Au trecut 6 luni de când am descoperit că sunt mai dulce decât trebuie și asta pentru că sistemul meu imunitar, din cauza unei mutații genetice, a distrus celulele beta din pancreas. Această distrugere eronată face ca pancreasul meu să nu mai producă insulină, hormonul responsabil cu reglarea glicemiei, adică cu menținerea nivelului optim de zahăr în organism.

Lecțiile pe care diabetul le oferă sunt dure, mai cu seamă când realizezi că acest diagnostic îți dă viața peste cap. Ca orice profesor dur, diabetul de tip 1 oferă lecții pe care nu ai cum să le treci cu vederea și îți dă extemporal zilnic, pentru că nu te scapă niciodată „din ochi”. Controlul diabetului și menținerea glicemiei în limite normale devine o rutină de zi cu zi, un job full time pe viață. Diabetul de tip 1 este o responsabilitate pe termen mai lung decât cea de părinte, pentru că niciodată nu este destul de major și adult încât să plece, să fie pe picioarele lui. Nuuu, acest „prieten dulce” stă lipit de tine toată viața, e sub pielea ta, în sângele tău și nu pleacă. Niciodată. Mai mult, trebuie să ai mereu grijă de el. Întotdeauna trebuie să fii responsabil și disciplinat pentru a evita „șotiile” pe care acesta le poate face în timp. Complicațiile acestui diagnostic sunt grave și de speriat. Dar, evitarea lor prin controlul glicemiei și menținerea unui stil de viață sănătos pot fi avantaje pentru cel în cauză.

Cauzele apariției diabetului de tip 1

Una dintre primele surprize ale diagnosticului este lipsa informațiilor exacte privitoare la cauzele care provoacă acest tip de diabet. Chiar dacă se fac multe speculații, nu se cunosc motivele exacte pentru această mutație genetică și nici pentru declanșarea acestei boli. Totuși, diabetul de tip 1 este specific copiilor și tinerilor și se consideră că se declanșează în cele mai multe situații în urma unui șoc sau a unui stres puternic.

Diabetul de tip 1 nu se vindecă

Acest tip de diabet nu are un remediu cunoscut. Singurul tratament pentru diabetul de tip 1 este insulina. Aceasta trebuie injectată zilnic (de mai multe ori pe zi). Dozele de insulină trebuie ajustate, în principiu, în funcție de glicemie și numărul de carbohidrați ce urmează a fi mâncați. Există două tipuri de insulină pe care persoana cu diabet de tipul 1 trebuie să o utilizeze zilnic: insulina rapidă și insulina lentă.

Semnele diabetului

Printre semnele instalării diabetului se enumeră slăbitul, urinatul des, consumul mare de lichide și alimente, oboseală, lipsă de energie. Declanșarea diabetului de tip 1 fără descoperirea acestuia încă de la început (oricum are o evoluție rapidă) duce la instalarea cetoacidozei (una dintre formele comei diabetice). Cetoacidoza diabetică este declanșată din cauza glicemiilor mari, a deshidratării, extenuării și eventual a unui șoc resimțit de către pacient.

România are cel mai bun program de diabet din lume

În România, persoanele cu diabet au parte de tratament gratuit. Chiar și în cazul diagnosticării unei persoane care nu este asigurată, aceasta va fi înscrisă în Programul Național de Diabet și va beneficia de tratament și consultații gratuite. Pentru persoanele cu diabet de tip 1 există posibilitatea primirii de la stat, în mod gratuit, a senzorului de glicemie și a pompei de insulină, dispozitive medicale ce facilitează ținerea glicemiei sub control.

Viața e prea dulce

După revenirea din starea de inconștiență provocată de cetoacidoză, am urmat pas cu pas indicațiile medicale și am înțeles cum urmează să îmi trăiesc viața în noua mea condiție: mult prea dulce. După o perioadă destul de lungă în care extenuarea și-a pus amprenta cel mai puternic asupra psihicului meu, tratamentul cu insulină primit încă din primele zile de spitalizare mi-a schimbat percepția asupra lumii. Din nou simțeam că am viață, ca să nu mai zic de recunoștința pe care o simțeam pentru că mi-am revenit din acea stare de comă și, mai ales, pentru că nu am suferit leziuni permanente la nivelul creierului.

Scăpată ca prin urechile acului, câteva ore petrecute acasă mi-ar fi putut fi fatale, am conștientizat cât de prețioasă este viața și cât de multe bucurii avem în fiecare zi. Lucrurile mici, ca trezitul în fiecare dimineață sau prezența în viața noastră a persoanelor cărora le pasă de noi, sunt adevărate comori ce trebuiesc prețuite și de care trebuie să ne bucurăm în fiecare moment. Nu am să mint, nu a fost o perioadă ușoară, iar la aproape 29 de ani schimbarea stilului de viață este o adevărată provocare. Multitudinea de informații este acaparantă, mai ales că percepția încă era puțin „în ceață” după starea fizică în care îmi ajunsese organismul.

Am învățat în aceste 6 luni cu diabet că nimic nu este permanent și că nimeni, oricât de puternic se crede, nu este de neînvins. Am înțeles că lucrurile se pot schimba atunci când te aștepți mai puțin și că uneori nu poți face nimic ca să eviți asta.

Am înțeles că există iubire și prietenie necondiționată. Că există oameni cu suflet mare care ajută fără a aștepta ceva la schimb și care acceptă persoana pentru ceea ce este ea, indiferent de diferențele de mentalitate sau percepție. Am înțeles că aceste persoane reprezintă bogăția și gustul dulce al vieții.

M-am cunoscut pe mine. Am reușit să ma apropii de mine, să mă iubesc și să mă prețuiesc mai mult. Am descoperit că sunt mai sensibilă decât credeam, că organismul meu nu poate muta munții din loc decât dacă îi ofer toată grija și atenția mea. Am învățat să accept diabetul și să îmi ofer dragostea și grija de care am nevoie. Zi de zi, am muncit cu mintea mea și am învățat să fiu blândă cu mine. Asta cred ca este cea mai importantă lecție primită în aceste 6 luni. Să fiu prietena mea, să îmi ofer răgaz, liniște și mai ales toleranță și înțelegere. Încă mai lucrez la asta, pentru că spiritul critic din mine își dorește să facă lucrurile în ritmul alert și fără de milă cu care se obișnuise o viață.

Dacă înainte de această experiență eram o persoană destul de dură, sceptică și critică, diabetul chiar „m-a îndulcit”. Am cunoscut o dezvoltare a empatiei și a încrederii în oameni și în bunătatea lor. Nu a tuturor, asta e clar. Dezamăgiri vor fi mereu. Dar, în loc să mă axez pe lucrurile negative, pe atitudinile care îmi creează disconfort sau durere, am învățat să prețuiesc partea plină a paharului. Sunt oameni cărora le pasă. Sunt oameni care știu, pot și vor să ofere bunătate, afecțiune și dragoste. Și reprezintă un exemplu pentru mine.

După toată această perioadă de învățare și acomodare pot spune că am evoluat. Chiar dacă am neglijat blogul în ultimele 6 luni, îmi doresc să revin cu articole care să ajute, să inspire sau să relaxeze cititorii. Din acest motiv, voi continua să public articole despre viața mea cu diabet. Voi vorbi despre rețete, experiențe și dispozitive medicale care îmi fac viața de zi cu zi mai ușoară. Voi împărtăși din greutățile care îmi apar în drum, dar și din bucuriile pe care le descopăr acum cu alți ochi și cu altă poftă de viață. Viața cu diabet este o aventură pentru că mă provoacă să mă autodepășesc, dar și pentru că mi-a deschis uși pe care înainte nu aș fi vrut să le accesez.

Am spus și cu alte ocazii că scrisul și cititul sunt pasiunile mele. Acum, voi folosi aceste unelte dragi sufletului meu pentru a împărtăși mai mult din mine și din experiența personală. În plus, scrisul este terapeutic. Sper să ajut în aceeași măsură în care mă ajut!

Câteodată uităm să ne bucurăm de ceea ce avem, doar pentru că suntem mereu într-o goană după mai mult. Fiecare moment este unic și trebuie prețuit. Deci, oricât de banală, amară sau grea ni se pare viața trebuie să ne amintim că, de fapt, VIAȚA ESTE DULCE și trebuie să o savurăm!

Categorii:Viața cu diabet (tip 1)

Etichete:6 luni cu diabet, book my mind, bookmymind, cetoacidoza, diabet tip 1, dulce, insulina, semnele diabetului, viata cu diabet, viata e prea dulce