După ce ai omorât un om nu mai e cale de întoarcere.
Acum îmi dau seama de asta. Îmi dau seama că am devenit cu totul altcineva.
E ca și când te-ai naște din nou, presupun. Dar nu o naștere obișnuită – e o metamorfoză. Ceea ce răsare din cenușă nu e o pasăre Phoenix, ci o făptură mai urâtă: diformă, neputând să zboare, un prădător care își folosește ghearele ca să taie și să sfâșie.
Simt că mă controlez acum, scriind asta. În acest moment sunt calm și sănătos la cap.
Dar nu sunt un singur eu.
Mai devreme sau mai târziu, celălalt eu o să se ridice, setos de sânge, nebun și căutând răzbunare. Și n-o să aibă tihnă până n-o află.
Eu sunt doi oameni în aceeași minte. O parte din mine îmi păstrează secretele – doar ea știe adevărul -, însă e ținută prizonieră, închisă, sedată, nu este lăsată să vorbească. Găsește o supapă atunci când paznicul ei e neatent o clipă. Când sunt beat, sau adorm, încearcă să vorbească. Dar nu-i ușor. Comunicarea vine cu întreruperi – un plan de evadare cifrat dintr-un lagăr de prizonieri de război. În clipa în care ajunge prea aproape, un paznic încâlcește mesajul. Se înalță un zid. Un vid îmi umple mintea. Amintirea pe care mă străduiam s-o dibui se evaporă.
Dar o să perseverez. Trebuie. Cumva, o să-mi aflu calea prin fum și întuneric și o să iau legătura cu ea – partea mea întreagă la minte. Partea care nu vrea să vatăme oameni. Îmi poate spune multe. Multe lucruri pe care trebuie să le știu. Cum și de ce am ajuns așa – așa de departe de ceea ce voiam să fiu, așa de plin de ură și furie, așa de strâmb pe dinăutru…
Sau mă mint singur? Am fost întotdeauna așa și n-am vrut să recunosc?
Nu. N-o să cred asta.
La urma urmei, oricine are dreptul să fie personajul pozitiv în propria-i poveste. Așa că trebuie să mi se îngăduie să fiu personajul pozitiv în povestea mea. Cu toate că nu sunt.
Sunt personajul negativ.
Autor: Alex Michaelides
Număr pagini: 384
An apariție: 2021
Editura: Litera
Traducere: Dana-Ligia Ilin
Titlul original: The Maidens, 2021
Alex Michaelides s-a născut în Cipru, în anul 1977. A scris scenarii pentru filme și a debutat ca autor în anul 2019 cu romanul „Pacienta tăcută”. „Fecioarele” este cea de-a doua sa carte, publicată în anul 2021.
„Fecioarele” este o carte pe care am citit-o imediat ce am terminat „Pacienta tăcută”. Nu recomand acest lucru. M-am grăbit și am ciobit din farmecul acestei povești captivante, plină de mister, mitologie, istorie și suspans.
Cartea „Fecioarele” îmbină armonios atât de multe lucruri, încât aveam nevoie de timp pentru a le putea simți la adevărata lor intensitate. Din acest motiv, a durat destul de mult timp până să scriu despre ea.
Fecioarele
Personajul principal al cărții este Mariana, o femeie care suferă după Sebastian, iubitul decedat în condiții parcă decise de zeitățile grecești. Durerea pierderii este împletită cu sentimentul de vinovăție și cu simbolistica contextului morții.
Totuși, Mariana este nevoită să treacă peste propria durere atunci când Zoe, nepoata sa, o anunță că în campus a avut loc o crimă și îi solicită ajutorul. Tara a fost prietena tinerei Zoe, iar moartea misterioasă pare a fi doar începutul unui lung șir de tragedii.
Reîntoarcerea în campusul Universității din Cambridge este grea din punct de vedere emoțional pentru Mariana. Acolo îi vor fi reîmprospătate amintirile cu Sebastian, dar femeia nu își poate lăsa nepoata singură într-o astfel de situație. Nu i-a fost ușor nici să își părăsească pacienții din grupul de terapie, dar este nevoită să își prioritizeze viața personală în pofida celei profesionale.
„Fecioarele” este o carte plină de simbolism, iar Mariana descoperă că Tara era membră în grupul secret condus de profesorul Edward Fosca, grup numit „Fecioarele”.
– Dați-mi voie să vă spun ceva – despre aceasta este vorba în vechile piese de treatru grecești. Ce înseamnă să fii om. Ce înseamnă să fii viu. Și dacă vă scapă asta atunci când le citiți, dacă nu vedeți în ele decât o mână de vorbe moarte, atunci vă scapă cu totul afurisitul de miez. Vreau să spun, nu doar al pieselor – ci al vieții voastre, chiar acum. Dacă nu sunteți conștienți de transcendență, dacă nu percepeți gloriosul mister al vieții și morții din care sunteți destul de norocoși să faceți parte – dacă asta nu vă umple de bucurie și de venerație… atunci ați putea la fel de bine să nu fiți vii. Acesta este mesajul tragediilor. Participați la minunare. De dragul vostru – de dragul Tarei -, trăiți-o.
Întreaga investigație îl indică pe profesor ca fiind criminalul, însă poliția nu crede în suspiciunile și dovezile Marianei. Crimele se înmulțesc, iar zeitățile grecești par tot mai prezente în dinamica activităților din campus.
„Fecioarele” este o carte psihologică în care mitologia se îmbină cu groaza. Moartea și viața sunt elemente principale ale acestei povești pline de dragoste, dar și de trădare. Suferințe ale trecutului își ramnifică efectele asupra personajelor și supraviețuiesc în timp.
Nu îmi amintesc să fi avut nemulțumiri legate de traducerea și editarea acestei cărți. Acțiunea m-a captivat atunci și mă răscolește încă, luni mai târziu. Finalul a fost neașteptat. Această lectură menține cititorul într-un continuu suspans, curiozitatea și tensinea crescând pe tot parcursul cărții.
Am spus deja că am început această carte imediat după ce am terminat „Pacienta tăcută”. Și mă refer imediat. În următoarele 10 minute. Ăsta a fost pentru mine un lucru puțin neplăcut, pentru că nu am reușit să mă desprind de atmosfera acelei cărți și să intru în lumea mitologică a „Fecioarelor”. Și nu pentru că această carte nu are puterea de a te lua cu totul în mrejele ei, ci pentru că am regăsit și aici personaje din „Pacienta tăcută”. De exemplu, am înțeles cine și în ce condiții i-a spus lui Theo Faber de spitalul la care este internată Alicia.
Cărțile lui Alex Michaelides m-au fascinat și m-au captivat irevocabil. Le recomand pe amandouă, cu pauza de rigoare între lecturi.
Distribuie pe:
Categorii:Alex Michaelides, Autori străini, Cărți, Gânduri, Recenzii
Bookmymind 
Lasă un răspuns