Măritată cu forța (recenzie)

De Lady Dot on 8 oct. 2020 • ( 1 )

Autor: Leila, Marie-Therese Cuny

Număr pagini: 219

An apariție: 2006

Editura: Rao

Traducere: Oana Catalina Popescu

Titlul original: Mariee de force, 2004

Mă numesc Leila, am douăzeci și unu de ani, sunt născută în Franța, dar marocană prin tradiție.

Aceste informații ar trebui să ne fie de ajuns pentru a ne imagina că povestea de viață pe care o citim va fi ruptă parcă, dintr-o altă lume.

Pentru fetele marocane, tradiția impune un alt stil de viață, o altă mentalitate și perspectivă de a primi relațiile interumane.

E de presupus că am drepturi, dar ele nu îmi servesc la nimic.

Mărturia Leilei este cutremurătoare, profunzimea senzațiilor și sentimentelor pe care le descrie sunt de o transparență impresionantă. Puterea de raționalizare și psihanaliză a femeii dau poveștii nefericite alura unei lecții de viață, la toate nivelurile conștiente sau subconștiente, construind astfel această carte-document, această mărturie a supliciilor de care au parte femeile marocane prin tradiție.

Lucrurile prin care a trecut Leila nu sunt nemaiauzite, inclusiv în cultura noastră. Ceea ce șochează, în realitate, este simpla existență a acestei mentalități, încă. Discrepanța dintre perspectivele culturale este atât de mare, încât face ca lucrurile să pară ireale.

Ordinea și interdicțiile se înfingeau în creierul meu ca niște ace. Eu nu îmi aparțineam, eram un obiect, instrumentul familiei, ea mă teleghida.

Suferințele Leilei au fost suferințele multor femei, din multe societăți și culturi. Dar Leila a avut parte de toate într-o singură viață. Chinurile și abuzurile a căror victimă a fost, întrec imaginația și creează impact emoțional.

Mai mult decât atât, revoltele împotriva stilului de viață, împotriva tradițiilor și obiceiurilor culturale au făcut din Leila o „deschizătoare de drumuri”, o pionieră în acest sens. Ceea ce pentru noi poate părea o alegere simplă, pentru femeile ca Leila reprezintă mai puțin decât o iluzie. Nu doar că este imposibil de obținut libertatea în fața autorității masculine, dar nici nu este de dorit. Implementarea ideilor și inocularea unei anumite conduite sociale și culturale este atât de intensă, încât fetele ajung să nu poată gândi în nume propriu.

Încă de mică a tânjit după atenția și iubirea celor din jur. Dar micuța Leila era departe de a-și imagina ce avea să trăiască. Cât de mult suferă fetele care au parte de un astfel de trai! Să fii abuzată și să nu poți spune nimic despre asta… Să ai dreptate doar pentru că ești bărbat și să nu fii crezută doar pentru că ești femeie! Să îți fie rușine să ceri ajutor, tocmai pentru a păstra reputația celor care te asupresc?! Este revoltător, sfâșietor și totuși, realitatea multor femei.

Căci cu cât creșteam, cu atât regulile erau mai greu de suportat.

Crescută și educată în Franța, Leila a avut posibilitatea vizualizării unei alte perspective de viață, unei alte culturi și a unei alte mentalități. Construcții sociale bazate pe principii și credințe diferite, mentalitatea marocană, a maghrebienilor mai exact, și cea franțuzească nu se prea „înțelegeau”. Libertatea de gândire și exprimare, specifică societății franceze, era într-o clară contradicție cu conceptele societății marocane (și în special pricipiilor maghrebienilor).

Este teribilă rușinea asta care ne țintuiește-n loc. Rușinea de a fi bătută, rușinea de a fi închisă, rușinea de a fi căsătorită. Rușinea de a-i minți pe oamenii fericiți. Rușinea de a nu găsi curajul și mijloacele de a spune „rahat” și de a trânti ușa la douăzeci de ani.

De două ori a fugit de acasă, dar s-a întors umilă, conștientizând lanțul mental în care sunt ținute prizoniere fetele din comunitatea sa. Sinuciderea a fost o formă de evadare încercată de mai multe ori în viață, mereu fără finalitatea urmărită, în final fiind percepută doar ca o victorie a societății asupra propriei persoane. Dar dacă am urmări atent efectul deciziilor și răzvrătirilor Leilei, am putea observa că este o victorie a sa și a unei noi societăți. Cel mai mic câștig pentru o femeie maghrebiniană este o înfrângere a mentalității societății tradiționale.

Nu contra lui trebuia să lupt eu, ci contra tradiției, iar eu am greșit. Mânia și furia ne împiedică să gândim.

Cartea se citește pe nerăsuflate și sensibilizează chiar și cele mai „înghețate” inimi. Repet, poate avea impact emoțional din cauza scenelor violente de care a avut parte Leila. Abuzurile psihice la care a fost supusă, cercetarea și analizarea modalității prin care această manipulare își face simțită prezența în educația fiecărei noi generații, precum și lipsa de empatie și comunicare a societății sunt doar câteva dintre subiectele care se vor infiltra, într-un fel sau altul, în conștiința ta. Indiferent de aplicabilitatea acestei lecții de viață în propria noastră poveste, „Măritată cu forța” rămâne un manifest și o confesiune, și sper, curând, un capitol închis din cartea omenirii.

Oricât de transparent și fragil ar fi sentimentul transmis de mărturiile unui suflet plin de cicatrici, astfel de povești aș prefera să nu fie printre lecturile mele. De ce? Din simplul motiv că mi-aș dori ca astfel de povești de viață să nu se întâmple, astfel de modalități de a ne răni unii pe alții să nu existe. Dar cum viața bate cartea, probabil voi mai prezenta multe povești pline de durere ca cea trăită de Leila.

Dacă am un sfat de dat fetelor, este să vorbească. Le implor să nu se închidă în ele, cum am făcut eu, într-o tăcere orgolioasă și stupidă. Și azi mă urăsc pentru această lașitate.