A doua primă Gală SuperBlog. Spring SuperBlog 2021 și litoralul românesc.

Vremea însorită și dorul de mare se combinau, acum o săptămână, cu așteptările pe care le aveam de la evenimentul care m-a impulsionat să ajung atât de devreme în acest an pe malul mării: Gala Spring SuperBlog 2021 organizată la Hotel Opal din Cap Aurora.

Până pe litoral am admirat Dunărea. Oprirea în Galați și plimbarea pe faleză au culminat cu vizitarea Turnului de Electricitate (sau de Televiziune), o construcție de aproximativ 110 metri. Restaurantul din vârful turnului oferă o priveliște greu de descris în cuvinte, alegerea acestei locații pentru pauza necesară unui drum Iași – Constanța fiind cea mai inspirată alegere. Taxa de vizitare a turnului este de 5 lei (poți să achiți taxa sau să faci consumație și să nu mai plătești), urcarea se face cu liftul din interiorul construcției.

Dacă tot am admirat Dunărea și am poposit atât de aproape de Bac, am profitat de ocazie și am trecut Dunărea cu acesta, făcând astfel din traseul nostru o adevărată expoziție a naturii, frumusețea peisajelor îndulcind din imperfecțiunea drumului.

Ei bine, m-am abătut de la poveste, așa cum m-am abătut și de la drumul către prima mea Gală offline. Competiția SuperBlog are loc de 2 ori pe an, în toamnă și în primăvară. La prima participare, la SuperBlog 2020 ediția din toamnă, am avut parte de prima gală online din istoria competiției, contextul pandemic făcând superbloggerii să se autodepășească și să se adapteze.

La prima participare am urmărit din umbră comunitatea și desfășurarea galei. Fiind online, discursurile participanților au fost distante, așa cum au fost de altfel și cei care au vorbit. Lipsiți de conexiunea fizică, Gala SuperBlog 2020 mi s-a părut o înșiruire de discursuri despre dor, normalitate și speranța unei întâlniri pline de îmbrățisări.

A doua primă Gală SuperBlog

Dacă la prima Gală SuperBlog (cea online) nu am reușit să îmi satisfac curiozitățile legate de această comunitate, am avut parte de prima gală „adevărată”. Gala Spring SuperBlog din anul 2021 mi-a oferit experiența pe care o căutam.

Am ajuns la Hotel Opal, locația care a găzduit evenimentul și participanții (bloggeri, sponsori, organizatori) vineri după amiază și am regăsit marea. Unde? Prima dată pe balconul camerei. Cu vedere spre plajă, fiecare moment petrecut în cameră oferea priveliștea de vis către frumoasa și inegalabila mare, acompaniată de zarva pescărușilor și freamătul mării.

Gala Spring SuperBlog, Hotel Opal

Foamea și oboseala de pe drum începeau să își facă simțită prezența. Noroc cu terasa hotelului, o locație cu același iz de relaxare și cu vedere spre mare. Indiferent că voiai pizza, burgeri, paste sau pește (sunt doar câteva exemple din meniul restaurantului) erau servite de personalul de o amabilitate aparte. Și nu spun asta doar pentru a scrie frumos, ci pentru că au acordat atenție fiecărui detaliu sau dorințe avute.

Chiar dacă nu am reușit să reperez niciun blogger în prima seară, am petrecut câteva ore drăguțe și relaxante, cu muzică bună, mancare pe măsură și miros de mare.

Gala Spring SuperBlog, Hotel Opal

În prima dimineața m-am trezit la ora 5. Priveliștea din balcon era de vis, iar pescărușii m-au făcut să ies și să le urmăresc zborul. Am realizat că am șansa să văd cel mai frumos lucru de pe litoral: răsăritul. Doar 26 de minute mă despărțeau de cel mai romantic și feeric moment petrecut pe malul mării. Senzația de măreție, liniște și relaxare m-au încărcat de energie și mi-au pus rotițele în mișcare pentru o nouă ediție SuperBlog 🙂 .

Micul dejun a fost tot pe terasa restaurantului. Fiind all-inclusive, opțiunile erau multe. Cafele, sucuri și apă pentru toate gusturile și mâncare diversă, chiar și pentru cei mofturoși ca mine. Personalul atent, avea grijă ca mereu masa să fie debarasată de paharele și vesela ce nu mai era necesară, păstrând eleganța celei mai importante mese a zilei.

Gala Spring SuperBlog

După o sesiune de plajă și o bălăceală de câteva ore în mare, ne-am adăpostit pe terasa hotelului pentru a ne energiza înainte de marele eveniment, dar și pentru a fugi din calea furtunii care amenința să ne strice voia bună. Participanții începeau să se adune și, chiar dacă nu puteam lega chipurile de numele blogurilor, se simțea verva comunității, bucuria și nerăbdarea celor care se cunoșteau deja și care se desfătau cu prezența în jurul aceleiași mese.

Am cunoscut-o pe Claudia, protectoarea și elementul de legătură al acestui grup de oameni creativi, energici și prietenoși. Emoțiile au început să apară cu câteva ore înainte de începerea evenimentului. Din fericire, atmosfera în care s-a desfășurat totul a reușit să mai dezamorseze din încărcătura emoțională.

Stând pe terasă și bucurându-mă de produsele restaurantului, am urmărit desfășurarea ineditului eveniment. Am urmărit sponsorii, am primit cadouri de la Farmec și am ascultat discursurile celorlalți participanți. Până a venit rândul meu să primesc diploma de finalist și să stau în fața mulțimii, am înțeles că această comunitate are ceva special: dăruință și pasiune. Acest grup este într-adevăr ca o familie, talentul și creativitatea fiind punctele comune ale membrilor săi.

Gala Spring SuperBlog, Hotel Opal

Discursul meu a fost scurt, emoțiile apărând și curățând mintea mea, asemenea unui val care ia cu el nisipul și scoicile de pe plajă. Chiar dacă nu am reușit să vorbesc cu prea mulți bloggeri, am putut gusta din aroma acestei comunități, am simțit atmosfera din interiorul acestei mari familii și am reușit să mă conving de realitatea prieteniei dintre acești oameni minunați. Gala SuperBlog a deschis calea către comunitate, nu doar către competiție, și a făcut ca prin venele mele SuperBlogul să curgă mai alert și mai concentrat. Nici asta nu este doar o descriere de complezență, SuperBlogul ajungând să fie resimțit ca un component al fiecărui blogger care gustă din competiție, ca o dependență de adrenalină, creativitate și socializare. SuperBlog este mai mult decât un concurs, mai mult decât goana după note sau premii, iar asta se simte cel mai bine din inima grupului, din pulsațiile sufletelor unite de pasiunea și dragostea pentru scris și blogging.

După Gală ne-am îndulcit cu tortul SuperBlog și ne-am pus cu toții în mișcare pentru a imortaliza momentul, pentru a crea amintiri de neuitat alături de ceilalți și pentru a putea lua cu noi cât mai mult din atmosfera de la malul mării.

Duminică dimineață, în ultima zi a weekendului destinat evenimentului, micul dejun a fost înconjurat de zâmbete călduroase din partea sponsorilor și a celorlalți bloggeri, terasa fiind plină de râsetele și sporovăielile dinaintea despărțirii. Fiecare pleca în propria direcție, dorindu-și să profite de fiecare moment pe care îl mai avea în compania prietenilor superbloggeri și nutrind speranța revederii, poate mai curând decât cu ocazia următoarei Gale.

Pentru mine această Gală a reprezentat o modalitate de a descoperi oamenii din spatele articolelor frumos construite, a comentariilor din grupul SuperBlog pe care le-am urmărit cu atenție și din care am învățat o mulțime de lucruri în ultimul an. Gala Spring SuperBlog a fost un eveniment care m-a întors la normalitate și care mi-a demonstrat că în ciuda migrării noastre în mediul online avem nevoie și ne place să petrecem timpul offline, că nevoile noastre sociale nu au fost digitalizate și că SuperBlogul este o parte din noi, din fiecare blogger în parte. Simțind această relație de interdependență, am plecat din mijlocul acestei comunități proaspăt descoperite cu noi rezoluții: neapărat voi participa la următoarea competiție și la următoarea Gală SuperBlog și cu siguranță voi fi mai implicată în acest angrenaj al competiției.



Categorii:Oameni și povești

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

4 răspunsuri

Trackback-uri

  1. 22 motive de recunoștință după a 22-a ediție SuperBlog
  2. Competiția cu TINE începe | SuperBlog te inspiră să îți depășești limitele – Bookmymind
  3. Vreau să mă mărit la mare, să devin doamnă la soare! – Bookmymind
  4. Gala Spring SuperBlog 2022 – Bookmymind

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: