Julieta avea un pistol (recenzie)

De Lady Dot on 12 apr. 2021 • ( 1 )

📚 Seria Ana Stancu #1

Îmi plăcea să o privesc de la distanță cum se ducea printre ei, cum le zâmbea și cât de fericiți erau toți cei care stăteau de vorbă cu ea. Au pus muzica mai tare și am văzut-o când a început să danseze: era ca și când muzica însăși ar fi creat o ființă prin care să se exprime mai bine. Mâinile, picioarele, corpul, nu mai știam dacă ea urmărește muzica sau sunetele se înșiruiesc după mișcările ei. Nimic lasciv, doar o senzație. Femeia tuturor începuturilor și a unui singur sfârșit. Un jazz rapid cu accente de samba umplea atmosfera. M-am dus lângă ea și am luat-o în brațe. Ea era muzica, iar eu o însoțeam într-o călătorie. Fragilă în brațele mele, acolo cu mine, dar parcă altundeva, alergam în urma ei fără să pot s-o rețin. Cu mine, dar fără să fie a mea. Mă ținea în brațe, o atingeam, o strângeam din ce în ce mai tare, abia venise și deja mă temeam atât de tare s-o pierd. Nu vedeam nimic din ce se întampla în jur, aveam senzația că ea și cu mine eram o lume pe care nu știam cum să o ascund de exterior.

julieta avea un pistol, tony mott, seria ana stancu

Autor: Tony Mott

Număr pagini: 206

An apariție: 2014

Colecția: Ana Stancu

Editura: Tritonic

Tony Mott este pseudonimul Antonetei Galeș (născută în 1970 la Brașov). Romanul de debut, „Roșu” a fost publicat în anul 2008, urmat de „Hohote&Clocote” (2010), „Doi” (2012), „Julieta avea un pistol” (2014), „Un glonț pentru Julieta” (2016), „Nu dați cu pietre în Julieta” (2017), „Iarna crimelor perfecte” (2019), „Toamna se numără cadavrele” (2020).

„Julieta avea un pistol” este prima parte a seriei Ana Stancu, umată de „Un glonț pentru Julieta” și „Nu dați cu pietre în Julieta”.

„Julieta avea un pistol” o are în prim plan pe Ana Stancu, o femeie pentru care mulți bărbați au creat obsesii și pe care multe femei au urât-o. Sinuciderea ei (sau aparenta sinucidere) este misterioasă, dintre persoanele care au cunoscut-o nimeni nu crede că Ana ar fi fost în stare de un astfel de gest.

Ana era o femeie care trezea admirație, dorință, râvnă și invidie. Dar lumea medicală din care făcea parte avea multe alte secrete care riscă să fie scoase la iveală de ancheta poliției în privința sinuciderii tinerei femei.

Poveștile de iubire întortocheate sunt pigmentate cu detaliile corupției din lumea medicală românească, vânzarea informațiilor din proiecte de cercetare părând să unească grupul de persoane interogate în cazul Anei Stancu.

Dar așa cum te cunosc eu pe tine, și tu mă cunoști pe mine. Și ai fi putut paria că nu voi reacționa. Cine îmi trimisese scrisoarea o ura doar pe ea și credea că îi va face rău. Că eu nu știu, că ea nu e ceva important, în niciun caz cum mi-ai aruncat-o tu în ziua aia în care ai plecat. Mi-ai zis că respirai doar odată cu ea și că fără ea nu mai ai niciun sens. Acel cineva nu știa cât de distrusă e relația noastră. Așa că am preferat să tac. Faptul că îți spun acum, când tu nu mai poți răspunde, e doar pentru ușurarea mea. Nu-mi pasă prea mult dacă mă auzi sau nu, ești nemișcat aici, incapabil de vreo reacție. Mă bucur doar că ți-aș putea face rău, pentru că ai aflat că eu am controlat totul. Din păcate nu vei afla niciodată, pentru că eu, de fapt, sper să nu te mai trezești. Cel mai cumplit scenariu ar fi să-ți revii doar parțial. M-ar incomoda foarte tare. Ar fi bine să te abții. Imaginează-ți cum ar fi să trăiești depinzând doar de mine atât cât vei mai avea de trăit. Să te spăl eu, să te îngrijesc eu, să te hrănesc. Chiar dacă abia așa m-aș putea răzbuna pe deplin, tot nu sunt pregătită pentru asta. Zău așa, ar fi cel mai decent lucru din partea ta să mori. Serios! Ne-ar fi și foarte greu cu banii, nu-ți dai seama? Nu, te rog să nu faci așa ceva. Să știi că eu nu am chef să trec zilnic pe aici, dar nu se face să nu revin. Trebuie să păstrăm aparențele. Amândoi am făcut asta în ultima perioadă, nu putem să ne dăm bătuți pe ultima sută de metri. Of, stai liniștit, nu știu când te voi mai găsi singur sau dacă voi avea mereu chef să vorbesc atât de mult cu tine, o să-ți spun doar, de fiecare dată: mori liniștit, dragul meu, e cel mai bun lucru pe care-l mai poți face.

Medici renumiți lucrau la un proiect de cercetare asupra celulelor stem, descoperirile medicilor români rivalizând cu cele ale altor grupuri de cercetare din străinătate. Ana Stancu nu era în afara acestor cercetări, dar de ce s-ar fi sinucis? Care este secretul care i-a adus moartea?

Nu am omorât-o eu

Acțiunea cărții este complexă, autoarea oferind detaliile treptat, cronologic, fără a pierde din mister. Dintre cele 8 persoane interogate (fostul soț, barbatul căsătorit cu care se iubea și care nu avea curajul să își părăsească familia, soția bărbatului căsătorit pe care îl iubea Ana și medici care au dezvoltat adevărate pasiuni pentru ea) nici una nu recunoaște că i-ar fi făcut rău Anei, chiar dacă unii au doar motive de bucurie de pe urma morții ei.

Până când vom descoperi cum a luat sfârșit existența Anei, fiecare interogatoriu reprezintă un capitol care ne „luminează” asupra tipologiei doctoriței. Ana Stancu devine, pagină cu pagină, un personaj care mistuie cititorul.

Când am auzit sunetul continuu care confirma ceea ce vedeam și noi, am ieșit cumva din rolul activ, am capitulat și eram un fel de observator. Un corp cu totul învelit în câmpul operator în care vedeam doar o gaură cu o inimă care nu mai mișca. Era o inimă care murea și eu eram atât de blocat încât nu vedeam omul care o însoțește. De câte ori nu am făcut asta. Am salvat inimi și am pierdut contactul cu oamenii pe care îi ținea în viață.

Ana este un personaj feminim complex, dar mai presus de atât, autoare îi dă o „aură” magică, o notă de mister care te atrage să descoperi această minunată femeie, chiar și după moarte.

Dragoste, crimă, șantaj, amenințări și corupție într-un domeniu în care viața oamenilor ar trebui să fie prioritară. Fiecare personaj are un aport la această situație ce a culminat cu o moarte. Ana Stancu a fost găsită cu venele tăiate.

Poveștile protagoniștilor ajung să se intersecteze, să se vadă subtil firele care leagă existența unor oameni aparent fără nicio legătură între ei. Cu excepția Anei Stancu.

Nu am omorât-o eu, dar abia aștept să aflu ce s-a întâmplat de fapt cu femeia care sucea mințile celor din jur cu naturalețea și farmecul ei personal.