Dinți de lapte (recenzie)

Hanna își păstra cuvintele pentru ea deoarece îi dădeau putere. Înăuntrul ei, își păstrau puritatea. Îi analiza pe mami și pe ceilalți adulți, îi studia cu atenție. Cuvintele lor cădeau ca niște gândaci morți de pe buzele lor. Rareori, câte-un om, precum tati, vorbea prin fluturi, șoptindu-i culori care o lăsau cu gura căscată. Înlăuntrul ei era un caleidoscop de exclamații rapide, care pocneau și explodau, pline de minuni și semne de întrebare. Era plin de modele care se roteau, iar în fiecare buzunar secret ea ascunsese o comoară, unele, furate, altele, găsite. Încercase, pe când era mică, să exprime ceea ce se afla în interiorul ei. Însă rezultase o harababură. Fără sens. Bâiguieli. Dezamăgitoare până și pentru urechile ei. Exersase, de una singură, în camera ei, dar gândacii îi cădeau din gură, înspăimîntător de vii, mișunându-i pe haine și pe așternuturi. Îi îndepărta cu bobârnace. Îi vedea fugind pe sub ușa dormitorului ei.

Cuvintele, niciodată de încredere, nu erau prietenele nimănui.

Dinti de lapte - zoje stage

Autor: Zoje Stage

Număr pagini: 430

An apariție: 2021

Editura: Leda Bazaar (Corint Books)

Traducere: Alexandra Szöllö

Titlul original: Baby Teeth, 2018

Zoje Stage este o scriitoare americană, romanul de debut fiind „Dinți de lapte” (2018), urmat de „Țara minunilor” (2020).

„Dinți de lapte” spune povestea unei familii aparent normale și fericite, Suzette și Alex fiind părinții unei minunate fetițe de 3 ani. Hanna, fetița mută, este singurul copil al cuplului, muțenia acesteia devenind o adevărată provocare pentru părinți. De ce? Pentru că Hanna alege să fie mută, așa cum alege să îi vorbească doar mamei sale, sub identitatea lui Marie-Anne Dufosset, ultima vrăjitoare arsă pe rug.

Scriitura este unică, traducerea clară și fără greșeli, iar subiectul abordat este de-a dreptul provocator. Prin intermediul acestei cărți Zoje Stage pune cititorul în fața unei povești despre pareting, despre greșelile pe care o mamă le poate face, despre schimbările pe care un copil le provoacă în viața de cuplu, dar și despre manipularea și răutatea pe care până și cele mai inocente persoane le pot utiliza.

Firele narative se împletesc cursiv, la început aflând evenimentele din perspectiva Hannei și din cea a lui Suzette, Alex fiind cel în jurul căruia se țes planurile, ca mai apoi să înțelegem motivele pentru care între mamă și fiică există relația conflictuală și bolnăvicioasă, care ne dă fiori tot mai mari pe măsură ce lecturăm.

Încercase, în clipele cele mai grele, să se agațe de zilele de la început, de zilele de glorie. Când ea și Alex radiau de lumină. Iubirea lor dăduse naștere unei creaturi vii, care respira și-n ochii căreia tot Universul avea să se reflecte și care va privi totul cu mirare. Dar când a ajuns la o dimensiune suficient de mare încât s-o simtă în interiorul ei, nu părea un copil, ci pur și simplu o masă amorfă. Au mai făcut și marea greșeală de-a se uita la Alien, moment în care ea a izbucnit în lacrimi, fiind conștientă că așa avea să iasă și bebelușul ei, un monstru care s-o sfâșie în bucăți.

Suzette a avut parte de o copilărie și o adolescență chinuitoare și stânjenitoare. Suferind de boala lui Crohn (o boală ce acționează la nivelul tractului digestiv) și trăind alături de o mamă care i-a ignorat suferința, Suzette a găsit în Alex sprijinul moral și emoțional care i-a lipsit toată viața. Complexată din cauza neplăcerilor cauzate de boală (eliminarea materiei fecale o complexa datorită mirosului pe care îl puteau simți și cei din jurul său), femeia trăiește într-o continuă frică de a nu fi părăsită. Până și cicatricea cauzată de operație o face să își privească corpul ca pe ceva defect, iar dragostea lui Alex reprezintă pentru ea tot ce are mai bun în viață.

Hanna este rezultatul iubirii dintre cei doi tineri, complexele și neajunsurile emoționale ale lui Suzette ieșind din nou la suprafață. Lipsa de interes și afecțiune pe care mama ei a manifestat-o o fac pe femeie să își dorească cu orice preț să fie o mamă mai bună. În plus, și Alex își dorește tot ce e mai bun pentru fiica sa, astfel dorința de perfecțiune a lui Suzette devenind primordială.

Muțenia fetiței a primit toată atenția celor doi părinți, controalele medicale evidențiind starea bună de sănătate a copilei și ducând la singura concluzie logică: Hanna nu vrea să vorbească, chiar dacă fizic poate.

Nimănui nu-i plăceau vrăjitoarele, asta era clar, dar Hanna nu înțelegea de ce. Gândul la toate jocurile distractive pe care le-ar fi putut juca dacă ar fi fost prietenă cu o vrăjitoare o făcea să chicotească. Poate o asemenea prietenă ar fi putut s-o ajute să facă ceea ce se chinuise să facă de una singură: s-o determine pe mami să plece și să nu se mai întoarcă niciodată.

Hanna este o fetiță inadaptată social, educația acesteia fiind făcută acasă din cauza comportamentului dificil care o face să fie refuzată de orice școală. Mai mult, agresivitatea față de mamă sporește, ajungând să îi vorbească doar acesteia, spunând lucruri înfricoșătoare și atribuindu-și identitatea unei vrăjitoare, Marie-Anne Dufosset. Manipularea și prefecătoria copilei este de-a dreptul șocantă, comportamentul duplicitar al acesteia cauzând discrepanțe între părinți. Suzette înțelege că Hanna are ceva personal cu ea, dar Alex nu apucă să vadă acest comportament distructiv și violent, Hanna fiind ca un îngeraș în prezența tatălui său.

Povestea este șocantă, Hanna fiind capabilă de violență și răutate greu de imaginat, Suzette fiind într-un real pericol alături de aceasta. Din gelozie, Hanna își dorește ca mama ei să dispară, tatăl său fiind premiul pe care și-l dorește și consideră că îl merită doar ea. Suzette ajunge să conștientizeze că nu își poate iubi necondiționat fiica abuzivă și își dorește să fie din nou doar ea și Alex, să aibă iarăși parte de toată atenția și iubirea lui.

Va reuși Alex să întrevadă adevărul? Poate Hanna să înțeleagă legătura dintre părinții săi sau este un caz pierdut? Reușește Suzette să își depășească durerile trecutului și să se bucure de prezent? Va reuși micuța Hanna să o elimine pe mamă din viața sa? Toate aceste întrebări sunt îmbinate cu elemente terifiante, gânduri pe care mulți dintre părinții în situații similare nici nu și le îngăduie, iar majoritatea copiilor de vârsta Hannei nici nu le intuiesc. Problemele dintre mamă și fiică sunt șocante, iar finalul este imprevizibil.



Categorii:Recenzii, Zoje Stage

Etichete:, , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: