Câmpul cu iarbă neagră (recenzie)

De Lady Dot on 16 mai 2022 • ( 0 )

Avery era cel care văzuse imaginea de ansamblu, Avery știa că adevărata valoare a vieții umane nu însemna chiar nimic. Să iei o viață era totuna cu a nu o lua; această conștiință era doar o barieră autoimpusă împotriva plăcerii; suferința era atât de trecătoare, încât milioane de copii ar putea fi torturați și uciși într-o singură clipire a ochiului cosmic.

Autor: Belinda Bauer

Număr pagini: 299

An apariție: 2012

Editura: Litera

Traducere: Valentin Vidu

Titlul original: Blacklands, 2009

Belinda Bauer este o scriitoare britanică, născută în anul 1962. Trăiește în Țara Galilor și a publicat primul său roman, „Câmpul cu iarbă neagră” în anul 2009. Pentru această carte a primit premiul Gold Dagger pentru cel mai bun thriller în 2010, din partea Crime Writers’ Association. Ulterior, a mai publicat „Darkside” (2011), „Finders Keeper” (2012), „Rubbernecker” (2013), „The Facts of Life and Death” (2014), „The Shut Eye” (2015), „The Beautiful Dead” (2016), „Snap” (2018) și „Exit” (2021).

„Câmpul cu iarbă neagră” este un thriller savuros, traducerea și editarea fiind fără cusur, contribuind astfel la transmiterea cu acuratețe a sentimentelor și senzațiilor pe care personajele cărții le trăiesc.

Steven Lamb, un băiat de 12 ani, este personajul principal. Sau așa îl percepem noi, cititorii. În viața lui Steven, băiatul nu se simte și nu este personajul principal. Toată viața familiei lui Steven este dată peste cap atunci când Billy, unchiul lui Steven, este dat dispărut. Cel mai probabil, Billy a fost omorât atunci când avea unsprezece ani, dar presupusul ucigaș nu a putut fi acuzat de această crimă în lipsa cadavrului. Totuși, posibilul asasin este condamnat la închisoare pentru violarea și uciderea altor copii, trupurile unora dintre aceștia fiind găsite îngropate chiar în preajma casei lui Steven.

Dorindu-și ca familia sa să revină la normal, visând la afecțiunea și iubirea pe care mama și bunica sa nu mai erau capabile să i-o ofere din cauza evenimentelor din trecut, Steven decide că poate și trebuie să îl găsească pe unchiul Billy. Descoperirea cadavrului unchiului său ar putea să o facă pe bunica sa să accepte faptul că Billy este mort și să nu îl mai aștepte zilnic să se întoarcă acasă. Certitudinea morții lui Billy ar putea aduce liniștea în familie și îmbunătățirea relației dintre mama lui Steven și bunica acestuia.

Billy și Steven nu s-au cunoscut. Nu era posibil, având în vedere vârsta fragedă la care Billy a dispărut. Chiar și așa, Billy era o prezență constantă în viața lui Steven. Chiar și camera băiatului dispărut era păstrată neschimbată, iar lui Steven și fratelui său le era interzisă intrarea în acea încăpere.

Steven avea un singur prieten bun: Lewis. La început, căutările lui Steven au fost făcute alături de prietenul său, singurul care știa de planul lui Steven de a găsi cadavrul băiatului dispărut. În timp, săpăturile lui Steven nu au mai prezentat interes pentru Lewis, iar relația băieților s-a răcit.

Determinarea lui Steven este impresionantă pentru un băiat de vârsta lui. Acesta a săpat ani întregi, la întâmplare, sperând ca în orice moment să descopere rămășițele unchiului său și să poată avea o copilărie normală.

Nu s-a simțit niciodată curat. Nici când venea din mlaștina noroiasă, nici când ieșea din cada cu apă călduță pe care o împărțea cu Davey, nici când se scula din patul în care dormeau amandoi și nici când își trăgea pe el cămașa pentru școală, pe care o purtase și cu o zi înainte.
Ce se întâmplase cu el? Steven simțea că i se tulbură mințile. Cum se întâmplase? Unde dispăruse? Cândva, cumva, băiețelul care era dispăruse și fusese înlocuit de un altul. Noul Steven nu se uita la Meciul Zilei și nu stătea la coadă la Blue Dolphin pentru bezele de 50 de penny. Nu își dorea, mai mult ca orice, un abțibild cu Steven Gerrard în colecția sa Soccer Stars. Noul Steven era aici în fiecare după-amiază, mâncând sendvișuri mucegăite, scormonind încet pământul cu o cazma ruginită și căutând moartea.
Asta era viața lui, de trei ani de zile. Trei ani! Se simțea ca un condamnat care tocmai își aflase sentința. Gândul la cei trei ani pe care îi irosise era la fel de șocant ca și cum abia ar fi urmat să-i irosească. Ce se întâmplase cu el? Unde dispăruse?

Succesul se lăsa așteptat, iar Steven era un baiat inteligent, nu doar perseverent. Descoperind identitatea presupusului criminal, băiatul îi trimite acestuia o scrisoare și îi solicită informații cu privire la locul în care este îngropat Billy. Deținutul, necondamnat pentru moartea lui Billy, este captivat și incitat de modul în care Steven reușește să îi ceară informații și începe un joc prin care să își domine corespondentul.

Steven reușește să intre în mintea criminalului, să îi descopere tipologia și să îi trezească interesul. Din păcate, criminalul este abil și inteligent, iar corespondența cu un copil, despre un alt copil decedat, poate trezi mari plăceri ispititoare în pedofilul închis.

„Câmpul cu iarbă neagră” ne poartă și prin mintea pedofilului criminal, îi înțelegem plăcerea și pasiunea pe care a simțit-o pentru fiecare victimă, dar și dezgustul și lipsa de empatie față de viața fiecărui copil ce i-a căzut în plasă. Arnorld Avery, pedofil și criminal cu sânge rece, nu își regretă faptele. Nu simte nici acum, după ani întregi petrecuți după gratii, regrete sau milă pentru victimele sale. Din contră, amintirea fiecărui copil abuzat și chinuit este o plăcere pentru odiosul bărbat.

După fiecare crimă – și fiecare îngropare – trebuia să se spele și să se tot spele.
Curățenia era un lucru aproape sacru pentru el.
Strangularea era cea mai curată metodă, dar unii dintre ei vomitau, alții urinau de spaimă, alții, și mai rău. Iar atunci când o făceau, pasiunea îi era sufocată de dezgust și îi detesta pe toți, pentru că îi distruseseră plăcerea. Nu o dată fusese nevoit să pună furtunul pe ei, înainte să-i termine, pentru că nu mai putea suporta.
Iar când erau morți, îi provocau repulsie. Inclusiv lacrimile de neajutorare, care-l ațâțau atât de tare când erau în viață, se transformau în urme lipicioase și dezgustătare pe fețele lor reci.

Viața lui Steven m-a impresionat. M-a sensibilizat singurătatea și suferința din sufletul acestui copil. M-a impresionat dorința lui de a repara lucrurile stricate de egoismul și răutatea unui adult imoral și perseverența de care a dat dovadă. Am urât criminalul, mai ales atunci când am realizat că Steven este într-un real pericol. Am simțit suspansul, frica, durerea și oroarea.

Cruzimea din mintea lui Avery șochează. Sentimentele trăite de Steven uimesc. Iar scriitura (dar și traducerea) transmit cu ușurință toate aceste trăiri cititorului. Discuția dintre un criminal atât de atroce și un copil, care din inocență și lipsă de afecțiune ajunge să inițieze și să poarte o astfel de corespondeță secretă, mi se pare de-a dreptul captivantă. „Câmpul cu iarbă neagră” a fost pentru mine una dintre acele lecturi care rămân în suflet, care ating un punct sensibil și care lasă urme.