Femeia cu chimono alb (recenzie)

De Lady Dot on 18 mai 2020 • ( 2 )

Autor: Ana Johns

Editura: Litera, București

An apariție: 2020

Număr pagini: 347

Traducere: Ana Maria Halalai

Titlul original: The Woman in the White Kimono, 2019

„Femeia cu chimono alb” este romanul de debut al scriitoarei Ana Johns și a fost tradus în peste 17 limbi, a ajuns pe lista bestsellerurilor Globe and Mail și Toronto Star din Canada, precum și pe lista de cărți recomandate de BBC Radio 2.

Acțiunea romanului se desfăsoară pe două planuri, unul fiind în America zilelor noastre, iar celălalt fiind în perioada ocupației americane în Japonia, de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Cele două fire narative se îmbină spre final, iar personajele principale, tânara americancă Tori și controversata Naoko au destinele împletite fără a cunoaște profunzimea acestei legături.

Tatăl meu murise, însă fantoma devenisem eu. Spiritul meu neliniștit era cel care bântuia și care nu putea să lase lucrurile așa cum erau. Cum aș fi putut? La fel ca și în cazul unei case, ne construim fundația pe familia pe care o avem, iar pereții ni-i construim din propriile experiențe. Dar ce mai poți să faci atunci când pământul îți fuge de sub picioare, ca în cazul meu? Tatăl pe care crezusem că-l cunosc era, acum, o altă persoană. Familia în care crescusem se mărise – ca să includă o alta. Indiferent de vârsta pe care o ai, lucrurile astea te schimbă.
Pe mine mă schimbaseră.

Încă de la primele pagini cartea te prinde în mrejele dragostei, cu frumusețea unei ceremonii japoneze de basm, continuând apoi cu tragismul pierderii tatălui și a descoperirii incomplete a unui secret ce ar putea semnifica pentru Tori o viață trăită în minciună, un tată pe care nu l-a cunoscut cu adevărat și rude de care nu știa și cu greu poate afla.

Povestea de dragoste a lui Naoko este impresionantă datorită piedicilor pe care trebuie să le depășească cei doi și a rapidității cu care Naoko trebuie să se mărite din dorința familiei. Cu o familie de neînduplecat, cu un iubit ce este văzut ca făcând parte din tabăra dușmană, cu pericolul nerecunoașterii unei legături ce i-ar despărți pentru totdeauna, situația lui Naoko pare că nu poate fi mai rea. Dar viața acesteia abia începe!

Stilul în care este scrisă cartea aduce cititorul în punctul în care, nu doar Tori trebuie să descopere misterele tinereții tatălui său, ci oricine ajunge să pătrundă în lumea fiecăreia dintre cele două femei. Povestea devine personală pentru cititor datorită farmecului și misterului care învăluie personajele, iar profunzimea sentimentelor care îi încearcă pe aceștia acaparează inima celor care descoperă pas cu pas povestea secretă a lui Hajime.

Drumul pe care Tori îl face în Japonia devine la fel de important pentru cititor ca și pentru aceasta, deoarece relația dintre Naoko și Hajime ajunge să te consume așa cum a făcut-o și cu ei.

Dacă aș fi putut uita de scrisoare și de tot ceea ce presupunea ea! Îmi doream asta. Eram chinuită de dorința de a sta de vorbă cu el. De a înțelege. M-am tot învârtit în jurul acelorași două întrebări. A fost oare scrisoarea tatei o încercare a lui de a-și spăla conștiința vinovată, ori a fost un regret pe viață în legătură cu o conjunctură nefericită?
Îmi doream cu disperare să cred că cea de-a doua variantă era cea adevărată și că tot ceea ce știusem despre tata stătea în picioare. Însă secretul lui îmi zdruncinase temeliile încrederii în el, așa că, dacă voiam să le reconstruiesc, aveam nevoie de dovezi. Însă deocamdată nu le puteam găsi. Chiar dacă poveștile tatei conțineau o doză de adevăr, ele nu-mi ofereau răspunsuri.
Și dacă n-aveam să primesc niciodată acele răspunsuri?

Toate personajele acestei cărți au ceva aparte, o personalitate unică, bine conturată, ce îți stârnește dorința de a ști mai mult pe măsură ce afli mai multe, dar dintre toate Naoko este favorita mea.

Dragostea, efortul și puterea acestei femei te fac să îți dorești să afli toate detaliile vieții sale, să îi cunoști fiecare trăire și experiență prin care a trecut pentru iubire. Într-o țară în care căsătoriile erau aranjate de către părinți, iar soții trebuiau să aibă aceeași naționalitate, povestea dintre Naoko și Hajime era o idilă interzisă. Mentalitatea comunității, dar și regulile autorităților transformă dragostea dintre o japoneză și un american într-un subiect tabu, într-o faptă abominabilă, într-o crimă la adresa familiei și a întregii țări.

Totuși, aceasta nu este o carte doar despre dragoste (chiar dacă povestea celor doi tineri concurează în frumusețe și intensitate cu cea a lui Romeo și a frumoasei lui Julieta), ci este o carte care prezintă situația femeilor care ajungeau să aibă copii cu soldații americani (și fără copii era grav, dar să ai un prunc rasă mixtă era o adevărată teroare) și a modului de rezolvare a acestor situații delicate.

Cruzimea pe care japonezii au avut-o față de aceste roduri ale iubirii interzise, dar și față de femeile care și-au permis să-și asculte inima, este șocantă pentru oricine nu știa nimic despre detaliile acestea (mai bine de zece mii de copii s-au născut din astfel de relații).

-Ești precum o bucătăreasă fără minte. Iei tot ceea ce vrei din grădina vieții și toci acele roade în grabă, pentru ca apoi să le servești drept supă altora. Iar, dacă în graba ta exagerată, prinzi în capcană un șarpe, îl adaugi și pe el. Apoi îi silești pe toți să bea din amestecul tău otrăvitor. Capul tăiat al șarpelui plutește în farfuria mamei tale, Naoko. Pentru ea, a fost prea mult să-l înghită.
Tata vorbește despre copil și despre Hajime. Despre nunta mea. Despre mine. Sunt vinovată că am provocat multele neînțelegeri care i-au adus mamei moartea. Sunt un tsunami de emoții. Îmi fuge pământul de sub picioare. Următorul val uriaș se apropie. Îmi doresc să mă prăbușesc la pământ și să mă apăr închizându-mă în mine.

Naoko a ajuns „cu ajutorul” familei sale într-unul dintre locurile în care femeile își puteau repara greșeala de a iubi ceea ce societatea considera că nu este corect, iar povestea ei este cu adevărat tulburătoare. Ceea ce se petrecea în interiorul maternităților pentru mame necăsătorite întrece imaginația, iar normalitatea cu care erau totuși privite aceste practici macabre sfidează orice morală.

Cu soțul plecat (chiar dacă s-au căsătorit, nici japonezii și nici americanii nu recunoșteau o astfel de uniune, foarte puține cupluri au reușit să se căsătorească oficial, iar viața puținelor neveste ale soldaților americani nu a fost ușoară nici în Japonia, dar nici în America) și cu mama proaspăt decedată (singura din familie care a susținut-o și i-a respectat alegerea), Naoko trebuie să lupte pentru a păstra micuța viață din ea (Pasărea Mică – așa cum a numit-o ea și Hajime de când s-au căsătorit și au bănuit de existența ei), iar eforturile sale sunt de-a dreptul eroice.

Ce a trebuit să facă tânăra pentru a asigura supraviețuirea copilului, imposibilitatea lui Hajime să se întoarcă la soția sa și mai ales deznodământul poveștii (ce soartă a avut sora lui Tori, fiica lui Naoko și Hajime) îți sfâșie inima.

„Femeia cu chimono alb” este un roman ce îți face sufletul să vibreze, ca la final să ți-l sfârtece cu brutalitate (cel puțin așa mi s-a întâmplat mie, neprevăzând deznodământul).

În viață, cei înțelepți își fac propriul rai, în timp ce proștii se plâng de iad, dar eu consider că ambele sunt inevitabile și că ambele sunt temporare. Raiul nu-i un loc unde să-ți odihnești spiritul în viitor. Raiul înseamnă să-ți găsești fericirea acolo unde te afli. De asemenea, nu există zăvoare la porțile iadului, ci doar suferință, iar asta doar pentru o vreme.