Malorie (recenzie)

– Nu mai există ignoranță și nici fericire. Tuturor ne-au rămas cicatrice. Femeia din fața ta? Nu sunt eu aceea! Această femeie care trăiește în întuneric, care plânge în spatele ochilor închiși, care n-a mai simțit de șaptesprezece ani nici o bucurie. Nu sunt… eu. Femeia asta care abia dacă se mai poate numi femeie, căci i se pare că e mai degrabă bentiță umblătoare. O mașinărie care spune nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu nu. Vrei să ieși afară Tom? Nu. Vrei să faci o glumă Tom? Nu. Căci ce e de râs? Pentru ce să zâmbim? Ce motiv ai să întorci capul, în afară de… tine? Tu. Odată, i-am prins jucându-se de-a creatura. Alergau printre bărăci, spunând: Nu te uita la mine! Ar fi trebuit să îi las să se distreze. Dar n-am putut. Și n-am cum să fiu sigură, dacă mi s-ar oferi ocazia, că acum i-aș lăsa. Sunt o mașinărie. Pentru că voi mi-ați răpit umanitatea.

Malorie - Josh Malerman - continuarea Bird Box Orbeste

Autor: Josh Malerman

Număr pagini: 352

An apariție: 2020

Editura: Litera

Traducere: Liviu Szoke

Titlul original: Malorie, 2020

Josh Malerman este un scriitor american și unul dintre soliștii trupei The High Strung. A debutat ca autor cu romanul „Bird Box. Orbește” (2014), carte care a fost ecranizată. A mai publicat „Black Mad Wheel” (2017), „Goblin” (2017), „Unbury Carol” (2018), „On This, The Day of the Pig” (2018), „Inspecție” („Inspection”, 2019), „Carpenter’s Farm” (2020), „Malorie” (2020), „Pearl” (2021) și „Ghoul n’ the Cape” (2022).

„Malorie” este continuarea aventurii lui Malorie, protagonista cărții „Bird Box. Orbește”, și a copiilor săi prin lumea dominată de creaturi. Acțiunea acestui volum are loc la 12 ani de când Malorie și cei doi copii au fugit pe râu, cu bentițele la ochi, pentru a găsi o locație sigură în care să poată trăi.

Refugiul găsit pentru ea și pentru copii nu a fost un loc atât de sigur. Nu pentru totdeauna. Creaturile și-au făcut simțită prezența în comunitate, iar agresiunea și violența de care sunt capabili oamenii care iau contact, fie și doar vizual, este de nedescris.

Dacă Malorie credea că este destul să ai ochii acoperiți pentru a face față acestor entități misterioase și distructive, evenimentele care o pun iarăși pe fugă îi demonstrează că puterea creaturilor este mai complexă decât credea. Nu este de ajuns să nu le vezi. Acestea mai pot controla mințile cumva. Cel mai probabil, concluzionează Malorie, se poate ajunge să îți pierzi mințile și dacă acestea te ating. Noile informații despre creaturi atrag noi măsuri de precauție pentru ea și pentru copii. Trebuie să poate nu doar bentiță, dar și hanorace și mănuși.

– Ești prinsă, spune ea. Situația ta nu-i mai brează decât a mea. Însă nu meriți să mă vezi dând greș. V-ați făcut apariția neinvitate și ne-ați luat totul. Ne-ați luat surorile, părinții, copiii. Ne-ați luat cerul, priveliștile, ne-ați luat ziua și noaptea. O ocheadă peste drum. O ocheadă pe geam. Ne-ați luat imaginea, toate imaginile, și, odată cu ele, perspectiva. Cine vă credeți, să veniți aici, să ne răpiți totul, pentru ca apoi să rămâneți fără să ziceți nimic, să mă urmăriți cum o iau razna? Sper că ești rănotă. Sper că ești captivă aici. Sper să ți se ia ce ni s-a luat și nouă. Cum aș putea fi mamă în această lume, lumea ta? Cum aș putea să simt ceva, orice, într-o lume în care copiilor mei nu le este îngăduit să privească? Ei nici nu mă cunosc. Copiii mei. Știu că sunt o femeie tăcută și paranoică, care le respinge fiecare sugestie pe care o fac. Ei știu că sunt o femeie care spune nu de mai multe ori decât spune da. De o mie de ori nu. De o sută de mii de ori nu. Știu o femeie care le spune că ce fac ei e greșit, zi de zi, noapte de noapte. Eram altfel înainte. Copiii mei nu vor cunoaște niciodată acea persoană. Nu vor ajunge s-o cunoască niciodată. Pentru că și dacă veți pleca acum, chiar dacă veți dispărea la fel de subit pe cât ați apărut… eu am trecut prin toate astea. M-ați târât după voi. Ne-ați târât pe toți, așa că nu mai semănăm deloc cu cei care am fost odată, dracu’ să vă ia, și nici cu cei care ar fi trebuit să fim. Ce e mai rău? Să-i răpești cuiva copilăria sau să răpești cuiva personalitatea pe care ar fi trebuit s-o aibă? Pentru că eu nu-mi dau seama! Nu-mi dau seama cine a pățit-o mai rău, eu sau copiii mei.

Dacă atunci când au căutat locul sigur în care să supraviețuiască copiii erau mici și ascultau de mama lor fără a pune la îndoială sfaturile acesteia, drumul către o nouă locație și traiul în lumea dominată de misterioasele și periculoasele creaturi devine mai primejdios cu doi adolescenți.

Tom și Olympia încep să aibă propriile teorii, propriile gânduri și… secrete. Pentru ei această viață nu este un nou mod de a trăi, nu este „noua lume”, ci singura lume pe care o cunosc. Când s-au născut creaturile erau deja aici. Au crescut alături de ele și și-au dezvoltat simțurile cu ajutorul mamei lor pentru a putea supraviețui alături de aceste entități. S-au adaptat. Dar oare chiar se poate trăi alături de aceste creaturi? Se înșeală Malorie atunci când se izolează și respinge contactul cu alți oameni, mai ales cu cei care cred că se poate conviețui împreună cu dușmanul ce nu trebuie văzut?

Toate astea încep să-l scoată din sărite.

El înțelege că Malorie a crescut într-o lume în care era ceva normal să privești afară, să vezi hambarul, și astfel să identifici orice semn de pericol. Dar băiatul nu crede că ea înțelege cu adevărat că el și Olympia pot face același lucru cu urechile. I-a tot lăudat pentru asta de-a lungul anilor, însă nesfârșitele ei măsuri de precauție scot la iveală ce crede cu adevărat: și anume că, fără ea, sunt doar niște copii neajutorați.

Noul adăpost ar fi trebuit să le fie casă. Să le ofere protecția și cele necesare supraviețuirii. Totuși, traiul celor trei a fost zguduit de prezența unui vizitator care le-a vorbit despre supraviețuitori. Mulți supraviețuitori. Și le-a lăsat dovezi. Liste cu nume. Acele nume o pun pe Malorie în postura de a alege să își regăsească rude dragi, crezute decedate de ani buni, sau de a rămâne „în siguranță”.

Are femeia curajul de a pleca la un nou drum? Unul mult mai îndepărtat și nesigur. Teoretic, ar trebui să ia un tren. Dar cum ar putea conduce cineva un tren fără a privi? Dacă totul este o capcană? Oare cât de șirete pot fi creaturile și ce ar fi în stare să facă pentru a-i face pe puținii supraviețuitori să le privească?

„Malorie” trebuie neapărat citită dacă „Bird Box. Orbește” a fost o lectură plăcută. Scriitura este frumoasă, traducerea este bună și cartea se citește cu ușurință și interes. E palpitantă și ține în suspans cititorul, transmițând din frica lui Malorie și din grija ei pentru cei doi copii.

Acest volum este mult mai palpitant decât primul. L-am citit cu sufletul la gură și am sperat mereu ca cei trei să ia deciziile cele mai bune și să fie în siguranță. De multe ori nu i-am înțeles, pe fiecare în parte. Pentru că fiecare are propria viziune și bucățica lui de adevăr. Micul lui secret. Într-un final, am aflat aproape tot. Aproape. Pentru că cel mai mare mister al acestei lumi tot nu mi-a fost dezvăluit.



Categorii:Autori străini, Cărți, Josh Malerman, Recenzii

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: