Ca femei, suntem renumite pentru dorința noastră constantă de a achiziționa obiecte vestimentare și accesorii. Niciodată nu sunt prea multe. Niciodată nu sunt destule, de fapt. Dorim mereu să ne reinventăm și să ne redescoperim, iar pentru acest lucru avem nevoie de resurse.
Personal, îmi plac hainele clasice. Acele articole care te salvează oricând de un eșec vestimentar. Să nu vă imaginați că mă îmbrac doar în alb și negru și că totul, chiar totul, e clasic în garderoba mea. Cu siguranță nu! Accesoriile și papucii sunt „condimentele” ținutelor mele. Cu ajutorul acestora ofer personalitate oricărei ținute, ofer o „față” nouă oricărui articol vestimentar clasic din dulapul meu.
Totuși, în ultima perioadă sunt mai cumpătată în ceea ce privește achiziția de îmbrăcăminte și încălțăminte. De ce? Pentru că am devenit mai conștientă de importanța conservării resurselor. Este de-a dreptul îngrijorător cât de multe haine sunt anual aruncate pe această planetă. Ca să nu mai pomenesc că încă există oameni care au dificultăți în a-și asigura necesarul de îmbrăcăminte sau încălțăminte. Pentru că unii irosesc, alții umblă cu papucii rupți sau fără geacă în sezonul rece. Cum putem folosi înțelept resursele pe care le avem, chiar și în domeniul vestimentar?
Reutilizarea hainelor este un trend la modă
Reutilizarea hainelor este un mod de a face bine planetei, dar și propriului buzunar. Pentru a fi în trend, nu este de ajuns să cumperi articole vestimentare fără cumpătare. Moda sustenabilă este calea către o garderobă variată, de calitate și la un preț rezonabil. Astfel de produse sunt oferite de Second-Hand.ro, un magazin online de unde ne putem cumpăra obiectele vestimentare dorite. Am găsit multe produse pe placul meu, atât outlet, cât și second hand, de la branduri de renume. Este simplu să cumpăr piesele vestimentare care mi se potrivesc de la acest magazin online second hand. Produsele sunt selectate cu atenție, nu prezintă urme vizibile de utilizare și sunt la prețuri accesibile. Calitatea materialelor și aspectul produselor comandate m-au făcut să nu îmi doresc să mai renunț la ele. Uneori, chiar și atunci când mărimea nu îmi era potrivită. Totuși, cele 14 zile în care puteam returna produsul îmi calmau euforia de moment și îmi luam ceva pe măsura mea la schimb. Un mare avantaj al acestui magazin online este dat de produsele noi adăugate zilnic pe site.

Trăim într-o perioadă plină de diversitate. Avem multe opțiuni și ne dorim să ne bucurăm de tot ce apare nou. Câteodată, bugetul ne împiedică să cumpărăm tot ceea ce ne-ar cere sufletul, dar asta nu se întâmplă când este vorba de încălțăminte de calitate. Putem să ne bucurăm de confort cu încălțăminte second hand fără să cheltuim sume impresionante.

O mare pasiune de-a mea, și sunt sigură că nu sunt singura, este reprezentată de genți. Atingerea acestor obiecte dichisite, textura pielii, formele inedite, compartimentele, culorile și modelele lor ne fac să ne îndrăgostim de fiecare gentuță în parte. Sunt încântată de fiecare achiziție pe care am făcut-o de pe Second-Hand.ro, dar gențile outlet sunt adevărata mea mândrie!

Primăvara îmi face mereu „poftă” de ceva nou. Mă face să îmi doresc un refresh al garderobei. M-am lăsat inspirată de produsele de pe Second-Hand.ro și mi-am achiziționat o nouă pereche de blugi (niciodată nu sunt destui), o rochie și, normal, o geantă. Abia aștept să sosească comanda pentru a le putea proba și a mă putea bucura de momente însorite în noile veșminte. Voi ce obiceiuri sustenabile aveți în materie de fashion?
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2022.
Categorii:Lucruri și locuri
Lasă un răspuns