile noastre de viață în limba lor, dar numele noastre sunt numele noastre, indiferent de limba în care vorbești sau scrii.



Categorii:Autori străini, Recenzii, Steve Tasane

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: