Alys și Fiara (recenzie)

Fură destul de rezonabili. Îi spuseră că nu-l învinuiau pe el. Era evident că seceta era lucrarea unei vrăjitoare și erau dispuși să creadă că el era o victimă nevinovată. Până la urmă, știau că el nu ar fi ales să aibă o fiică, darămite două fiice, cu atât mai puțin două fiice cu semnul Fiarei. Spuseră că era clar că nevasta lui era o vrăjitoare și că acele gemene erau copiii vrăjitoarei rezultați din împerecherea ei păcătoasă cu Fiara. Îi oferiră tatălui două opțiuni: să alunge vrăjitoarea și pe fetele ei sau să plece și el cu ele.

alys si fiara autor peternelle van arsdale

Autor: Peternelle van Arsdale

Număr pagini: 288

An apariție: 2020

Editura: Rao

Traducere: Liliana Pelici

Titlul original: The beast is an animal, 2017

Peternelle van Arsdale este o scriitoare americană, născută în anul 1976 în New Jersey. „Alys și Fiara” este primul roman al autoarei și va fi ecranizat într-un film de lung metraj. „Frigul este în oasele ei” a fost publicat în anul 2019 și a fost inspirat de mitul Medusei.

„Alys și Fiara” este o carte recomandată adolescenților, în principal peste 14 ani, în funcție de gradul de dezvoltare al copilului, fiind recomandată celor de peste 10 ani. Totuși, trebuie aleasă responsabil, această poveste fiind destul de „înspăimântătoare”.

Lectura este captivantă și la vârsta maturității. Am citit cu plăcere această poveste și aș fi savurat-o în copilărie. Limbajul este potrivit pentru copii, nu am identificat greșeli, iar scriitura este frumoasă.

Mâncătoarele de suflete

Cartea „Alys și Fiara” începe cu povestea unei familii în care s-au născut două gemene ieșit din comun de frumoase. Frumusețea fetelor și legătura specială dintre cele două au făcut-o pe mamă să le țină cât mai ascunse de ochii comunității. Motivul? Lipsa ploilor și credința sătenilor că un spirit rău sau o vrăjitoare a adus această pedeapsă asupra localității.

Sora cea mare o luă de mână pe cea mică și merseră împreună să o vadă pe femeia rumenă la față. Sora mai mică bătu la ușă, iar femeia rumenă la față o deschise. Teama ei avea un miros înțepător, ca laptele stricat. Sora cea mică văzu mintea simplă a femeii și sufletul ei slab întinse înaintea ei ca pe o masă, invitând-o să le mănânce. Ceea ce și făcu sora cea mică. Inhală sufletul speriat al femeii ca și cum ar fi fost o cină caldă. Femeia făcu la fel ca soțul ei – își strânse pieptul cu mâinile de parcă ceva de preț i-ar fi fost smuls din el, apoi căzu moartă pe podeaua bucătăriei. Fata aruncă o privire pe jos, la cadavrul femeii cu fața rumenă și simți o foame care de-abia fusese potolită. Surorile se întoarseră acasă și deveniră tot mai flămânde.

Rușinea de a avea două fiice în loc de un fiu a fost blândul început al suferințelor fetelor. Excluse din comunitate, se adăpostesc în pădurea din vecinătatea satului, tatăl promitându-i soției că le va urma. Cum se descurcă o femeie cu doi copii de un an într-o pădure în care sălășluiește Fiara și mâncătoarele de suflete?

Fiara e un animal

Alys este o fetiță de 7 ani din Gwenith, satul natal al gemenelor din pădure, care se luptă cu insomnia de când se știe. Chiar dacă părinții se așteaptă ca ea să doarmă, Alys își face curaj într-una dintre nopți să iasă afară și să ia aer proaspăt. Cerul și stelele au captivat-o, dar apariția a două femei pline de pământ și frunze a fost evenimentul serii. Micuța Alys nu avea de unde să știe că frumoasele fete pe care le-a întâlnit o vor transforma într-o orfană până în zori.

Alys a descoperit moartea părinților săi și a celorlalți adulți din Gwenith alături de Pawl, un bărbat care se ocupa cu negoțul între sate. Conștient de șansele de supraviețuire ale copiilor într-un oraș în care toți adulții sunt morți, bărbatul o duce pe fată în Defaid, un oraș din apropiere în care locuiesc oameni credincioși care oferă adăpost tuturor copiilor din Gwenith.

Viața lui Alys alături de noul tată și mamă este mulțumitoare, fata reușind să se adapteze noii familii. Dar tristețea copiilor din Gwenith nu s-a oprit aici. Preoții și oamenii din Defaid consideră că locuitorii satului atacat de mâncătoarele de suflete au păcătuit cumva, au chemat fiicele Fiarei într-un fel sau altul. De frică, s-au adăpostit în spatele unui zid, paza turmelor de oi și a pășunilor din afara orașului căzând în sarcina orfanilor. Orice copil care împlinea 7 ani trebuia să meargă paznic la Gard.

Alys își auzi doar respirația.

– O caut pe fată. Tu ești fata?

– Ce fată? spuse Alys.

– Tu ești ea. Tu ești fata.

Apoi creatura ieși. O creatură pe care o mai văzuse doar o dată până atunci – în cartea Marelui Preot. Fiara. Stătea în fața ei, pe picioarele ei lungi ca de păsăre și cu aripile ei fără pene strânse aproape de corp. Era de două ori mai înaltă decât cel mai înalt adult pe care îl văzuse Alys vreodată. Ochii ei – mici, negri, lucioși și cu o privire tăioasă – erau ca niște vârfuri de ace deasupra unui bot scurt cu nări căscate care adulmecau. Buzele rozalii îi erau trase deasupra colților lungi și subțiri, cei mai lungi întinzându-se cu mult sub bărbia ei. O limbă neagră îi ieșea în afară, printre dinți, gustând aerul.

Frigul și oboseala i-a transformat pe acești copii în personaje fără vlagă, noapte fiind treji la gard, ziua făcându-și puținele lecții și treburile casnice. Noua familie a lui Alys locuia în afara gardului înainte ca acesta să fie construit și toți cei din exterior să primească o locuință în interior. Mutarea forțată, dacă nu s-ar fi temut de mâncătoarele de suflet ar fi putut fi considerați vrăjitori, a venit împreună cu interdicția de a se mai întoarce vreodată la vechea locuință, chiar și într-o scurtă trecere. Preoții se temeau că dacă oamenii se vor reîntoarce la vechea locuință, nu vor mai vrea să locuiască în zona împrejmuită de gard. Tocmai această interdicție va fi încălcată de Alys și o va transforma într-o persoană de care orice om din Defaid se teme. În plus, preoții și comunitatea înspăimântată de Alys este „provocată” să caute metode de a omorî mâncătoarea de suflete dintre ei.

A fi bună sau a fi rea

Și da, Alys este o fetiță bună. Dar nu este ca oricare altă fetiță. Alys are secrete. Începând cu acea noapte în care le-a întâlnit pe frumoasele gemene, Angelica și Benedicta, Alys este frământată de teama că este și ea ca acele fete. O mâncătoare de suflete. O fată rea. O piază rea pentru familia și comunitatea ei. O fiică a Fiarei.

De-a lungul anilor Alys le mai vede pe mâncătoarele de suflete. Ajunge să întâlnească Fiara ce sălășluiește în pădure și să își descopere abilitățile care o diferențiază de restul. Dar poate Alys să accepte partea rea din interior?

Poți fi rău și bun sau cele două părți nu pot coexista împreună? Alys este salvată de la moarte de mai multe ori, ajungând să cunoască viața de la Lacuri alături de Pawl, Beti și Cian. Iubirea dintre Alys și Cian este o parte a maturizării fetei, trăind pentru prima dată libertatea mărturisirii și căldura iubirii necondiționate.

Povestea lui Alys și a Fiarei mi-a plăcut și m-a făcut să îmi analizez cele două laturi ale mele. Deci e o carte bună, care te face să îți pui întrebări. Într-un final, Alys își primește răspunsul. Înțelege ce este foamea mâncătoarelor de suflete, cum este să fii ca ele și mai ales, cât este de important să te accepți, să îți asumi rolul pe care îl ai în viață și să fii tu.

❗ Cartea poate avea un intens impact emoțional asupra copiilor la o vârstă prea fragedă sau foarte sensibili. Descrierile sunt detaliate, complexitatea sentimentelor și trăirilor personajelor din carte fiind crude și pe alocuri, inumane.

Mai rea decât uciderea lupului era înțelegerea unui fapt care o făcu pe Alys să se rușineze: îi plăcuse să o facă. Încă își mai amintea sângele și căldura blănii care o făcuseră să uite cât de frig era.

La început, Alys se simți atât de vinovată și de îngrozită de ceea ce făcuse, încât crezu că avea să se ghemuiască lângă blana groasă a lupului și să moară acolo, dar nu-și mai dori să o atingă. Voia doar să se îndepărteze de ea, să fugă de adevărul despre ea.

Era o mâncătoare de suflete.

Nu putea fi așa ceva.

Dar era.

Nu voia să fie. Puțina plăcere pe care o simțise fu ștearsă complet de remușcare. Voia să creadă că tristețea provocată de moartea lupului era un semn că nu mersese prea departe. Că era doar o altă cale, pentru că nu se mai putea preface că era un copil bun, dar nici nu își dorea să devină o ființă rea.



Categorii:Autori străini, Peternelle van Arsdale

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

4 răspunsuri

Trackback-uri

  1. Librarul cu papion sau sursa poveștilor copilăriei. Ce cărți i-am citit copilului din mine în ultimele luni? – Bookmymind

Lasă un răspuns la lumeanoastramagica Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: