Până nu se răcește cafeaua (recenzie)

De Lady Dot on 12 mart. 2022 • ( 0 )

Fumiko nu putea accepta că femeia în roche albă era o fantomă. Dacă ar fi văzut-o fără să o poată atinge, atunci ar fi crezut-o pe Kazu. Nu doar că o atinsese, dar văzu că femeia avea… două picioare. Nu auzise niciodată de titlul cărții pe care o citea femeia în rochie albă, dar părea o carte obișnuită, pe care și-ar fi cumpărat-o din orice librărie. Fumiko țesu, pe loc, propria teorie: „Nimeni nu se poate întoarce în trecut. Cafeneaua nu te duce în trecut, dar cei de aici vând iluzia asta ca să-și atragă clienți. Primul obstacol e numărul regulilor absurde care îi fac pe clienți să nu-și mai dorească să se întoarcă în timp. Pentru cine a trecut de primul obstacol, atunci nu încape îndoială că povestea cu năluca e cel de-al doilea hop. Spun că femeia e o stafie ca să-i înspăimânte și să renunțe. Iar femeia nu reacționează tocmai ca să pară o nălucă – joacă teatru!”

Pana nu se raceste cafeaua - Toshikazu Kawaguchi

Autor: Toshikazu Kawaguchi

Număr pagini: 288

An apariție: 2021

Editura: Litera

Traducere: Iolanda Prodan

Titlul original: Kohi ga samenai uchi ni, 2015

Toshikazu Kawaguchi s-a născut în anul 1971, în Japonia. A scris, produs și regizat pentru grupul de teatru Sonic Snail. „Până nu se răcește cafeaua” este romanul de debut al autorului și este o adaptare după o piesă de teatru a autorului.

„Până nu se răcește cafeaua” a fost o lectură extrem de plăcută. Nu am fost la fel de mulțumită de traducere, dar ideea cărții mi s-a părut minunată.

Această carte ne poartă pe o alee din Tokyo, într-un subsol răcoros chiar și în cele mai călduroase zile de vară (lucru inexplicabil pentru clienții care nu vedeau nici un aer condiționat instalat), acolo unde functiona Funiculi Funicula, o cafenea veche și plină de mister. Acest loc este frecventat cam de aceiași clienți, care ocupă mereu aceleași locuri și își ocupă timpul în același fel.

Totuși, cafeneaua are ceva special. La Funiculi Funicula clienții găsesc mai mult decât tihnă, răcoare și cafea. În localul în care niciodată nu cântă muzica, există un loc special. Un scaun pe care te poți așeza și o cafea pe care o poți bea cât timp… te întorci în trecut.

Însă lucrurile nu sunt chiar simple. Există un set de reguli de la care clientul doritor să călătorească în trecut nu se poate abate. În primul rând, trebuie să ocupe acel scaun special. Și nu e tocmai simplu. De ce? Pentru că deja este ocupat de femeia în alb, fantoma unei cliente care nu a respectat regula timpului. Femeia în alb stă mereu pe acel scaun, citește și își bea cafeaua, cu o singură excepție: o singură dată pe zi se ridică pentru a merge la toaletă. Partea complicată pentru alți doritori de a se întoarce în timp este că niciodată nu se știe când femeia va părăsi scaunul. Mai mult, în cafenea nu poți ști nici dacă e noapte sau zi. Cele trei orologii care atârnă pe perete arată fiecare o altă oră. În această cafenea timpul parcă a stat în loc, fiecare clipă fiind trăită puțin… altfel.

O altă regulă importantă pentru cei care se întorc în timp este că nu se pot ridica de pe scaun.Este interzis. La fel cum prin călătoria lor nu pot schimba prezentul. Această regulă îi descurajează pe cei mai mulți doritori. Ce rost are să te întorci în timp dacă nu poți schimba nimic? Neputând să părăsești cafeneaua (de fapt, nici să mergi prin ea) este de la sine înțeles că una dintre reguli este ca persoana cu care vrei să te întâlnești să fi fost, la un moment dat, în cafenea.

Totuși, cea mai periculoasă regulă este cea conform căreia trebuie să termini de băut cafeaua înainte să se răcească. Consecințele sunt grave pentru clientul care nu respectă această regulă. Așa a ajuns femeia în alb clienta permanentă a cafenelei. Și cât de repede se răcește cafeaua mai ales atunci când întoarcerea în timp este pentru a vorbi cu o persoană decedată! Acestor clienți le este cel mai greu să respecte această regulă.

– Nu uitați… Beți cafeaua înainte să se răcească…
Atentă, Kazu începu să toarne încet cafeaua în ceașcă. Privindu-i mișcările delicate, elegante și nobile, Fumiko avu senzația că participa la un ceremonial străvechi. Odată cu fuiorul de abur care ieșea unduindu-se din cafeaua fierbinte, totul din jurul merei începu să se distorsioneze. Înspăimântată, închise ochii, simțind cum trupul ei se unduia aidoma aburului din cafea. Strânse pumnii cu și mai multă putere. „În felul ăsta nu am să fiu nici în prezent, nici în trecut. Am să mă împrăștii ca un fir de fum!”

Din păcate, nu putem afla motivele și poveștile tuturor celor care au folosit scaunul special al cafenelei. Dar, ne sunt prezentate întoarcerile în timp ale câtorva clienți. Sunt extrem de emoționante. Cel mai mult m-a impresionat povestea soților Fusagi. Bărbatul suferă de Alzheimer și își petrece mult timp în cafenea așteptând eliberarea locului. Atunci când soția sa află că acesta dorește să se întoarcă în timp pentru a-i da o scrisoare pe care nu a avut curajul să i-o înmâneze la momentul potrivit, femeia în alb tocmai merge la baie, lăsând locul gol. Curiozitatea, grija și dragostea față de domnil Fusagi o fac pe Kotake să profite de oportunitate și merge în trecut pentru a primi scrisoarea de la soțul său.

Prezentul nu poate fi schimbat, dar întoarcerea fiecărei persoane în timp și recuperarea unui moment, a unui gest sau a unui cuvânt schimbă, de fapt, modul de înțelegere și de raportare la prezent. Cum ar fi să poți să îți ceri iertare de la o rudă căreia i-ai greșit în mod repetat și care a decedat? Sau să afli de ce partenerul tău a ales să plece în altă țară și să își urmeze visul de o viață, în loc să rămână alături de tine? Cum ar fi să poți să îți vezi copilul nenăscut sau mama necunoscută?

„Până nu se răcește cafeaua” este o carte despre recuperarea momentelor pierdute, despre retrăirea clipelor suprimate din orgoliu, frică, timiditate sau percepție eronată. „Până nu se răcește cafeaua” este mai mult decât o poveste. Este o călătorie în timp oferită cititorului însuși, o pârghie către propriul suflet, un context de analiză a regretelor și durerilor neînțelese sau nerezolvate în trecut. „Până nu se răcește cafeaua” este o dovadă a importanței cuvântului și a comunicării. Este șansa unei retrospective și o lecție pentru viitor. „Până nu se răcește cafeaua” mi-a reamintit că timpul este trecător, scurt, dar și relativ.