Băiatul Echo (recenzie)

Nu mai visasem niciodată.

În Spania, când mă reîncărcam, coboram într-un neant întunecat. În nesomnul pustiu al androizilor. Știam că nu eram făcut să visez; niciun Echo nu visase vreodată, după câte știam. Dar iată că am avut un vis, indubitabil și incontestabil.

[…]

Mi-am dat seama, chiar și în vis, că aceasta era frumusețea. Nici frumusețea nu era ceva pe care să-l recunoască un Echo. Nu exista un motiv logic pentru care s-o recunosc. Eram făcut să cunosc perfecțiunea matematică, să înțeleg simetria și echilibrul, armonia formelor și alte asemenea lucruri. Poate că Audrey nu era perfectă dacă era s-o descrii în termeni matematici. Poate că numai chipul unui Echo ar putea fi perfect în termeni matematici. Dar ea era perfectă într-un fel mai intens și mai impunător. În unicitatea ei. În modul cum numai o ființă umană poate fi perfectă.

Îmi amintesc și un sentiment de mâhnire lăsat de acel vis; mâhnirea că eu nu voi putea niciodată s-o fac să zâmbească sau să râdă așa. Că nu va vedea în mine decât imitația sinistră a unui om.

Baiatul Echo - Matt Haig

Autor: Matt Haig

Număr pagini: 448

An apariție: 2015

Editura: Trei

Traducere: Luminița Gavrilă

Titlul original: Echo Boy, 2014

Matt Haig este scriitor și jurnalist, născut în anul 1975 în Marea Britanie. Este un scriitor prolific, iar multe dintre cărțile sale au avut un succes răsunător. Printre cele mai cunoscute cărți ale lui Matt Haig se numără: „The Last Family in England”(2004), „Shadow Forrest”(2007), „Runaway Troll” (2008), „Umanii” (2013), „Băiatul Echo” (2014), „Câteva motive să iubești viața”(2015), „Un băiat numit Crăciun” (2015), „Cum să oprești timpul”(2017), „Gânduri de pe o planetă nervoasă”(2018), „Biblioteca de la Miezul Nopții”(2020).

„Băiatul Echo” este o poveste science fiction captivantă. Acțiunea se desfășoară într-un viitor în care omenirea a avansat foarte mult din punct de vedere tehnologic. Atât de mult, încât nici androizii Echo nu mai sunt simple mașinării.

Cartea îi are în prim plan pe membrii familiei Castle. Dar, nu doar cei din familia Castle fac parte din două tabere. Majoritatea populației este împărțită în funcție de punctul de vedere pe care fiecare îl are în legătură cu androizii Echo. Alex Castle este unul dintre marii producători de tehnologie modernă, de androizi și deține controlul poliției și a altor instituții importante. Este un fel de rege. Fratele său, este în totală opoziție. Consideră greșită existența acestor androizi și a unei tehnologii atât de avansate. Este unul dintre membrii activi ai celor care se opun activității lui Alex Castle.

Chiar dacă este împotriva androizilor Echo, fratele lui Alex Castle ajunge să dețină o astfel de mașinărie în casa sa, atât pentru a primi ajutor în urma accidentului avut, cât pentru a-i oferi fiicei sale, Audrey, posibilitatea de a avea parte de cea mai bună educație.

– Sunt neuropaduri, a spus unchiul Alex. Ceva mult mai bun decât capsulele revitalizante de ștergere. Îndepărtează durerea fără să șteargă memoria sau să afecteze sănătatea mentală. Monitorizează activitatea creierului și o reglează prin electromagnetism. Probabil că în momentul ăsta undele tale cerebrale oscilează puternic. Astea liniștesc apele agitate ale minții și le transformă într-un lac liniștit, a adăugat el zâmbind.

Mi-a lipit discurile de tâmple.

– Își schimbă instantaneu culoarea pentru a se adapta la nuanța pielii. Gata. Vei simți aproape imediat efectele. Este un produs nou-apărut. Va ieși pe piață abia anul viitor.

A avut dreptate.

Am simțit efectele imediat. Durerea emoțională compleșitoare din urmă cu câteva secunde începea să dispară și în locul ei… ei bine, nu mai simțeam nimic. Era un vid, o neutralitate, un nesfârșit nimic.

Lumea în care Audrey s-a născut nu mai păstrează prea multe din lumea pe care o cunoaștem noi. Distanțele dintre orașe se parcurg în doar câteva minute, iar până pe Lună se ajunge în aproximativ jumătate de oră. Cu ajutorul unor capsule special construite poți să vizitezi locuri sau să te vezi cu persoane care sunt la mare distanță sau chiar nici nu mai trăiesc. Ceea ce știe Audrey despre lumea dinaintea tehnologiei află de la tatăl său, din comentariile și criticile pe care bărbatul le are mereu la adresa noului trai al omenirii. Alissa, androidul Echo al familiei produs de o companie concurentă celei deținute de Alex Castle, o ia razna și îi omoară pe părinții lui Audrey. Țintă era și fata, dar instictul de supraviețuire i-a oferit abilitatea de a scăpa de androidul criminal. Cum poate un android să ucidă?

Ajunsă în casa unchiului său, Audrey este înconjurată de androizi Echo. Frica și spaima sunt la intensitate maximă pentru tânara care abia a scăpat de atacul unuia. Totuși, androidul numit Daniel îi atrage atenția prin insistența cu care încearcă să ajungă la ea și o face să simtă teamă constant. Tehnologia însă îi oferă posibilitatea de a se ascunde de vâltoarea sentimentelor pe care ar fi trebuit să le simtă. Totul pentru scurt timp. Nu durează mult până când Audrey realizează că nu o defecțiune întâmplătoare a facut-o pe Alissa să îi omoare părinții și că Daniel este un Echo cu totul și cu totul special.

Daniel este un prototip total special. Modul în care a fost creat îi oferă acestuia… umanitate. Simte durere, ceea ce este total nou pentru androizii Echo. Dar, unicitatea lui Daniel constă în faptul că poate simți mult mai multe sentimente. Inclusiv dragoste.

Ar putea un om să iubească un Echo? Dar un Echo ar putea să iubească un om? Prima întrebare se punea mereu în show-uri proaste de holo-viziune. Mereu apăreau reportaje despre vreun bărbat trist care se îndrăgostea de un Echo pe care îl cumpărase doar pentru că arăta bine. Se sărutau, făceau sex și tot tacâmul. Desigur, un Echo nu se simțea niciodată excitat, dar pentru unii oameni nici nu conta câtă vreme acesta îndeplinea sarcina comandată.

Mie mi se păruse întotdeauna că era o chestie cam perversă. Poate că încă era cam perversă. Dar această perversitate provenea din faptul că androizii erau diferiți. Nu din cauza corpului lor care, în principiu, semăna cu unul omenesc – doar că era superior – și putea să funcționeze la fel dacă i se cerea. Aveau sânge – sigur, un sânge cu puține celule albe, dar era totuși sânge. Sânge pompat în corp de o inimă care nu ceda niciodată.

Nu. Mie mi se păruse ceva pervers pentru că androizii erau altfel decât noi. Nu simțeau emoții. Erau computerizați. Dar dacă n-ar mai fi fost atât de diferiți?

Povestea acestei cărți este frumoasă, emoționantă și captivantă. Profunzimea subiectului îți dă de gândit. Când o mașinărie poate fi considerată umană? Ce înseamnă de fapt să fii uman?

Traducerea este bună, cartea nu conține greșeli și se citește pe nerăsuflate. Finalul emoționează peste măsură. Povestea lui Audrey și a lui Daniel îl face pe orice cititor să se înfioare de pericolul și suferințele la care cei doi ajung să fie expuși. Vor reuși să scape de moartea ce îi așteaptă pe fiecare dintre ei? Unde te poți ascunde pe o planetă care este controlată de regele tehnologiei? Cum poți supraviețui într-o lume în care toți cei care au putere vor să dispari, iar cei care nu ar vrea să dispari nu au nicio putere?

Recomand cu mult drag această carte. Este mai mult decât o poveste SF. Este o poveste despre umanitate, dragoste, loialitate, pierdere, suferință, altruism și sensibilitate.



Categorii:Autori străini, Cărți, Matt Haig, Recenzii

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: