Pacienta tăcută (recenzie)

Alicia s-a împotrivit încercărilor de a-i salva viața; a fost nevoie de trei agenți ca s-o imobilizeze. A fost dusă la Royal Free Hospital, aflat la o distanță de numai câteva minute. Pe drum a leșinat. Pierduse mult sânge; însă a supraviețuit.

În ziua următoare zăcea în patul dintr-o rezervă a spitalului. Polițiștii au interogat-o în prezența avocatului ei. Alicia n-a scos nici o vorbă. Buzele îi erau albe, fără strop de sânge; se mișcau din când în când, dar nu alcătuiau cuvinte, nu scoteau nici un sunet. Nu răspundea la întrebări. Nu putea, nu voia să vorbească. N-a vorbit nici când a fost acuzată de uciderea lui Gabriel. A rămas tăcută când a fost arestată, refuzând să-și tăgăduiască vinovăția ori s-o confirme.

Alicia n-a mai vorbit niciodată.

Autor: Alex Michaelides

Număr pagini: 368

An apariție: 2019

Editura: Litera

Traducere: Dana Ligia Ilin

Titlul original: The Silent Patient, 2019

Alex Michaelides s-a născut în Cipru, în anul 1977. A scris scenarii pentru filme și a debutat ca autor în anul 2019 cu romanul „Pacienta tăcută”, poveste ce a devenit bestseller internațional. În anul 2021 a publicat următoarea sa carte, „Fecioarele”.

Îmi doream de ceva timp să citesc această carte, însă timpul i-a venit abia acum. A fost o adevărată surpriză! De mult timp îmi doream să mai găsesc o lectură atât de plăcută și captivantă. Încă de la primele cuvinte stilul lui Alex Michaelides captează cititorul, iar traducerea nu privează cititorul de emoția și suspansul pe care autorul le transmite prin fiecare pagină.

Pacienta tăcută” este un thriller psihologic, o poveste emoționantă ce o are în prim plan pe Alicia, o pictoriță talentată, în viața căreia începem să privim din momentul uciderii soțului său. Moartea lui Gabriel este un act de o cruzime majoră, iar Alicia pare singura vinovată pentru aceasta. Totuși, din momentul crimei femeia nu mai vorbește, atitudinea sa stârnind controverse mediatice, dar și interesul unui psihoterapeut ce își dorește să afle adevărul despre moartea lui Gabriel și să o ajute pe Alicia să treacă peste evenimentul care a pus-o sub tăcere.

Înainte să îl cunosc pe Gabriel, îmi pierdusem calea cumva – mă pierdusem. Nu duc dorul acelor petrecăreți drogați care îmi treceau drept prieteni pe când aveam douăzeci de ani. Nu-i vedeam decât noaptea, dispăreau în zori, ca vampirii care fug de lumină. Când l-am întâlnit pe Gabriel, s-au făcut nevăzuți cu toții, iar eu nici măcar n-am băgat de seamă. Nu mai aveam nevoie de ei; nu mai aveam nevoie de nimeni acum, când îl aveam pe el. El m-a mântuit – ca Iisus. Poate că despre asta e tabloul. Gabriel e întreaga mea lume – și a fost așa din ziua în care ne-am cunoscut. Îl iubesc, orice ar face, orice s-ar întâmpla – oricât de mult m-ar necăji -, oricât de dezordonat sau de enervant ar fi – de nesocotit, de egoist. O să-l iau exact așa cum este.

Până ce moartea ne va despărți.

Theo Faber este psihoterapeurul fascinat de cazul Aliciei încă de când a fost mediatizată crima săvârșită asupra soțului său, iar curiozitatea și fascinația bărbatului a fost mărită și de către picturile femeii. Alcesta, tabloul pictat de Alicia după moartea lui Gabriel, este opera de artă care a atras cel mai mult atenția publicului, speculându-se că Alicia își recunoaște crima prin intermediul acestui tablou.

Prin intermediul paginilor din jurnalul Aliciei, dar și cu ajutorul naratorului, avem parte de o experiență cutremurătoare, de o analiză a vieții Aliciei, dar și a lui Theo Faber. Traumele din copilărie, din acea perioadă a vieții dinaintea amintirilor, își pun amprenta asupra restului vieții noastre. Parcursul nostru ca și adulți este impactat de evenimentele din copilărie, de trăirile și senzațiile care ne-au marcat, iar poveștile personajelor din cartea „Pacienta tăcută” ne oferă un exemplu de efect al acestor traume.

Partea psihologică este împletită armonios cu mitul Alcestei, personaj al unei tragedii grecești, cu care Alicia pare să se identifice și să împărtășească la un anumit nivel aceeași soartă: condamnarea la moarte și renașterea (reînvierea) fără putința de a mai vorbi.

M-am gândit la mama. Era nebună? De-asta o făcuse? De-asta mă legase pe scaunul pasagerului din Mini Cooperul ei galben și se repezise spre zidul acela din cărămidă? Îmi plăcuse întotdeauna mașina aceea, galbenul ei vesel, ca de canar. Același galben ca în cutia mea cu vopsele. Acum urăsc acea culoare – de câte ori o folosesc, mă gândesc la moarte.

De ce-o făcuse? Presupun că n-o să aflu niciodată. Până acum credeam că dorise să se sinucidă. Acum cred că a fost tentativă de crimă. Pentru că eram și eu în mașină, nu? Uneori cred că eu eram victima vizată – pe mine încerca să mă omoare, nu pe ea. Dar asta e o nebunie. De ce să vrea să mă omoare?

În timp ce urcam dealul, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu plângeam pentru mama – ori pentru mine -, nici măcar pentru bietul om al străzii. Plângeam pentru noi toți. E atâta suferință peste tot, și nu facem decât să închidem ochii în fața ei. Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții. Mi-e teamă de mine însămi – și de partea din mama care e în mine. Oare am în sânge nebunia ei? Așa să fie?

De ce nu vorbește Alicia? Acest mister năucește cititorul care, fără voie, va devora pagină cu pagină pentru a descoperi adevărul despre tragicul eveniment care a adus-o pe tânara pictoriță în această postură.

Această carte m-a impresionat. Mi-a plăcut în totalitatea ei: de la scriitură, până la povestea fiecărui personaj. Am crezut în nevinovăția Aliciei în pofida tuturor indiciilor contrare. Am sperat că va vorbi, că se va dezvinovăți și că Theo o va putea ajuta să se regăsească.

Am suferit alături de personajele acestei cărți. Am simțit tensiunea, frica, durerea trădării, singurătatea, iubirea și suferința cauzată de lipsa dragostei. Am presupus și am creat diverse scenarii posibile pentru moartea lui Gabriel. M-am înșelat de fiecare dată. Finalul m-a zguduit. M-a luat prin surprindere, m-a emoționat și mi-a lăsat mintea și inima în plasa creată cu multă artă de către Alex Michaelides.



Categorii:Alex Michaelides, Autori străini, Cărți, Recenzii

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Fecioarele (recenzie) – Bookmymind

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: