Diabetul de tip 1 este o provocare pe multe planuri, cel mai evident fiind, la prima vedere, cel alimentar.
Chiar dacă regimul alimentar al unei persoane cu diabet de tip 1 nu conține interdicții (zaharul nu îi este interzis unei persoane cu diabet, ci din contra, îi salvează viața în cazul unei hipoglicemii), aduce anumite limitări și poate fi o corvoadă, mai ales la debut.
După diagnosticarea cu diabet de tip 1 și toate fricile cauzate de ideea că nu voi mai gusta nimic dulce vreodată (credeam mitul interzicerii dulcelui), am descoperit că nu este chiar așa. Adică, chiar dacă nu era recomandat să mănânc dulce când și cât mi-ar fi plăcut, trebuia să fiu mereu în preajma acestuia. Zahărul urma să îmi salveze viața ori de câte ori glicemia devenea prea mică (hipoglicemie).
Nu aveam idee cât de des se va întâmpla asta sau cât de mult îmi va mai arde atunci să savurez dulcele salvator, deci am luat-o tot ca pe o interdicție.
Mai mult, am descoperit că nu doar zahărul procesat este cel care îmi crește glicemia, ci și cel aflat în mod natural în fructe. Surpriza a venit în momentul în care am aflat că glicemia este serios impactată de consumul de carbohidrați.
Pe scurt, însemna că doar carnea, peștele și fructele de mare, ouăle și lactatele (procesate, dar pe care oricum nu le consumam) nu îmi făceau nivelul zahărului din sânge să crească nesănătos de mult.
Fiind o iubitoare de mâncare, am simțit că sunt privată de una dintre cele mai mari plăceri și distracții ale vieții. Mai mult, glicemiile mari pe care continuam să le am după cetoacidoza care îmi schimbase viața îmi dădeau mereu senzația de foame. Restricțiile făceau ca și lucrurile care nu îmi făceau cu ochiul înainte să pară irezistibile.
Fiecare problemă are o soluție; trebuie doar schimbată perspectiva.
Înțelegând că regimul alimentar necesită o schimbare, am căutat metode prin care să împac diabetul și poftele.
Ajustarea dozelor de insulină și calculul carbohidraților/glucidelor au reprezentat primul pas în schimbarea rutinei alimentare. Cântărirea alimentelor și cumpătarea au fost primele etape ale unei alimentații care să îmi mențină glicemiile în ținte.
La fel de important a fost și studiul etichetelor. Am descoperit că majoritatea produselor „fără zahăr” nu sunt de fapt produse pe care o persoană cu diabet le-ar putea consuma fără repercursiuni asupra glicemiei.
Dacă napolitana este „fără zahăr” nu înseamnă că glicemia rămâne neatinsă de cantitatea de carbohidrați pe care o conține făina. Același lucru este valabil și pentru biscuiții „fără zahăr” sau alte produse similare.
Brioșe cu mere low carbs și no sugar
În schimb, am descoperit că biscuiții, brioșele, prăjiturile și chiar cozonacul pot fi consumate fără ridicarea glicemiei dacă „aluatul” este din făină specială.
În acest articol, vă voi prezenta brioșele mele cu mere, făcute cu KetoMix Universal de la Fit Food. Această pungă cu făină „magică” are 300 de grame, dar eu am folosit doar 150 de grame pentru brioșe, adaptând rețeta recomandată pe ambalaj la poftele mele.
Deeci, am urmat întocmai instrucțiunile pentru aluatul din această făină universală ce conține de fapt fibre de bambus, făină de psyllium și făină de konjac.
Aluatul nu are deloc aceeași textură ca cel din făină de grâu și recomand utilizarea unei hârtii de copt pentru a-i putea da forma dorită. Eu am ales utilizarea unei forme pentru briose. Am așezat aluatul în această tavă pentru brioșe și l-am dat la cuptor aproximativ 10 minute, la foc mediu pentru a fi sigură că se va face înainte de a adăuga umplutura.
Pentru că îmi era poftă de plăcintă cu mere, am ales aceste fructe pentru umplutură. Și, pentru a minimiza glucidele, am folosit îndulcitor în loc de zahăr.
După cele 10 minute, am scos tava și am așezat în cosulețele create umplutura din măr, îndulcitor și esență de vanilie.
Am mai băgat tava în cuptor până când merele au devenit arămii.
Acest desert nu seamănă cu nimic din ce am mai mâncat până în prezent, dar a fost delicios. Are puține calorii, glucide doar cele conținute de măr (mixul de făină conține doar 1 gram de carbohidrați net per 100 de grame) și este bogat în fibre.
Este foarte sățios și înlocuiește cu succes un ștrudel sau o plăcintă cu mere. Poate fi utilizat și cu alte tipuri de umplutură (de exemplu dovleac) sau în alte rețete de prăjituri, precum cea recomandată pe ambalaj.
Aceasta rețetă este un dulce ce sigur ar fi pe placul celor mari, dar mai ales al prichindeilor „prea dulci”. În plus, este și sănătos.
În schimb, am observat că rezistă mult mai puțin decât o plăcintă sau brioșă din aluat clasic, deci trebuie făcut în cantități mici, ce pot fi consumate într-o zi, două.
Dacă tot mi-am făcut curaj să povestesc despre experiențele mele culinare slabe în carbohidrați și fără zahăr, am să revin cu un articol despre cozonacul care nu mi-a crescut glicemia și care mi s-a părut mai gustos decât cel tradițional.
Voi ce rețete prietenoase cu glicemia ați descoperit? Aștept cu poftă ideile voastre în comentarii pentru că viața este prea dulce pentru a nu fi savurată!
Distribuie pe:
Categorii:Viața cu diabet (tip 1)
Bookmymind 
Lasă un răspuns