Copilul divin: roman pentru adulții care ar dori să rămână copii (recenzie)

Ura trebuia semănată pentru a se putea ajunge la război, fiindcă războiul trebuia să înceapă între unii care credeau că nu sunt inamici, ci frați, dintre care unii trăiau mai la est decât ceilalți. Având în vedere că încă înainte de vechiul mare război rămăsese păstrată ura dintre estici și cei care erau, în general, mai puțin estici, n-a fost deloc greu ca ea să se reaprindă, ura care foarte curând și cu multă abilitate a pustiit totul, transformând peste noapte toate suspiciunile și măsurătorile în arme mortale, gloanțe, bombe și incendii, ochi scoși și viscere sfârtecate.

Copilul divin - Tatjana Gromaca

Autor: Tatjana Gromača

Număr pagini: 173

An apariție: 2019

Colecția: ALFIE

Editura: Minerva

Traducere: Maria Lațchici

Titlul original: Božanska dječica: roman za odrasle koji bi željeli ostati mladi, 2012

Tatjana Gromača este o scriitoare croată, născută în anul 1971 în Sisak, Iugoslavia. Din anul 2000 lucrează ca jurnalist și a publicat mai multe volume de proză („Negru” – 2004, „Boala lumii” – 2016, „Imperiul neputinței” – 2017), unul de poezie („Ceva nu este în regulă?”, 2000) și o colecție de rapoarte („White Crows: Stories from Istria”, 2005). Viața și scrierea Tatjanei Gromača este în jurul războaielor iugoslave.

Tatjana Gromača este semnatarul declarației privind limba comună a croaților, sârbilor, bosniacilor și muntenegrenilor din 2017.

Această carte relatează povestea unei mame prin ochii copilului său, povestea dramatică a unei femei care a fost considerată „anormală” de către societate și a fost internată. Un subiect mai periculos și mai important decât boala este ura societății, sentiment bazat doar pe origine (estică).

Problema mamei era că se străduia să se adapteze cu toată ființa sa la noua realitate, însă nici nu dorea să-și șteargă originea estică, aceasta fiind originea ei, și că dacă, întâmplător, s-ar fi născut undeva în Vest, Sud sau Nord, și că, firește, ar fi fost de râsul curcilor să ceri și să pretinzi ceva de la oricine, dar mai ales era de râs, dar și de plâns, să ceri cuiva să șteargă sau să nege în totalitate ceva din sinele său, respectiv ceva ce i s-a întâmplat, din fericire sau din nefericire, în această viață, începând cu numele sau familia în care a venit pe lume și până la orice altceva.

Boala mamei este descrisă ca fiind o afecțiune a oamenilor sensibili, o boală care o făcea să fie când foarte fericită, când extrem de tristă. În zilele fericite îi puteai auzi glasul în timp ce cânta pe stradă, în zilele lipsite de fericire stând adăpostită în liniștea căminului și dormind. Somnul perioadelor de tristețe era lung și putea dura mai multe zile în șir.

Până la ivirea sentimentului de ură necesar pentru motivarea războiului, mama prezentată în acest roman era ca orice altă femeie: caldă, darnică, bună. Ajutorul și susținerea pe care le oferea cunoscuților și vecinilor îi ofereau un statut și prietenia multor oameni.

Lucrurile s-au înrăutățit pentru mamă odată cu suspiciunile care planau asupra persoanelor cu origine estică. Simpla posibilitate ca o persoană să aibă proveniență estică o transforma într-o persoană non-grata. Astfel, mama a ajuns ca dintr-o femeie înconjurată de prieteni și cunoscuți să trăiască rușinea și durerea de a nu i se mai răspunde nici măcar la salut.

Pe parcursul schimbării, totul a luat o altă turnură și în legătură cu mama. Ea nu mai era cântăreața și dansatoarea îndrăgită în ciorapi-Lili, ci a devenit un asasin detestat și un criminal cu măști ridate, un călăreț sălbatic din stepele rusești și un turc primitiv de pe frontul din Salonic, cu o sabie ruginită și pantaloni din postav.

Așa că mamei nu îi mai răspundea nimeni când saluta pe stradă, ci toți stăteau muți privind-o în timp ce trecea pe străzile din oraș numărul unu, doi sau trei și căra sacoșe cu pâine, pătrunjel, țelină și morcovi.

Mama, ca de obicei, rostea „Bună ziua!”, crezând că-și va trezi cunoscuții din muțenia înghețată a figurilor de ceară, însă nu primea nimic în schimb, fiindcă nu meritase nimic și, chiar dacă ar fi meritat ceva, nu era nicidecum bine, ci rău și mai rău decât rău, pentru că totul se schimbase, iar între aceste schimbări era un miracol că mama mai era încă în viață.

Dacă mama naratoarei era o persoană populară în rândul cunoscuților, tatăl nu trăia sentimentul de acceptare la același nivel ca mama. Odată cu scindarea populației în funcție de origine, pentru a fi acceptat de către societate tata trebuia să se prefacă că are aceleași vederi înguste și, mai mult decât atât, că îi urăște pe cei de origine estică. Tata trebuia să își urască soția pentru că așa cerea societatea și dragostea față de popor.

Pentru că nu se putea alinia părerii majoritare, neputând să își urască soția, și neputând să se alăture nici comunității nevestei, minoritatea căreia îi aparținea soția nu îl făcea să se simtă cum trebuie, părinții naratoarei au ajuns izolați, negând anormalul societății și mersul nefiresc al lucrurilor.

Internată constant în „spitalul de anormali”, mama naratoarei ține la curent familia cu dramele din viața celorlalte paciente și cu cele mai interesante evenimente din spital. Convorbirile telefonice constante din acele vremuri sunt folosite pentru a putea evidenția și detalia drama unei femei puse la zid de către societate.

Cartea evidențiază durerile și dificultățile acceptării unei realități ce se întoarce cu susul în jos peste noapte, ușurința manipulării și a inoculării urii în societate și drumul dificil pe care trebuia să îl străbată o femeie pentru a-și găsi liniște și protecție.

Această carte scoate în evidență lipsa de umanitate și comunicare, răutatea și cruzimea societății, de la acțiunile simplului cetățean la mecanismul național/internațional.

Cartea se citește foarte ușor, scrisul este mare și aerisit. Traducerea și editarea sunt fără defect, iar povestea cu o încărcătură emoționantă uriașă. Scriitura este frumoasă, subiectele atinse, chiar dacă sunt pline de durere, sunt tratate într-un limbaj descriptiv, pe alocuri cu note comice, ce îți lasă amprenta în inimă. Nu poți să nu înțelegi nedreptatea pe care omenirea și-a cauzat-o singură de-a lungul istoriei, nu poți să nu observi cât de ușor oamenii s-au lăsat atrași în jocuri politice și s-au lăsat manipulați și conduși de o ură ce nu le aparținea lor, dar care le schimba modul de viață.

În orice caz, pentru mama era mai mult decât bine că nu s-a însănătoșit, pentru că acesta este un lucru foarte mărunt și lipsit de importanță față de cum ar fi putut s-o sfârșească drept persoană suspectă de origine estică, așa cum, de altfel, au sfârșit-o mulți, însă despre asta nu se cade și nu este înțelept a vorbi, nici măcar în șoaptă.

Ce s-a întâmplat cu femeia care era anormal de normală într-o societate ce și-a uitat principiile și morala vă invit să aflați citind acest roman emoționant.



Categorii:Autori străini, Recenzii, Tatjana Gromača

Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: