Tabără Virtuală „Vorbește Brandul” – Ziua a ll-a

E vară, e cald și ne dorim cu toții concedii și clipe de relaxare. Ei bine, cu ajutorul celor de la Magic Copywriting „am plecat” ieri într-o aventură inedită: Tabăra Virtuală „Vorbește Brandul”. Harta traseului a fost transmisă de către cei doi ghizi (Ion Cataraga și Seba Ursuta) și tabăra de bază a fost instalată aseară, alături de cei peste 80 de participanți la eveniment.

traseu Tabara de copywriting si comunicare „vorbeste brandul”, magic copywriting

Încă din prima seară am fost încântată de participarea la această tabăra. Având în vedere că nu am știut la ce să mă aștept, am fost surprinsă de energia și voia bună care s-a instalat în „campingul” nostru. Mai mult, interacțiunea ne-a învățat pe toți o primă lecție: cum să ne prezentăm într-un mod eficient.

După ce am interacționat și ne-am cunoscut, ghizii noștri ne-au informat cu privire la modalitatea de a parcurge traseul propus pentru cele 14 zile de tabără: vom avea parte de o zi de quest, o zi de atelier, o zi de challenge și tot așa până în ultima zi când vom „strânge” tabăra și poate ne vom revedea offline, în tabăra adevărată organizată în luna septembrie. Sau poate ne vom regăsi în programul de mentorat. Cine știe?! 🙂 După ce vom face față activităților zilnice, vom „aprinde focul de tabără” în fiecare seară pe Zoom și vom discuta subiectele dezbătute în timpul zilei pe grupul de facebook, vom învăța de la cei doi ghizi teorie și strategii de copywriting și vom primi feedback pentru „temele” primite. În plus, am aflat de concursul organizat și de modalitatea de a câștiga premiile atractive oferite de organizatorii taberei.

Prima zi pe traseu: repartizăm busolele

Tabara de copywriting si comunicare „vorbeste brandul”, magic copywriting

🏕️ Tabăra de Copywriting și Comunicare „Vorbește Brandul” a început cu o primă zi interactivă. Înainte de a ne dezmetici bine, am fost anunțați că urmează primul Quest.

Provocarea zilei de astăzi este să descoperim „poziționarea brandului”, iar cele trei părți ale questului ne-au pus în fața unui subiect interesant și provocator și ne-a făcut să comunicăm, să analizăm și să socializăm.

La ora 19:00 ne-am adunat cu toții pe Zoom și am dezbătut evenimentele primei zile cu activități. Cele trei reclame aduse în atenția noastră pentru a fi analizate și disecate au fost explicate și comentate alături de cei doi ghizi, primind lămuriri suplimentare și informații care să completeze tabloul de ansamblu.

Atmosfera în tabără este călduroasă și prietenoasă, senzația fiind de libertate și relaxare. Mâine ne vom aduna de dimineață pentru a afla care sunt principiile pe baza cărora se dezvoltă personalitatea unui brand, urmând ca duminică să prezentăm fiecare dintre noi personalitatea brandului său pe baza cunoștințelor acumulate în cadrul atelierului de mâine.

Voi reveni cu noi impresii din Tabăra de Copywriting și Comunicare „Vorbește Brandul” într-un articol ulterior, iar cu cei cărora le-am stârnit curiozitatea sper să mă întâlnesc pe traseu. Vă doresc un weekend fain, fie că sunteți în tabără sau nu! 🙂

Imaginile din acest articol aparțin Magic Copywriting.



Categorii:Oameni și povești

Etichete:, , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: