Un drum lung până jos (recenzie)

OARE E POSIBIL

ca o îmbrățișare

să cojească pielea

timpului,

bucățelele bătătorite

și cele roase,

peticele uscate

iritate

și iritante,


părțile care sângerează?

Un drum lung pana jos - Jason Reynolds

Autor: Jason Reynolds

Număr pagini: 306

An apariție: 2018

Editura: Epica

Traducere: Shauki Al-Gareeb

Titlul original: Long Way Down, 2017

Jason Reynolds este un autor american născut în anul 1983. Locuieșt în Washington și este considerat actualul ambasador național pentru literatura pentru tineri. Acesta a publicat romane, dar și poezii, dedicate tinerilor adulți.

Jason a început să scrie de la o vârstă fragedă. La 10 ani a scris o poezie la moartea bunicii sale. Această poezie a fost imprimată pe programul de înmormântare. Și-a urmat pasiunea și a continuat să scrie și să publice poezii.

În anul 2014 a publicat primul său roman, „When I Was the Greatest”. A urmat seria „Ghost” formată din: „Ghost” (2016), „Patina” (2017), „Sunny” (2018) și „Lu” (2018). A mai publicat „As Brave As You” (2016), „Miles Morales: Spider-Man” (2017) și „Look Both Ways” (2019).

„Long Way Down” (2017) este un roman în versuri pentru care Jason Reynolds a primit mai multe premii. „Un drum lung până jos” este o carte inedită, pe care am descoperit-o de curând, prin intermediul acesteia luând prima dată contact cu o lucrare a lui Jason Reynolds.

Această carte se citește în cateva ore, chiar dacă are 300 de pagini. Traducerea și editarea păstrează din farmecul și melodicitatea operei lui Jason, uimind și captivând cititorul. Chiar dacă mi-a plăcut mult să parcurg acest roman inedit, „Un drum lung până jos” este o carte care merită citită în limba originală; ca orice poezie, de altfel.

În cărțile lui Reynolds regăsim personaje aparținând unor minorități, puse în situații și contexte moderne. În cazul cărții în discuție, îl avem în prim-plan pe Will, un tânăr care dorește să își răzbune fratele împușcat.

După moartea lui Shawn, fratele mai mare al lui Will, acțiunea cărții este centrată asupra ideii de răzbunare. Și nu pentru că Will este o persoană violentă, ci pentru că trebuie să respecte regulile din cartier.

NR. 1:

SĂ NU PLÂNGI

1. N-o face.

2. Orice ar fi.

NR. 2:

SĂ NU TORNI

1. N-o face.

2. Orice ar fi.

NR. 3:

SĂ TE RĂZBUNI

1. Fă-o.

2. Orice-ar fi.

În lumea lui Will, aceste reguli trebuie respectate. Sunt, poate, chiar cele mai importante lucruri de care trebuie să țină seama. Aceste reguli scurte și clare se transmit din generație în generație.

Fratele lui Will a fost omorât. Nu este prima crimă ce a avut loc în cartierul său. Dar, este prima crimă pentru care Will trebuie să aplice cea de-a treia regulă: „Să te răzbuni”.

DUPĂ ÎMPUȘCĂTURI

eu și Tony

am așteptat, cum facem mereu,

ca vacarmul să înceteze,

înainte să ridicăm capetele

și să ne uităm în stânga și-n dreapta


pentru a număra cadavrele.

De data asta

era numai unul.

Știe unde avea ascuns fratele său pistolul. Bănuiește cine este criminalul. Atât este necesar pentru a duce la îndeplinire „codul de onoare” pe care trebuie să îl respecte fiecare membru al cartierului.

Din momentul părăsirii casei pentru a duce la îndeplinire misiunea de răzbunare a morții fratelui său, acțiunea cărții se desfășoară într-un lift, în timpul coborârii celor opt etaje pe care Will trebuie să le străbată pentru a putea ajunge în stradă și pentru a putea căuta presupusul criminal al fratelui său.

E „un drum lung până jos” pentru Will, liftul având câte o oprire la fiecare etaj. De fiecare dată, câte o nouă persoană intră în lift, iar timpul până la următoarea oprire este revelator, acaparant și extrem de emoționant pentru tânăr.

Această coborâre este specială, iar fiecare persoană cu care intră Will în contact până la parter reprezintă o experiență spectaculoasă. Printre cei cu care intră în contact se numără tatăl, unchiul, prietena din copilărie și, chiar Shawn. Da, cu toții sunt decedați. Fiecare a murit dintr-o nedreptate.

Will descoperă detalii despre viața și cauza morții persoanelor de care știa atât de multe, dar nu apucase vreodată să le cunoască.

RÂCA


e transmisă pe-aici urmașilor precum

un tricou de firmă. Mereu prea mare.

Niciodată călcat.


e moștenită precum un cufăr cu

aur fals sau o hartă de comori care

nu duce nicăieri.


a bătut la viața fratelui meu,

a dărâmat nenorocita aia de ușă și i-a

luat tot, mai puțin lanțul de aur.

Am parcurs cele opt etaje alături de Will și am simțit toată încărcătura emoțională a discuțiilor dintre acesta și cei care și-au făcut apariția în timpul coborârii. Am înțeles destinul tragic al personajelor și am simțit durerea fiecăruia în parte.

În cartier era un cerc vicios. Moartea aducea moarte. Respectarea regulilor era necesară, dar trebuia făcută cumpătat și nicidecum impulsiv.

„Un drum lung până jos” reprezintă un exemplu de afundare în durere și ură, dar și un mod de a analiza situația, Will fiind ajutat să vadă situația dincolo de tragedia care a avut loc și care i-a zguduit sufletul din temelii.

Mi-a plăcut această carte, chiar dacă m-a făcut să simt atât de multă durere. Apreciez modul în care Reynolds atrage atenția asupra anumitor pături sociale și a conduitei din interiorul lor. Reynolds transmite un mesaj de suflet acolo unde societatea nici nu privește. Reușește să arate că trebuie o judecată mai clară acolo unde stăpânește impulsul. Reynolds prin cuvintele sale face artă, dar și educație. Abia aștept să citesc și altceva scris de acest autor atât de promițător!



Categorii:Cărți, Jason Reynolds, Recenzii

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: